despre ce este vorba?

Despre ce este vorba? Avem tot ce ne trebuie, mai mult decat poate ca ne-am imaginat, de-a lungul istoriei, ca vom putea indeplini. Insa despre ce este vorba? De ce, in mod paradoxal, simtitm ca nu avem nimic? De ce simtim ca ne trebuie mai mult, si tot mai mult, si cu cat acumulam simtim ca avem din ce in ce mai putin? Care sa fie raspunsul? Care sa fie intrebarea corecta, pentru a ne afla raspunsul adevarat, real?
Oare acumulam din ce in ce mai multe lucruri de care, efectiv, nu avem nevoie? Oare aceasta sa fie motivul pentru care simtim ca avem din ce in ce mai putine? Ne ingropam spatiul personal, interior, de lucruri fara valoare, fara importanta, si astfel, ne simtim amenintati? Oare de ce avem nevoie ca sa ne simtim impliniti?
Cred ca raspunsul este personal, insa mai cred, si ca exista niste granite universale pentru acest raspuns. Si mai cred ca doar atunci cand oferim, ne simtim cu adevarat impliniti. Atunci cand oferim, din toata inima, ceea ce avem de oferit, atunci simtim o crestere in interiorul nostru, o pace si o buna-dispozitie.
Observ o tendinta, la nivel mondial, deja, in care oamenii simt nevoia sa beneficieze de cat mai putine lucruri materiale si sa se indrepte catre spiritualitate, catre natura, catre origini. Zic mondial, pentru ca am observat (prin intermediul internetului si al apropiatilor) ca oameni din toate colturile lumii simt nevoia de aceasta reintoarcere. Nu stiu cat de mare este fenomenul in sine, insa imi ridica semne de intrebare cu privire la societatea prezenta, la valorile nou-create...imi induce un sentiment de nesiguranta.
Despre ce este vorba si care este raspunsul? Tare mi-ar placea sa il aflu, tare mi-ar placea sa aflu raspunsurile fiecaruia...pentru ca nu cred ca suntem atat de diferiti pe cat ne credem, pentru ca observ cam aceleasi nemultumiri la majoritatea, aceleasi angoase si aceleasi anxietati.
Imi puteti spune despre ce este vorba? Si care va este raspunsul?

lumina

In noaptea-ntunecata, lumina tu imi esti...

Si la rascruci de drumuri,

Pe-a mea cale tu ma indrepti.

Pe fruntea-mi incordata, cu mana ta asterni

Stelute de lumina,

Caldura,asezare si liniste deplina.

ganduri in suflet

Sa merg, sa sper, sa pot cadea,

Sa ma ridic din nou

Atunci cand viata grea-mi va fi.

Sa te regasesc de fiecare data

La colt de suflet rasarind.

Ceva in mine nu ma lasa

Speranta sa o pierd de tot.

In inima, in gand, in casa

Alaturi mi-esti, iubitul meu.

Cand sufletul in mine plange,

Un colt de zambet imi asterni...

Cand uda pana la os in ploaie

Ma simt pierduta in neant,

Tu esti acolo ca o stanca

Si totodat-al meu alin...

si-am-facut-o-si-pe-asta2

Ma gandeam zilele trecute ca am ramas datoare cu o noua experienta in Beni Mellal, cu autobuzul, de data aceasta - aici este promisiunea :).A trecut experienta aceea, cu bine, nu odata, ci de cateva ori...insa, se pare, ca nu am mai resimtit aceeasi mandrie in sufletu-mi strengar. A fost ceva, asa, la ordinea zilei, cum s-ar zice. Insa am retrait acele sentimente de plinatate si de auto-suficienta, de mandrie si de exaltare intr-o alta experienta, pe care, ma gandesc sa o astern aici.

