agadir

Din seria pe unde am ma fost si ce am mai vazut, anul acesta am fost la mare la Agadir. Agadirul este unul dintre marile orase ale Marocului si se afla in sud-vestul Marocului, pe coasta Atlanticului. Se afla la picioarele Muntilor Atlas si este "poarta de intrare" in desert. Aici si-au dat intalnire oceanul, muntii si desertul, creand o atmosfera de basm, o clima mereu blanda - chiar si iarna temperatura medie fiind de 20 de grade Celsius.
Pe 20 februarie 1960 Agadirul a fost aproape in intregime sters de pe fata pamantului de catre un masiv cutremur. In 1961 a inceput reconstructia noului Agadir, astfel incat acesta este unul dintre cele mai moderne orase ale Marocului, cu multe cafenele, baruri de noapte, cladiri in stil occidental, pastrand totusi caracteristicile marocane.
Plaja din Agadir are un nisip alb fin, pe care Atlanticul il spala zi de zi si il reinnoieste pentru iubitorii de soare, de plaja, de apa de...viata. Faleza este brodata cu multe flori multicolore, frumos ingrijite de catre edili. La mal apa este destul de mica, pe o portiune destul d eintinsa, astfel incat si copiii precum si cei mai fricosi dintre noi - cum este cazul sora-mii - se pot balaci in voie. Din cand in cand valurile vin si iti reamintesc de frumusetea vietii.
A fost o vacanta de vis. Miam dorit de doi ani d ezile sa ajung la Agadir si am ajuns in sfarsit.
Aproape de plaja exista un parculet de animale si pasari - Les jardins des oiseaux - in care intrarea este libera - sau cel putin cand am fost noi, a fost libera. Am cautat ceva intrarea fiind bine ascunsa de catre o cafenea :D.
Exista un trenulet care da un tur de Agadir si din care poti admira orasul, cladirile, poti inspira atmosfera ce dainuie acolo.
Cam atat cu vorba...Cateva poze va vor arata mai bine, cred, ceea ce am vrut sa zic.

 drumul catre plaja

faleza

plaja

o parte a bordurii de flori ce strajuieste faleza

o alta bucatica din florile care impresoara faleza

...si iar faleza

din nou plaja

piata de fructe si legume

si iar piata (cat de frumoasa era!!!!!!)

prin oras

o moschee

aleea de intrare in parcul pasarilor - intrarea se facea prin spate cand am fost noi si era destul de bine ascunsa de o cafenea. Curmalele impodobind cu greutatea lor dulce curmalii

aceeasi alee

gazele (am uitat denumirea lor insa sunt rude apropiate :D)

paun

Ar mai fi multe insa deocamdata atat...poate data viitoare, alte poze...

O cautare pe google despre Agadir va va oferi mult mai mult decat umila ma incercare.

bobocei...

...de rata....veniti pe lume de ziua mea, un cadou foarte frumos pe care Denisa mi l-a facut. De cand au aparut, stau si ma minunez de fiecare pas pe care il fac, de fiecare balaceala in apa :). Imi place cat de semeti merg, desi abia ce-au invatat sa marga, cum se lupta sa descopere si sa invete arta de a trai. Imi place sa ii privesc cat de repede dau fuga la mama lor atunci cand aceasta ii cheama, sau cum isi impun propria vointa si o forteaza pe ea, la randul ei, sa li se supuna...

florii

De Florii, va trimit tuturor o floare de portocal, invaluita de parfumu-i ceresc. La multi ani! si Sarbatori fericite!

familie2

Din 7 "pitici" au ramas acum doar 5, sunt jucausi si sanatosi, toata ziua prin gradina, deja nu se mai sperie de mine si am de "luptat" cand vine seara si trebuie sa ii trimit la culcare. Alerg in toata gradina dupa toti 10, mici si mari, care, dupa ce se plictisesc, intra si singurei la culcus :).
Sunt niste dulci si scumpi, frumosi foc dupa cum puteti vedea...nu?

familie

Ei sunt noii membri ai familiei: 7 iepurasi ca niste mingiute...2 dintre ei au cate o singura ureche :(, nu stim care este cauza insa par sa nu simta lipsa celelilalte urechi. Sunt inca destul de  mici, fapt pentru care nu ma pot apropia de ei, dar abia astept sa ii tin in brate :).

relaxare

...stau la soare, ma balacesc in pamant...miauuuuuu, ce placere!!!!

...ne plimbam prin gradina, dand din cozi si macanind de dimineata pana seara...o placere!...

