pe aripi de liniste (Cascada Ouzoud)

Tot la Ouzoud (despre care am mai povestit) ne plimbam si de asta data cu puterea imaginatiei noastre si ajutati cat de cat de pozele (mai mult sau mai putin reusite) pe care m-am gandit sa le atasez; si despre care am hotarat sa nu spun multe, caci, zic eu, ele va vor inspira mult mai mult decat umilul meu vocabular si neinsemnatul meu har in ale povestilor.

Asa ca sa incepem prin a asculta melodioasele ropote de apa alergand in suvoaie catre insetatul pamant...prin a asculta natura si a privi linistea...a face legatura dintre noi si acest coltisor mirific si a ne lasa purtati pe valurile linistii catre...(aici fiecare avem puteri si posibilitati nelimitate, deci sa le exploram cat mai cu sete si incredere)

Acum ca fiecare ne-am incarcat cu ceva energie (sper din tot sufletul ca fiecare a fost in coltisorul acela personal si a gustat din seva dadatoare de viata) sa incercam sa descoperim mai departe locsoare secrete de buna-dispozitie si incantare. Asa ca propun sa admiram, sau sa analizam, sau sa reflectam (si putem continua cu o multime de alte actiuni fiecare dupa fel si asemanare) maimuticile in mediul lor natural. Sunt de diverse marimi si au diverse statute si roluri sociale (copii, mame si tatici :) si fiecare cu rolul sau, la fel ca noi oamenii).

Sunt destul de invatate cu oamenii si au atata incredere in noi cat sa se apropie sa ia painea oferita, dar nu la o distanta mai mica decat cea mai mica distanta de la care sa poata fugi in eventualitatea unui pericol. Adica, cu alte cuvinte, nu ne ofera atata incredere incat sa vina langa noi, nici chiar daca mor de nerabdarea de a intra in posesia bucatii de paine. (cred ca spune cate ceva despre ele, cat mai ales despre noi si eu cred ca ele nu gresesc foarte mult cand ne acorda increderea, dar cu masura)

in parc...

Soare, liniste, amorteala. Aerul greu, aproape fierbinte, asa ca am hotarat sa mergem in parc (mai mult eu decat Rachid, dar, ca de obicei, e alaturi de mine). Avem ceva de mers deoarece parcul este in Beni Mellal (orasul despre care am mai povestit). Zis si facut, ne sculam din pat, ne aranjam si...pe aici ne este drumul. Am ajuns in parc, si, ca de fiecare data, ceva imi taie respiratia acolo...Sa fie oare cascada?

Poate...aici oricum aerul este rece, apa este involburata si de obicei cristalina (numai ca in ultima saptamana a plouat zilnic si pentru ca apa vine din munte, a adunat si ceva nisip in drumul ei). Poate ca rasuflarea imi este captata de verdele care troneaza in acest parc, sau poate de lumea aflata aici la o portie de racoare binevenita, sau poate ca...de linsitea care in ciuda zarvei oamenilor si a pasarilor isi face simtita prezenta neindoielnic. Sau poate ca toate acestea si altele inca, ma fac sa uit cumva de mine si sa ma reintorc la mine, ma fac sa uit de lume si sa ma deschid lumii...

Am facut cateva poze si pentru ca prin parc in aceasta zi a hotarat si Linda sa isi petreaca dupa-amiaza, am zis sa o pozez din departare. Zis si facut :) (nu stiam pe atunci ca numele ei este Linda).

Am zis ca totusi mi-ar placea sa ma apropii mai tare de ea: desi se poate citi foarte clar pe fata mea ca imi era frica de ea. Deh, Linda, ca orice alta maimutica zvapaiata, poate in orice moment sa mi se suie in cap si sa imi strice freza :), sau sa ma muste de un deget, sau sa ma zgarie...sau cine stie cate mai poate face Linda :)

Spre norocul meu Linda a fost foarte draguta, desi a chitait tot timpul cat s-a aflat in posesia mea, sau mai bine zis, cat eu m-am aflat in posesia ei :)

Ne-am asezat pe banca (eu si cu Rachid, iar Linda a ramas impreuna cu stapanul ei sa vanda mai departe seminte si ate chestii marunte destinate plimbaretilor) si am mancat niste seminte in timp ce lasam ca particica aceasta de natura sa ne inunde fiintele.

Dupa acest repaos, ne-am ridicat, am mers mai departe prin parc pana cand am hotarat sa poposim pe o terasa......unde a inceput incet incet sa ploua. Pe drumul spre casa am fost acompaniati de un torent de ploaie, de tunete involburate si de fulgere nestavilite.