Intr-o seara, pe la 9-10, cand Alina era inca aici, ne-am hotarat ca a doua zi sa plecam la Fes, doar eu si cu ea, fireste. Vine Rachid acasa, il anunt de hotararea luata, la care urmatorul pas facut de el, este sa mearga la autogara sa intrebe la ce ora este in noaptea respectiva autobuz, pentru ca trebuia sa plecam undeva in jurul orelor 2-3 noaptea, ca sa ajungem in Fes pe la 8-9 dimineata, sa colindam souk-ul si seara sa ne intoarcem acasa. Nu sunt decat aproximativ 300 de km intre Kasba-Tadla si Fes.
Se intoarce Rachid cu o veste "proasta", cum ca singurul autobuz inspre Fes in acea seara era la ora 11, adica mai aveam maxim 10 minute sa ne pregatim, in cazul in care mai vroiam sa mergem tot a doua zi prin Fes. Asa ca...ne-am pus pe incropit fiecare bagajelul propriu si...la drum.
Mai fusesem o singura data la Fes, in urma cu un an si ceva, cu Rachid, tot pentru o zi. Aveam emotii pentru ca nu cunosteam orasul, pentru ca era si Alina cu mine (nevorbitoare de franceza sau araba) si daca i se intampla ceva (nu ma mai gandeam daca NI se intampla) eu eram responsabila...multe idei marete si crete imi circulau printre neuroni...insa inima in dinti, bagajelul la purtator si sari pe cai caci timpul trece.
Deci, am mers spre autogara, insotite de Rachid, care l-a anuntat pe sofer ca destinatia noastra finala este Fes, intrucat autobuzul mai inainta spre nord cateva sute de kilometri. Drum anevoios, cu multe curbe si altitudine din ce in ce mai mare, intrucat se traverseaza muntii Atlas in aceasta drumetie :). Am ajuns pe la 5 dimineata; normal, nimic deschis, decat in autogara unde forfota este mereu in toi, am stat, am baut fiecare ce ne-a dorit sufletul. Eram amandoua obosite insa...cu gustul aventurii pe buze.

(rasaritul in Fes)

(Bab Jloud - poarta vechiului oras si a souk-ului)

Souk-ul se deschide la 10 (de pe la 9 de fapt apar primii vanzatori). Pana la ora aceea ne-am plimbat pe strazile orasului de fapt (caci in acelasi perimetru se afla vechiul Fes - 14 km patrati, am aflat de la un ghid, care se oferise sa ne arate si sa ne initieze in "misterele" stradutelor unduioase si aproape identice). Am refuzat orice ajutor (sfat dat de catre Rachid care mi-a spus sa nu merg cu nimeni, sa intreb daca nu stiu, insa sa imi vad de drum, doar cu Alina alaturi) al ghidului (e plin de ghizi, mai mult sau mai putin instruiti) si ne-am plimbat prin oras de pe la 6-7 pana la 9-10, cand magazinele au deschis. Eram frante de oboseala deja :)). Insa...culoarea si noutatea (pentru Alina, cel putin) ne-a insuflat ceva viata si cu primele cumparaturi facute, Alina s-a mai inviorat, iar eu cu fiecare conversatie purtata (in araba, desigur) adaugam cate o pana la aripile aflate pe umerii mei. Mai aveam putin si imi luam zborul (tin sa precizez ca Alina a avut de la inceput incredere ca am sa ma descurc). Am conversat cu multe persoane si in autogara, si in bazar, am negociat si am scos preturi chiar bune (asta am aflat ulterior de la Rachid, care mi-a spus ca pe unele nici el nu le-ar fi scos: deci, BRAVO mie) la ceea ce si-a achizitionat Alina, si ne-am facut si un prieten, pe Hassan, daca imi amintesc bine numele, de la care Alina a cumparat 2 scaunele din piele. Si pentru ca ne era prieten de acum, Hassan ne-a dat cadou si cate un portmoneu (tot din piele, micut, de pastrat monezile).

 (magazinul lui Hassan)

Am terminat cu cumparaturile, am intrebat la ce ora avem autobuz de intoarcere (la 3, parca, ni s-a zis), oricum, mai aveam vreo 1 si ceva si pentru a vedea orasul nou.

Am ajuns si acolo, insa, din pacate, aparatul foto a facut figuri si nu vroia sa pozeze la lumina :(...Am stat la o terasa, ne-am tras sufletul si ne-am inapoiat la autogara sa luam autobuzul si sa ne intoarcem acasa.

