Povestea se scrie mai departe. Dupa 7 ani de calatorii, mai aproape sau mai departe, atat in plan interior cat si exterior, geografic sau emotional, povestea isi scrie linistita cursul. Schimbari sunt, cu siguranta. Unele imi inalta sufletul, altele mi-l incarca. Am pierdut oameni dragi, am castigat altii. Este viata insasi cu pierderile si castigurile iminente. Am crescut, am coborat, m-am inaltat si am cazut...
Copila fiind, imi maintesc ca imi placea sa imi cunosc viitorul - ceea ce as fi cunoscut nu mai avea cum sa ma surprinda, cum sa ma inspaimante. E drept ca daca ne gandim la ceea ce inseamna viata, in ultima instanta, ar trebui sa fim inspaimnati tot timpul. Dar nu avem timp de asa ceva, ceea ce ar trebui sa ne bucure nespus. Nu avem timp sa ne gandim la inevitabil in fiecare secunda, si pentru asta sa multumim Creatorului.
Dar, sa ne luam timp zilnic sa ne gandim la ceea ce avem: oamenii de langa noi, profesiile, materialul. Sa multumim in fiecare zi pentru fiecare arama de fericire pe acre o avem in viata, pentru fiecare clipa care ne umple sufletul de bucurie, pentru fiecare implinire. Pentru fiecare zi in care mai putem admira cerul cu soarele si luna, pentru fiecare val al marii pe care il putem auzi cum se sparge de malurile vietii. Sa multumim Creatorului pentru ca suntem aici, alaturi de noi insne si de cei dragi noua! Sa multumim pentru ca mai avem cel putin inca o sansa sa devenim asa cum ne dorim. Sa multumim pentru ca mai putem spune "mi-e dor de tine", sau "te iubesc", sau "nu ma uita", sau "iarta-ma", sau aorice altceva dorim sa spunem...
Stiu, imi puteti spune ca sunt oameni nefericiti pe lumea asta, mi-o spun singura in fiecare zi, si totusi, cand stau si ma gandesc, cand intalnesc oameni care au trecut prin situatii prin care mi-e greu sau imposibil sa ma gandesc ca as putea trece, realizez ca totusi acestia multumesc si sunt recunoscatori pentruu ceea ce au si, in utima instanta, pentru ca sunt in viata. Oamenii care trec prin nefericiri mari, pretuiesc viata. Am invatat de la ei sa pretuiesc faptul ca traiesc. Am invatat de la albine si de la fluturi sa ma bcuur de flori. Am invatat de la pescarusi sa ma bucur de mare. Iar de la mare am invatat sa ma bucur de tumultul vietii. Am invatat de la pustiu sa ma bucur de linistea care ma impresoara in anumite momente ale vietii. Am invatat de la copiii mei sa redevin copil, sa sar, sa cand, sa rad cat ma tine gura si sufletul. Si ma tine!

Pe curand!

Acasa