Natura se dezlantuia si acum dupa o zi torida si innecacioasa...Aerul ne intra in plamani proaspat, umed si racoros, trezindu-ne la viata la ora 10 seara :).

Unde se "ascunde" Eden-ul?

M-am tot gandit cum ar fi mai bine sa incep...sau, mai bine zis, mai pe inteles, al meu in primul rand (pentru ca multe intrebari s-au deschis si prea putine raspunsuri s-au intrezarit!) si apoi al celor care vor citi... Am sa incerc sa dau si citatele asa cum le gasesc, apoi imi voi exprima propriile pareri si opinii, propriile simtiri cu privire la ceea ce este scris... Nu vreau sa fac o dezbatere si materialul din pacate este mult prea saracacios... sper doar sa imi lamuresc mie in primul rand niste intrebari, dar, dupa cum ziceam, cu cat am incercat mai mult sa descopar ceva, cu atat sensul parca se ascunde mai puternic; desi raspunsul cumva il simt, il pre-simt, il am in mine.
"Apoi Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit, si a pus acolo pe omul pe care-l zidise."(Facerea, 2:8)
Citind aceasta propozitie in minte mi-a venit o idee: "... o gradina in Eden, spre rasarit...". Am citit si iar am citit si am tot recitit, dar imi apare din ce in ce mai clar ca nu Edenul este gradina, ci acolo, in Eden (arie mult mai intinsa) El a creat o gradina pentru Omul pe care il zidise. "...iar in mijlocul raiului era pomul vietii si pomul cunostintei binelui si raului". (Facerea, 2:9)(recunosc ca acum, chiar in aceasta secunda, multe intrebari mi-au rasarit in minte; cine stie daca vreodata voi ajunge macar sa intrevad raspunsurile la aceste intrebari?!) Sa inteleg ca acea gradina facuta pentru Adam si Eva era raiul, acel loc mirific plin de pace si liniste, de bogatii (naturale si spirituale), adica Paradisul terestru, aflat undeva in Eden, pe Pamant?!
Si unde se afla acest Eden? Aflam din pasajele urmatoare ca "Si din Eden iesea un rau, care uda raiul (in acest moment imi reapare imaginea in care Edenul este o arie mai vasta iar raiul un locsor mai mic, mai intim), iar de acolo (din rai?!) se impartea in patru brate." (Facerea, 2:10) Aflam si numele celor patru rauri: Fison, Gihon, Tigru si Eufrat iar tarile pe care le scalda sunt Havila, Cus si Asiria (intre Tigru si Eufrat se intindea Mesopotamia). Daca ultimele doua rauri exista inca si pot fi usor identificate, problema se pune in ceea ce priveste primele doua rauri. Aici dezbaterile sunt numeroase si, intarnd pe internet si incercand sa aflu localizarea acestora am dat peste multe ipoteze: cele mai multe ipoteze plaseaza acest rai in Orientul Mijlociu (Sudul Mesopotamiei si Golful Persic), dar exista si altele in care se afirma ca acesta ar fi in Sumer si Dilmun (actualul Bahrain), Iran, chiar si mult, mult mai departe de aceste zone geografice relativ apropiate, pana in Romania sau Scotia si variantele inca nu sunt toate. (am sa atasez link-uri pentru curiosi pentru a putea citi; variantele sunt multe si simple cautari pe internet va pun la dispozitie o multitudine)
Ce am inteles eu? Atat cat am putut intelege deocamdata: ca raiul, acest loc mirific, cu ape limpezi si verdeata multa, cu bogatii, cu pacea si linstea lui (sau dimpotriva, iadul, purgatoriul) sunt in fiecare dintre noi in primul rand. Am inteles ca dezbatem o problema de geografie (crezand poate ca suntem speciali, mai buni, cei "alesi" poate daca ne tragem de pe acele meleaguri - dar de multe ori acest fapt facandu-ne doar sa ne aruncam unii impotriva celorlalti) si dam la o parte ceea ce este esential: oare nu salasuim in rai atunci cand suntem impacati cu noi si cu lumea, atunci cand facem o fapta buna fara a astepta rasplata, atunci cand zambim din suflet atunci cand...si variantele sunt multe! Sau oare nu traim in cel mai crunt iad atunci cand suntem impovarati, cand nu gasim "iesiri", sperante, atunci cand suntem nelinistiti? Nu locul ne face mai buni, ci noi facem locul mai bun (prin faptul ca suntem mai deschisi catre ceilalti si catre noi, ca suntem mai intelegatori, ca acceptam lucrurile mai usor, oferind iubirea noastra si neasteptand iubirea celorlalti). Cam atat am putut intelege...deocamdata. Cat despre localizarea pur geografica...nimic.
http://en.wikipedia.org/wiki/Garden_of_Eden
http://www.allaboutgod.com/garden-of-eden.htm
http://www.coronetbooks.com/books/new/beyo6462.html
http://www.greendesignstudio.ro/articole/ig2/istoria%20gradinilor.htm
http://www.independent-al.ro/mistere/axa-lumii-in-masivul-godeanu.html
http://ldolphin.org/eden/
http://www.bibleandscience.com/archaeology/eden.htm
http://www.almeea.com/paradisul-intre-existenta-si-credinta/

si am facut-o si pe asta...