(un bulevard din orasul nou)

Drumul de intorcere a fost un chin (nici nu vreau sa imi mai amintesc - pentru Alina saraca a fost dezastruos aproape), deoarece autobuzul nu era dintre cele mai comode si am avut parte si de niste "nespalati" chiar in nasul nostru. Am ajuns si acasa si primul lucru pe care l-am facut, a fost sa ii aratam lui Rachid ce am luat si sa ma impanez cu stiinta mea intr-ale comunicarii in limba-i materna...
Da...pot sa spun ca nu am pierdut un an aici, ci ca am acumulat si inca mai acumulez: experiente, vocabular, sentimente, nasteri si re-nasteri...toate cate imi sunt date, le accept, le traiesc si le pun in camarute ale sufletului, sa imi tina de cald, la nevoi :).

racoare...culinara

Azi am avut pofta de ceva dulce si ... racoros in acelasi timp. Asa ca m-am apucat sa prepar o altfel de ... prajitura Hawai. Am facut aceasta prajitura acum cateva luni bune prima data, si am gasit-o postata pe blogul lui Edith Frincu (edithfrincu.blogspot.com - pentru reteta originala), insa asa cum imi este bunul obicei, mai adaug, mai scot cate ceva, pana iese ceva aproape de original, insa cu ceva...nuante personale.
Dupa bunu-mi obicei, iata ce a iesit:

Prajitura Hawai cu rodie

Ingrediente:
2 rodii, 150 gr unt, 150 gr zahar, 1 praf de sare, 2 oua, 250 gr faina, 50 gr nuca de cocos (cateodata eu pun si mai multa), 1 praf de copt, 4 linguri zeama de lamaie amestecata cu zeama de portocale

Preparare:
Se curata rodiile si se separa bobita cu bobita, ca in imagine:

Untul, la temperatura camerei, impreuna cu zaharul, praful de sare si ouale, se mixeaza bine pana cand se topeste zaharul.

Faina, impreuna cu nuca de cocos si cu praful de copt se incorporeaza in amestecul de unt. Va arata un pic mai tare coca care se formeaza, ca in imaginea de desubt:

La sfarsit se adauga zeama de lamaie si portocale, impreuna cu fructele.
Aluatul se toarna in forma unsa si tapetata cu faina (si se niveleaza sa arate frumos si egal)

Se lasa la cuptorul preincalzit, la 200 de grade, timp de 50-60 de minute. Se incearca cu o scobitoare sa se vada daca prajitura este facuta.

Iata si cum arata produsul final.


Pofta mare!

exotism...culinar

In acelasi ton cu zilele dinainte, cu aceleasi sentimente asteptand racoarea toamnei, astazi, gusturile mele culinare, au luat-o ... razna:). Nu sunt genul care sa incerce prea multe noutati, insa astazi, papilele mele gustative s-au rascolit, au facut greva, si au cerut ceva cu totul...neobisnuit, pentru ele, fireste. Asa ca m-am pus la facut de tajine, normal (cel mai usor fel de mancare, cred). Insa un tajine mai...exotic, astfel:

Tajine cu pui si fructe
Ingrediente:
o ceapa mare si una mica, un morcov, un ardei gras, un buchet de conopida, un mar mare (acrisor), o para verde, 3 cartofi dulci, o jumatate de lamaie, 4 catei de usturoi, sare, menta verde (un fir) (se poate pune si uscata daca nu exista prospata), patrunjel, ghimbir, curcuma (sofran indian, turmeric), pui (eu am pus jumatate de piept si o aripa), un cub mic de unt

Pregatire:
Ceapa mare se taie in bucati mari, cea mica se lasa intreaga (curatata si spalata). Se pun in tajine, alaturi de un cub mic de unt, se adauga usturoiul taiat mic si se lasa sa se aureasca. Se adauga carnea, patrunjelul si menta tocate marunt, sarea si celelalte condimente. Se invarte carnea sa se rumeneasca pe toate partile, si se adauga si jumatatea de lamaie, spalata.
Se adauga morcovul taiat rondele, ardeiul gras taiat tot rondele sau fasii si bucata de conopida, marul taiat in 4 (curatat de floare si de samburi), para taiata in jumatati (curatata de floare si de samburi) si cartofii dulci (ai mei au fost micuti, asa ca i-am lasat intregi). Se adauga un sfert de pahar de apa, se pune capacul, si se lasa la foc mic, aproximativ 1.30h (timp in care se urmareste sa nu se evapore toata apa, caz in care se mai adauga putina apa).
Se serveste cald, cu mana :) (ca in Maroc, ca sa fie mai gustos). Pofta mare!