...si cand avem chef, ne mai si balacim nitel...

stonehenge

...este cel mai important monument istoric din Regat...constructia lui a inceput in zorii lumii si s-a desfasurat in trei etape:

- primul Stonehenge era format doar din vaste cercuri pe iarba, care folosea, cel mai probabil, ca loc de cult (3.050 I.Hr. - acum 5.050 de ani)

- realizarea unor constructii circulare din lemn (2.600 I.Hr. - acum aproximativ 4.600 de ani)

- ultima faza, constand in constructia din piatra, care a fost aranjata si re-aranjata timp de  aproape 1.000 de ani (2.500-1.500 I.Hr. - acum aproximativ 3.500-4.500 de ani).

Ceea ce se poate observa astazi sunt ruinele edificiului realizat in ultima faza. Stonehenge (care inseamna "pietrele agatate"), in perioada lui de glorie, era format dintr-un cerc complet de megaliti (dintre care astazi cativa au ramas in picioare si doar putin "atacati" de vreme, majoritatea fiind furati, cazuti la pamant sau foarte puternic afectati de trecerea timpului), blocuri mari de gresie, peste care erau asezate alte blocuri de gresie, fiecare cantarind 25 de tone. Diamentul acestui cerc masura 30 m, cercul fiind alcatuit din 30 de astfel de blocuri de piatra. In interiorul acestui cerc se afla o potcoava alcatuita din blocuri mari de piatra, astfel: 2 blocuri uriase puse paralel, acoperite de un al treilea bloc (un bloc cantareste aproximativ 45 de tone - cat 7 elefanti mari); pentru a fixa bine aceasta a treia piatra, s-a realizat un mecansim asemanator articulatiei umarului la om.

Mai exista un cerc initial format din 60 de pietre mi mici, cunoscute sub numele de pietre albastre.

Nu se stie exact cine si de ce a construit acest "templu!?", insa povestile sunt mult, imaginatia bogata. Cert este faptul ca aceasta asezare are lagatura cu soarele si luna, ca poti afla luna anului in functie de cum cade soarele pe pietre. Se spune ca ar fi un templu ritualic, in care se faceau sacrificii (ecistand si o piatra de sacrificii). Se credea ca avea legatura cu astronomia, ca era un observator astronomic...

Exista povesti in care sunt implicati vrajitori, oameni simpli din popor si insusi diavolul...

piatra soarelui (solstitiul de vara)

(curcubeul deasupra Stonehenge-ului)

negura si descarcare

In urma cu cateva zile, 10 poate, ma plimbam cu Alina pe strazile micului oras in care am ales sa imi continui soarta... Era cald si soare, era multa lumina, insa dintr-o data, pe nepusa masa cum este vorba noastra, cu fiecare pas pe care il faceam, se innopta din ce in ce mai mult. Nori din ce in ce mai grosi, mai grei si mai negrii se adunau deasupra orasului. Cu fiecare pas pe care il faceam, intunericul devenea de netaiat, de nedespartit. Doar tunetele fi fulgerele indrazneau sa se avante in negurii vremii.Ne-am grabit spre casa si, odata ajunse, ropote de ploaie ne-au acompaniat in gradina. A plouat cu setea pamantului neudat...a plouat cu dragoste de apa si de pamant...torential, in zbateri de aripi de pasari prinse in lant...si apoi, la fel cum s-au adunat, norii s-au raspandit, insa deja se inserase afara.
A fost frumos...a fost purificator, atat pentru natura, cat si pentru spiritele innabusite de atata caldura.

cad frunzele...

A inceput acum ceva timp, poate ca o saptamana in urma, poate ca mai mult sau mai putin, a inceput timid...dudul mare din gradina isi dezbraca crengile. Semn ca toamna este pe aici pe aproape, insa soarele, stapanul absolut al astor locuri, nu cedeaza inca din teritoriu. Ziua este inca sufocanta, seara parca mai adie ceva vant...Ba chiar, acum doua seri, a dat prima ploaie dupa amar de vreme, o ploaie calda de vara, torentiala si involburata. In cinci minute totul era ud si inzdravenit, in aer miros de curat, de ploaie, de pamant...Imi place vantul, imi place ploaia, imi place chiar si dictatorul soare, imi place cerul imbarcat in haina-i instelata imi place doamna luna. Aici le am din plin, le simt si le traiesc pe toate la timpul lor, cu toata fiinta. Aici am invatat sa dansez in ploaie, asa cum dansam si alergam copil fiind, in ploile de vara acasa. Aici am invatat sa traiesc asa cum traiesc copiii - cu intensitate si cu inocenta - sa ma bucur si sa ma tem din plin. Am invatat sa accept natura, chiar cu aspectele ei mai putin placute mie (gaze si ganganii de toate felurile si tipurile, lilieci zburatori in noapte, insecte si cate si mai cate), am invatat sa accept ca si ele isi au locul lor, pe deplin cuvenit, pe acest pamant. Mai am multe de invatat si asta nu face decat sa ma bucure. Am invatat ca si atunci cand am zis "Gata! Nu mai vreau, nu mai pot!", pot si vreau, insa dupa un timp de repaos.

tanjesc...