Inedit! Noutate! Implinire! Mandrie! ...de ce? Pentru ca azi le-am trait din plin...am plecat singura la cumparaturi: credeti ca este nimic? Poate ca asa este, insa pentru mine au fost toate aceste sentimente si inca altele pentru care momentan nu am nume. Da, nu am mai fost singura la cumparaturi aici (in Maroc); sunt...11 luni de cand sunt stabilita aici si abia acum inima mea a avut curajul acesta (minus cele doua luni de rasfat in care am colindat pe la sora mea si pe la prieteni). Da, sunt foarte mandra de mine...Nu va mirati cand zic ca sunt mandra de mine pentru simplul si banalul motiv ca am fost singura la cumparaturi...Nu, asta este intr-adevar putin, dar, avand in vedere ca am fost la cumparaturi nu in orasul nostru (Kasba Tadla), ci in resedinta de judet (raportat la impartirea administrativa din Romania), Beni Mellal, care se afla la o distanta apreciabila de...33 de km fata de orasul nostru, precum si faptul ca nu sunt chiar campioana nici la vorbirea limbii arabe si nici la franceza (cele doua limbi care se vorbesc uzual in Maroc). Pentru a gasi Beni Mellal trebuie sa merg sa iau un taxi mare (unul dintre mijloacele de transport in comun existente nu doar in Maroc, ci in majoritatea, daca nu in toate tarile arabe), sa astept pana ce acesta se umple, sa merg impreuna cu ceilalti oameni in taxi...sa am rabdare sa se sfarseasca calatoria cu taxiul...si apoi sa imi continui drumul singura :) (adica ajutandu-ma de minimele cunostinte de limba, totusi sa ma descurc fara probleme).

http://www.ktadla.net/photos/gal28.php (site-ul de pe care va puteti informa mai mult despre Kasba Tadla, pentru cine doreste; sunt si poze vechi, istorice si noi pentru curiosi)
http://www.picsearch.com/pictures/travel/cities/africa/northern%20africa/morocco/beni%20mellal.html (poze cu orasul Beni Mellal)

Asa ca, zis si facut (de cu o zi inainte imi rasarise aceasta idee mareata in cap, pe care i-am impartasit-o lui Rachid si care a primit-o cu bucurie si entuziasm egal cu cele resimtite de propria persoana). M-am aranjat, l-am rugat pe Rachid sa ne intalnim in Beni Mellal dupa ce eu imi "fac de cap" si...mi-am luat zborul. A, pentru ca totusi emotiile erau mult prea mari, am vrut sa trisez si l-am intrebat pe Rachid daca nu cumva ar vrea sa ma insoteasca, dar de data aceasta el sa joace rolul meu si eu pe al lui (adica eu sa fiu cea care "ne descurca" pe amandoi). Dar am norocul ca Rachid e om cu cap si simte multe si...a zis nu, ne vedem acolo mai tarziu. Asa ca fruntea sus si...la drum!
Drumul il cunosc bine pentru ca am mers de multe ori cu Rachid, dar de fiecare data, dupa cum am spus, el le facea pe toate, iar eu doar il urmam (usor nu, sa te descurce cineva non-stop...:), dar am zis stop, vreau sa vad de ce sunt in stare si eu). Asa ca am cumparat un loc catre Beni Mellal dintre cele sase (6) destinate pasagerilor si am asteptat sa apara si ceilalti cinci, pentru ca taxiul dinainte tocmai se umpluse si se avanta pe drum... Asa ca am asteptat linistita colegii de drum vreo...10 minute; am avut si noroc, deoarece am fost de fapt 4 adulti si un copil, adica mai mult spatiu in taxi, ceea ce mi-a convenit de minune (3 femei in spate si cu copilul, si un barbat in fata, care a vrut sa plateasca pentru doua persoane, adica si-a cumparat doua locuri; eu mi-am refuzat acest "lux" deoarece am vrut sa merg asa cum "se merge", adica fara sa imi fac vreun confort nemeritat :)). (mai jos doar doua poze cu un parc din Beni Mellal - Eyn Asserdoun - Ochiul Calului (de tractiune; in limba araba exista diferite denumiri pentru diferitele tipuri de cai) pentru ca mi se incarca foarte greu pozele):