Aici am expus produsul final:

negura si descarcare

In urma cu cateva zile, 10 poate, ma plimbam cu Alina pe strazile micului oras in care am ales sa imi continui soarta... Era cald si soare, era multa lumina, insa dintr-o data, pe nepusa masa cum este vorba noastra, cu fiecare pas pe care il faceam, se innopta din ce in ce mai mult. Nori din ce in ce mai grosi, mai grei si mai negrii se adunau deasupra orasului. Cu fiecare pas pe care il faceam, intunericul devenea de netaiat, de nedespartit. Doar tunetele fi fulgerele indrazneau sa se avante in negurii vremii.Ne-am grabit spre casa si, odata ajunse, ropote de ploaie ne-au acompaniat in gradina. A plouat cu setea pamantului neudat...a plouat cu dragoste de apa si de pamant...torential, in zbateri de aripi de pasari prinse in lant...si apoi, la fel cum s-au adunat, norii s-au raspandit, insa deja se inserase afara.
A fost frumos...a fost purificator, atat pentru natura, cat si pentru spiritele innabusite de atata caldura.

dulce dor

Zi cu soare, soare ca de vara aproape...Nu stiu de ce insa acest tiran (de acum inainte) nu vrea deloc sa lase ceva spatiu si pentru o vreme ceva mai racoroasa... Se pare ca la noi se reintoarce vara, dupa doar cateva zile ceva mai racoroase, insa nu le pot spune tomnatice. Ziceam acum ceva vreme ca se apropie toamna, intrucat dudul din gradina isi despoaie crengile... Insa se pare ca doamna toamna nu mai vrea sa ne incante cu culorile si miresmele ei. Se pare ca ne ocoleste, sau poate, doar, isi amana aparitia, ca un super star care tine pubilcul pe jar... Mi-e dor de racoarea zilelor de toamna, de vantul dulce, de mirosul de ploaie... Serile sunt un pic mai primitoare si mai racoroase, diminetile pastreaza putin din umbra noptii, insa zilele sunt, inca, dogoritoare... si parca, din zi in zi, caldura devine din ce in ce mai puternica. Cu gandul la zilele de toamna nu am niciun chef sa petrec mult timp in bucatarie, asa ca, atunci cand nu am idei, sau cand vreau sa gatesc ceva usor de facut (ceea ce nu presupune neaparat si putin timp de preparare, dar pentru ca eu nu stau sa suflu in foc, timpul de pregatire nu prea ma intereseaza), care sa ma solicite la minimum si care sa imi ofere placeri gustative deosebite, nu stau mult pe ganduri: iau tajine-ul de la locul lui si ma apuc de treaba. Numele de tajine vine de la vasul in care se pregateste mancarea:este un vas de lut, alcatuit dintr-un platou si un capac (vezi poza de mai jos).
Tajine cu pui
Ingrediente:
Ulei de masline/unt, o ceapa mare sau 2 mai mici, 3-4 catei de usturoi, carne de pui (fiecare dupa gust si placere), foi de dafin, sare, piper, cumin, curcuma, gimbir, un ardei gras, un morcov mare sau 2 mai mici, o vanata, 2-3 cartofi (eu am pus cartofi dulci), 2 rosii, un buchet de conopida, verdeata (marar, patrunjel)
Important: toate ingredientele se taie bucati mari!
Preparare:
Se pune putin ulei de masline/unt (cu unt iese mai gustos) in tajine, se taie ceapa in bucati mari, 3-4 catei de usturoi (eu pun si mai multi cateodata) si se lasa in uleiul sau untul incins pana se aureste putin. Intre timp, se curata carnea si se adauga in recipient, se adauga sarea, piperul si celelalte condimente. Se amesteca din cand in cand, introcandu-se carnea pe toate partile pentru a se rumeni bine. Verdeata se toaca marunt si se adauga si ea.
Se adauga ardeiul taiat fasii destul de mari, morcovul taiat rondele, vanata taiata rondele sau fasii, buchetul de conopida si cartofii taiati in 4. Se adauga un pahar mic de apa, se pune capacul, si se lasa la foc mic, aproximativ 1.30h, timp in care se mai urmareste sa nu se evapore toata apa, caz in care se mai adauga putina.
Dupa ce mancarea este facuta, rosiile taiate rondele se aseaza deasupra mancarii, se mai lasa aproximativ 10 minute pana se gatesc si rosiile.
Se mananca cald, si mai gustos este mancat cu mana :) (ca in Maroc). Pofta mare!
Important: tajine-ul se gateste intotdeauna la foc mic, si, daca aveti si o aparatoare de foc pe care sa se puna tajine-ul, este mai bun si mai gustos (la foc mare, riscati sa se sparga vasul). Cu cat legumele fierb mai mult, la foc mai mic, cu atat mancarea iese mai gustoasa.