Sunt, cred, doua saptamani de cand ne-am intors de la mare (ocean mai bine zis, caci am fost la Rabat, care este situat la malul Atlanticului). Imi place...fac parte din el si face parte din mine, desi nu m-am nascut la mare, nu sunt o inotatoare de nota zece, nu am niciuna dintre aceste calitati...ci doar un dor nespus de apa, de miros de sare si de briza racoroasa, de cantecul tanguitor sau salbatic al apei, de vantul aspru cand isi intra in drepturi.Nu mi-am dorit niciodata sa locuiesc la mare, pana cand nu m-am intalnit pentru prima data cu oceanul, acum cativa ani, tot in Rabat. Era cand noaptea se certa cu zorile pentru teritoriu, pentru permisiunea de a fi, era briza si apa era neagra, misterioasa si adanca...Iti dadea voie sa fii oricine si orice, sa speri si sa visezi la tot ce vrei, oricat de nepermis ar fi fost.Mi-a patruns in vene, in sange, mai adanc decat as fi crezut, s-a contopit cu mine si m-am contopit cu el de la prima intalnire: iubire neconditionata de la prima privire. Ma cheama si recheama mereu, ma striga aproape zilnic in sufletul meu, imi tine locul meu acolo pana cand ajungem sa ne revedem, sa ne re-cunoastem, sa ne re-simtim.
In sufletul meu canta oceanul, un cantec dulce de dor sau cantece pline de viata si de bucurie...Ma cheama neincetat la el si vreau neincetat sa il re-descopar.
La fiecare intalnire totul este nou si cunoscut in acelasi timp...acelasi cantec, insa alte tonuri, aceeasi culoare, insa alte nuante, acelasi miros, insa intensitatea diferita, acelasi nisp, insa alta structura...aceeasi fauna si totusi alta...acelasi ocean si totusi altul de fiecare data!
Sunt zile cand ii simt gustul si mirosul in propria-mi casa (desi suntem despartiti de sute de kilometri), cand ii aud glasul de parca ar fi langa mine...
Tanjesc aproape zilnic dupa el...si sper ca intr-o zi sa fim in acelasi loc impreuna...

pe aripi de liniste (Cascada Ouzoud)

Tot la Ouzoud (despre care am mai povestit) ne plimbam si de asta data cu puterea imaginatiei noastre si ajutati cat de cat de pozele (mai mult sau mai putin reusite) pe care m-am gandit sa le atasez; si despre care am hotarat sa nu spun multe, caci, zic eu, ele va vor inspira mult mai mult decat umilul meu vocabular si neinsemnatul meu har in ale povestilor.

Asa ca sa incepem prin a asculta melodioasele ropote de apa alergand in suvoaie catre insetatul pamant...prin a asculta natura si a privi linistea...a face legatura dintre noi si acest coltisor mirific si a ne lasa purtati pe valurile linistii catre...(aici fiecare avem puteri si posibilitati nelimitate, deci sa le exploram cat mai cu sete si incredere)

Acum ca fiecare ne-am incarcat cu ceva energie (sper din tot sufletul ca fiecare a fost in coltisorul acela personal si a gustat din seva dadatoare de viata) sa incercam sa descoperim mai departe locsoare secrete de buna-dispozitie si incantare. Asa ca propun sa admiram, sau sa analizam, sau sa reflectam (si putem continua cu o multime de alte actiuni fiecare dupa fel si asemanare) maimuticile in mediul lor natural. Sunt de diverse marimi si au diverse statute si roluri sociale (copii, mame si tatici :) si fiecare cu rolul sau, la fel ca noi oamenii).

Sunt destul de invatate cu oamenii si au atata incredere in noi cat sa se apropie sa ia painea oferita, dar nu la o distanta mai mica decat cea mai mica distanta de la care sa poata fugi in eventualitatea unui pericol. Adica, cu alte cuvinte, nu ne ofera atata incredere incat sa vina langa noi, nici chiar daca mor de nerabdarea de a intra in posesia bucatii de paine. (cred ca spune cate ceva despre ele, cat mai ales despre noi si eu cred ca ele nu gresesc foarte mult cand ne acorda increderea, dar cu masura)