Si am ajuns si in Beni Mellal... Am coborat din taxi si fara sa imi dau seama, ma plimbam pe strazile orasului cu un zambet care imi inconjura fata...cand am realizat ca s-ar putea sa par totusi ridicola am incercat sa il mai micsorez: nici vorba, caposul nu vroia sa cedeze nici gand, asa ca mi-am vazut mai departe de drum, cu zambetul meu maret cu tot.
Am ajuns si la supermarket, am colindat si mi-am umplut cosul cu ce aveam nevoie (mentionez ca de data asta chiar m-am simtit in apele mele acolo, intrucat clientii erau cat se poate de putini, eu ajungand acolo in timpul normal al siestei si mi-am acordat timp sa ma uit peste tot cat vreau de mult, sa compar, sa analizez si cate si mai cate...sa imi fac de cap cu alte cuvinte). Am schimbat cateva replici cu vanzatoarea de la lactate si branzeturi si alte cateva replici cu vanzatorul care se ocupa de partea de mezeluri...si, minune pentru mine: au inteles ce le-am spus, am inteles ce mi-au raspuns si am luat si o lectie de limba (este ceva mai complicat, dar in limba araba pentru numararea substantivelor exista singularul, pluralul si cuplul, care se foloseste atunci cand este vorba despre doua lucruri impreuna-sau cam asa ceva, inca nu imi este total clar-...ei, mai sunt multe de invatat, dar drumul se pare ca este cel bun). Am ajuns si la casa unde am mai schimbat cateva vorbe si cu casierul si apoi am purces la drum; foarte mandra de mine dau sa il sun pe Rachid numai ca...nu mai aveam baterie la telefon...nu-i problema imi zic, am cartele telefonice si la primul telefon public ma opresc si sun...numai ca am mai intampinat o problema...mi-am adus mai greu aminte numarul lui de telefon (pe al meu nici macar nu il stiu-vina este aici a confortului oferit de catre telefonia mobila care nu ne mai incarca memoria "aiurea" cu numere de telefon...o cautare in agenda sau un buton si gata, numarul e format, iar memoria mea dormiteaza linistita); dupa cazne epuizante pentru orgoliul meu care se cerea laudat de catre Rachid, am format intr-un sfarsit numarul, a sunat si mi-a raspuns...era in asteptarea taxiului catre Beni Mellal, asa ca nu mai aveam mult de asteptat...in jurul a 30 de minute, plus cateva minute pe care le mai avea de asteptat pana la umplerea taxiului. Am hotarat sa ne vedem in cafeneaua in care mergem de obicei...doar ca atunci cand am ajuns acolo, nu aveam chef sa raman acolo, asa ca am mers mai departe, incercand sa il sun din nou pe Rachid sa stabilesc un nou punct de intalnire...numai ca Rachid nu ma auzea la telefon. Am zis, ei nu e nicio problema, eu ma mai plimb si cand ar cam fi timpul, ii ies in intampinare (sperand in sufletul meu sa mearga pe drumul cunoscut mie, caci normal ca sunt mai multe drumuri mai mult sau mai putin ocolitoare). Asa ca mi-am vazut mai departe de drum, multumita si incantata de realizarea mea...am si stat sa ma adun si sa imi asez sentimentul de implinire si de multumire ce ma inundase pur si simplu si apoi am mers in intampinarea lui Rachid...la vreo 200 de metri in fata mea il zaresc pe el si zambetul acela tembel care ma animase ceva mai devreme isi facu din nou aparitia...
Am mers impreuna cu Rachid la o alta cafenea, am baut cate o cafea, i-am povestit aventura mea si faptul ca data viitoare vreau sa o repet, dar de data asta sa merg cu autobuzul pentru ca: necesita ceva mai mult dialog pentru a lua autobuzul comparativ cu taxiul, autobuzul ma lasa ceva mai departe decat taxiul si va fi o noua experienta.
Iar pentru ca azi am fost atat de curajoasa, maine ne fac o pizza cu ingredientele cumparate cu atata truda si efort, dar si cu mandrie, liberate, implinire.

Si ca sa raspund la eventualele intrebari aparute in mintile si sufletele voastre privind banala activitate de a merge singura la cumparaturi si sentimentul de mandrie nascut in inima mea: faptul ca m-am descurcat nesperat de bine, imi da sentumentul si convingerea ca ma pot descurca oricand aici, ca pot ajunge unde vreau, cu conditia sa stiu unde vreau sa ajung.