Asa arata produsul final...

dorinte...

Imi amintesc ca, mica fiind, pana a se naste si in mine dorinta de a face cariera, imi doream o familie, o familie a mea, de care eu sa am grija. Si Dumnezeu mi-a indeplinit visul: am o familie numeroasa si fericita. Eu si cu Rachid, suntem parintii. Deocamdata, pe post de copii ii avem pe Oscar (pisoiul nostru scump si drag) si...3 iepurasi. Ziua se joaca toti copiii in gradina, iar seara, iepurasii merg in adapostul lor, facut in gradina, iar restul ne retragem in casa...doar pana a doua zi, cand ne reintalnim cu totii.

(Oscar la baita)

(Oscar dormind)

(iepurasii in "casuta" lor din gradina)

Acum nu foarte mult timp, nu mai credeam ca viata simpla, asezata, ma va putea face fericita. Insa acum stiu cu siguranta ca altundeva si in alt fel nu as fi putut vreodata sa simt asa cum simt acum, sa fiu asa cum sunt acum! Dumnezu mi-a implinit primul vis al vietii mele si a fost mult mai intelelpt decat am fost eu acum 3 ani...

melancolie in seara racoroasa de octombrie

De mult nu am mai ascultat...cred ca s-au facut poate mai bine de doi ani, insa in seara asta, mi-am amintit...si impartasesc impreuna cu voi o "iubire cruda"...
http://www.youtube.com/watch?v=QvzacItGYwA
Pentru ca Roxana mi-ai facut pofta de vinul fiert, si pentru ca nu am in casa pic de vin, insa am (sac!) niste tuica, am fiert ceva din ea, cu putin zahar si piper...am deschis toate geamurile si usile ca sa simt racoarea noptii si...simt in suflet o atmosfera de sarbatoare, de sarbatori de iarna, asa cum le traiam in copilarie. Aveau un iz de poveste, care, pe parcurs, s-a pierdut; insa azi, il simt din nou, este aici, in sufletul meu... Intotdeauna mirosul de tuica fiarta si de portocale (care se regasesc in acest moment in casa mea) mi-au amintit cumva de sarbatorile iernii.

