maroc

M-am hotarat sa ma documentez ceva mai in amanunt despre Maroc. Asa ca am cautat pe net, sa vad ce pot afla.
Astfel, am aflat ca Marocul are o suprafata de 710.850 kmp. Este asezat in nord-vestul Africii, de unde ii vine si numele, Maghreb (care inseamna vest). La nord este limitat de stramtoarea Gibraltar si de marea Mediterana, la vest este marginit de Atlantic (coasta oceanica a Marocului se intinde pe o suprafata de peste 3.500 de kml), limitatorul de sud este Mauritania (si nu asa cum des se poate intalni pe site-uri internet desertul Sahara, care este parte a Regatului Maroc, desi exista puncte diferite de vedere, lucrurile nefiind inca pe deplin consolidate), iar la est se afla Algeria (cu care, in prezent, exista conflicte in ceea ce priveste granitele pe o anumita suprafata, motiv pentru care in zonele respective granitele nu sunt instaurate).
Denumirea Maroc deriva din Marruecos, denumirea in limba spaniola a orasului Marrakech, una dintre primele capitale ale Regatului, prima capitala fiind Fes (denumire pe care turcii au adoptat-o pentru Maroc).
Clima este mediteraneeana, temperata in nordul si vestul Marocului de oceanul Atlantic. In interiorul tarii clima este continentala, cu diferente seminificative de temperatura, in functie de zona. Zona muntilor Atlas este foarte umeda, frecvent existand caderi masive de zapada. In sud, clima este desertica. Cel mai lung rau este raul Draa, care se intinde pe o suprafata de 1200 kml. Cel mai inalt varf muntos este Jbel Toubkal (jbel- munte, varf muntos) cu o inaltime de 4.165 m, situat in Atlasul Mare (in interiorul tarii). Pe langa lantul muntos Atlas, in Maroc mai exista si lantul muntos Rif, situat in nordul tarii, dar care nu depaseste in inaltime 2.500 m.
Capitala Marocului este Rabat, iar capitala economica si cel mai mare port este Casablanca. Limba oficiala este araba, insa limba vorbita este araba dialectica (o imbinatie de araba, franceza, spaniola si berbera). Pe langa araba, pe toate documentele oficiale si pe toate indicatoarele se gasesc transcrierile in limba franceza. Majoritatea populatiei vorbeste limba franceza, sau limba spaniola, in nord. Religia este majoritar musulmana, insa exista si un procent de crestini (pe care nu am reusit inca sa il aflu; banuiesc ca majoritatea sunt crestini catolici, avand in vedere fostele ocupatii franceza si spanioala).
Sper sa va fie de folos...mie imi este, cunosc un pic mai mult despre Maroc decat stiam inainte de aceste informatii :)...

ce am facut cu visele...?

Ce am facut cu visele inaintasilor? Ce facem cu visele noastre? Mai avem puterea de a visa? Mai avem curajul de a o face?De multe ori stau si ma gandesc la ce s-a vrut a fi si la ce este. Ca sa ma fac mai inteleasa am sa dau un exemplu, poate ca mai multe, in functie de starea pe care o am si de ceea ce imi va dicta mintea. Ma gandesc acum la motivele pentru care s-au inventat atatea masinarii, tehnici (la tehnica si la tehnologie). Au fost descoperite in speranta ca timpul de munca sa se micsoreze pentru a se mari astfel timpul acordat familiei, petrecerii timpului liber, altor activitati atat de necesare sanatatii mentale si spirituale a omului. Si unde am ajuns? Am ajuns sa muncim mai mult decat s-a muncit vreodata in istoria omenirii. Suntem slugile muncii, banilor, sistemelor din care facem parte. Noi le-am inventat, insa ele ne stapanesc. Cum oare s-a ajuns aici? Si de ce?
Ma gandesc, oare eu sunt "deraiata" sau majoritatea este "deraiata"? Daca ma iau dupa regula majoritatii, atunci raspunsul este cat se poate de clar. Eu sunt cea "deraiata". Insa daca ma iau dupa legile naturale, umane, atunci lucrurile stau cu totul altfel. Si atunci nu ma mai mir de ce societatile sunt anomice, nu ma mir de ce oamenii sunt a-umani asta ca sa nu zic inumani... Nu ma mai mira ca totul este un haos si ca tot ce este valoare nu mai are valoare. Nu ma mai mir ca nu mai putem visa... Astfel totul are un inteles...pentru mine, cel putin.Avem atatea canale de comunicare...insa clar nu mai comunicam, am uitat ce inseamna comunicarea, am uitat ce inseamna empatia si adeziunea. Avem posibilitatea de a fi langa oameni aflati la mii de kilometri, insa alegem sa fim impotriva lor, sa ii hulim, sa ii negam, sa le interzicem existenta alaturi de noi...Cine ne da aceste drepturi? Si de ce o facem? Chiar nu putem vedea ca este loc pentru toti? Nu ne trebuie decat putin umanism, nu trebuie decat sa ne indreptam spre propriile radacini ca sa putem accepta.

cad frunzele...