1001 vise in marrakech

Cand m-am hotarat sa scriu in acest blog am vrut sa astern cateva amintiri ale primei mele calatorii in Marrakech, insa am amanat acest subiect pana cand am simtit ca ii vine timpul. Si iata ca ma simt manata sa scriu despre fascinatia acestui oras...Acum aproape 5 ani am poposit pentru o singura zi in Marrakech si am facut cunostinta cu valtoarea si culoarea, cu mirosul si cu sunetul, cu gustul si cu atingerea acelui oras. Niciodata nu am putut uita sentimentele care ma invadau necontenit si care ma faceau sa ma ridic ceva mai sus de fiecare data din propria-mi persoana, pentru a putea cuprinde bogatia vietii de acolo.
Tin minte si acum, fata unui batran care canta la un fel de lauta in piata Jemaa El-Fna (piata mare din Marrakech) si caruia i-am cerut permisiunea de a-l "imortaliza" alaturi de mine intr-o poza. Cat de simpla si de inaltatoare mi se parea lumina care ii radia pe fata plina de riduri si batuta de soare, cata liniste si pace; cata asezare mi-a inspirat de atunci inainte amintirea acelei fete batrane care trecuta, cu siguranta, prin multe incercari ale vietii, asternea o dulce impacare cu toate.
Intotdeauna am putut sa imi reamintesc cu o siguranta dureroasa mirosul condimentelor, culorile pietei, sunetele care te intampina la fiecare pas, fara insa sa te acapareze si sa te istoveasca.De atunci am mai ajuns acolo, si negresit, in acel souk (=piata, bazar) in care am impresia ca orice si-ar dori oricine ar putea capata :). Ultima data am fost acum cateva zile, impreuna cu Alina, care a ramas coplesita de atata viu, de simfonia culorilor si de briza sunetelor. Recunosc ca si eu, de fiecare data cand ajung acolo, incerc aceleasi sentimente, iar si iar, de parca ma aflu in acel loc pentru prima data.Cata bogatie imi aduce in suflet acel oras! Cata dragoste de viata, cata inaltare si cata armonie, cata impacare cu mine si cu tot ceea ce ma incojoara! Ma simt coplesita de el, insa aceasta copleseala nu ma coboara, cum m-as astepta de la un prea mult, ci ma inalta de fiecare data.
Sunt fascinata de felul in care se transforma Piata la venitul serii: cum imblanzitorii de serpi, de maimute, cantaretii ambulanti si altii sunt impinsi din centrul pietii in care se intind, parca cat ai bate din palme, mese uriase si bancute la care imediat oamenii locului sau vizitatorii se aseaza pentru a savura din mancarurile aduse pentru a satisface aproape orice pofta. Sarac si bogat, turist si localnic, se aseaza unii langa altii si mananca impreuna. Vanzatorii te cheama neincetat sa te asezi la mesele lor, si daca doresti ceva ce ei nu au in menu, aceasta nu este catusi de putin o problema, pentru ca unul dintre ceilalti vanzatori are cu siguranta si ei iti pot aduce. Aici am impresia ca nu exista concurenta intre vanzatori (desi cu siguranta exista) insa clientul este mult mai important decat concurenta si toti, impreuna, conlucreaza pentru satisfacerea clientului.Acelasi lucru se intampla si in magazinele souk-ului in care intri pentru a-ti satisface pura curiozitate cu privire la design-ul unui astfel de loc, sau pentru a te intoarce acasa plin de lucruri frumoase, lucrate manual, sau cu cateva amintiri ale acestei calatorii intr-o lume altfel decat o poti intalni in celelate parti ale lumii.De fiecare data imi place sa admir vanzatorii de suc de portocale, proaspat stors in fata ta, cu care iti satisfaci dorintele papilelor gustative nerabdatoare sa fie atinse de racoare si aroma portocalelor cu gust de poveste.Orasul nou din Marrakech (nu stiu daca am spus vreodata, insa in Maroc, feicare oras este impartit in orasul vechi, care te intampina asa cum te-ar fi intampinat poate atunci cand a fost construit, cu stradute mici, inguste, in general pietruite, inconjurat de zidul de aparare, si orasul nou, cu strazi mari si late, cu vegetatie luxurianta, cu multe parcuri si cu o alura ceva mai moderna, insa intr-un spirit pur marocan) este imbracat de bulevarde late, marginite de palmieri si de arbusti in floare, este luminat la fiecare pas si te imbie sa il descoperi. Insa oamenii sunt la fel si in medina veche si in cea noua, aceiasi oameni cu acelasi dar de a te face sa te simti bine in orasul lor: primitori si dornici sa te ajute cu tot ce pot.Imi place acest oras, ma imbie si ma fascineaza de fiecare data si mi se infatiseaza mereu cu o alta haina, schimbandu-si infatisarea, insa nu si esenta. Intotdeauna este ceva nou acolo si ceva profund familiar.