A inceput acum ceva timp, poate ca o saptamana in urma, poate ca mai mult sau mai putin, a inceput timid...dudul mare din gradina isi dezbraca crengile. Semn ca toamna este pe aici pe aproape, insa soarele, stapanul absolut al astor locuri, nu cedeaza inca din teritoriu. Ziua este inca sufocanta, seara parca mai adie ceva vant...Ba chiar, acum doua seri, a dat prima ploaie dupa amar de vreme, o ploaie calda de vara, torentiala si involburata. In cinci minute totul era ud si inzdravenit, in aer miros de curat, de ploaie, de pamant...Imi place vantul, imi place ploaia, imi place chiar si dictatorul soare, imi place cerul imbarcat in haina-i instelata imi place doamna luna. Aici le am din plin, le simt si le traiesc pe toate la timpul lor, cu toata fiinta. Aici am invatat sa dansez in ploaie, asa cum dansam si alergam copil fiind, in ploile de vara acasa. Aici am invatat sa traiesc asa cum traiesc copiii - cu intensitate si cu inocenta - sa ma bucur si sa ma tem din plin. Am invatat sa accept natura, chiar cu aspectele ei mai putin placute mie (gaze si ganganii de toate felurile si tipurile, lilieci zburatori in noapte, insecte si cate si mai cate), am invatat sa accept ca si ele isi au locul lor, pe deplin cuvenit, pe acest pamant. Mai am multe de invatat si asta nu face decat sa ma bucure. Am invatat ca si atunci cand am zis "Gata! Nu mai vreau, nu mai pot!", pot si vreau, insa dupa un timp de repaos.

ganduri, sentimente...

Cine esti tu...? Cine sunt eu...? Cine esti tu...?

Tu esti oceanul meu, esti marea mea...

esti apa in care ma scald zilnic,

esti soarele care cu managieri de dor imi svanta corpul.

Esti vantul care in adierea lui lin imi alina dorurile.

Esti ploaia care zilnic imi spala pacatele.

Esti seva copacului care ma hraneste,

esti frunza pomului care imi tine umbra.

Esti cerul care imi adaposteste visele,

esti zeul care imi implineste dorintele.

Esti suflul care zilnic imi inspira existenta,

esti picatura care imi umple fiinta.

Esti soarele meu pe cerul plin de nori,

esti norul care ma apara de arsita,

esti adierea de vant care imi sterge sudoarea.

Esti apa pe care o beau insetata fiind,

esti bucatica de paine pe care infometata o inghit.

Esti visul care pe aripile lui ma poarta intr-un alt univers,

esti catecul pasarilor care ma face sa ma trezesc.

Esti lumina care imi arata drumul in noapte...

Esti oare aievea, eu oare exist?

Nu sunt doar un vis, nu esti doar un vis?

De ce nu imi spui cine esti tu?

In lumea asta nebuna, de valori pierduta, fara de capat si fara de inceput, in care tot ce are sens este fara de sens si fara de inteles si in care non-sesnul si non-valoare sunt pe culmi de zare, iubirea noastra pare o nebunie, pare un vis, o halucinatie sau chiar o iluzie. Insa eu stiu ca esti real si ca sunt reala, ca noi suntem aici, impreuna.

tanjesc...

Sunt, cred, doua saptamani de cand ne-am intors de la mare (ocean mai bine zis, caci am fost la Rabat, care este situat la malul Atlanticului). Imi place...fac parte din el si face parte din mine, desi nu m-am nascut la mare, nu sunt o inotatoare de nota zece, nu am niciuna dintre aceste calitati...ci doar un dor nespus de apa, de miros de sare si de briza racoroasa, de cantecul tanguitor sau salbatic al apei, de vantul aspru cand isi intra in drepturi.Nu mi-am dorit niciodata sa locuiesc la mare, pana cand nu m-am intalnit pentru prima data cu oceanul, acum cativa ani, tot in Rabat. Era cand noaptea se certa cu zorile pentru teritoriu, pentru permisiunea de a fi, era briza si apa era neagra, misterioasa si adanca...Iti dadea voie sa fii oricine si orice, sa speri si sa visezi la tot ce vrei, oricat de nepermis ar fi fost.Mi-a patruns in vene, in sange, mai adanc decat as fi crezut, s-a contopit cu mine si m-am contopit cu el de la prima intalnire: iubire neconditionata de la prima privire. Ma cheama si recheama mereu, ma striga aproape zilnic in sufletul meu, imi tine locul meu acolo pana cand ajungem sa ne revedem, sa ne re-cunoastem, sa ne re-simtim.
In sufletul meu canta oceanul, un cantec dulce de dor sau cantece pline de viata si de bucurie...Ma cheama neincetat la el si vreau neincetat sa il re-descopar.
La fiecare intalnire totul este nou si cunoscut in acelasi timp...acelasi cantec, insa alte tonuri, aceeasi culoare, insa alte nuante, acelasi miros, insa intensitatea diferita, acelasi nisp, insa alta structura...aceeasi fauna si totusi alta...acelasi ocean si totusi altul de fiecare data!
Sunt zile cand ii simt gustul si mirosul in propria-mi casa (desi suntem despartiti de sute de kilometri), cand ii aud glasul de parca ar fi langa mine...
Tanjesc aproape zilnic dupa el...si sper ca intr-o zi sa fim in acelasi loc impreuna...