sâmbătă, februarie 23, 2019

Semnatura tururor lucrurilor, Elizabeth Gilbert

"The Signature of All Things" it is really a wonderful story all about love, discover, science and adventure. Following the Whittakers throughout their lives and fortune, it begins with Henry, a poor Englishman, with a strong will and love for botany. He makes a fortune mostly from plants and medicinal herbs. He spreads his power all over the world. In a soft manner, the story focuses on Alma's life, the wonderful and smart daughter of Henry. Ultimately she becomes a botanist herself, focusing on plant evolution and human development, ultimately developing its theory from studying the moss for thirty years.
She will fall in love with Ambrose Pike,a human being at the opposite pole - Alma is a smart, clear-minded person, down to earth whereas Ambrose is a more mystical one, living for higher purposes than almost all other people. He designs the most vivid and beautiful orchids. What they both have in common is the desperate need to be understood and to understand the mechanisms of life.
Learning about plants, love, ideas and concepts, following the characters from England to Peru, Tahiti, Philadelphia and Amsterdam, we are deep down into a wonderful adventure, not knowing when the story finds its end.  
* **
"Semnatura tururor lucrurilor" este o frumoasa poveste despre dragoste, descoperiri, stiinta si aventura. Urmarindu-i pe Whittakeri de-a lungul vietii si fortunii acestora, povestea incepe cu Henry, un englez sarac, cu o vointa de fier si dragoste pentru botanica. Acesta face avere, in principal, din plante si plante medicinale si isi intinde puterea in lumea intreaga. Intr-o maniera lenta, povestea se centreaza pe Alma, fiica minunata si extrem dedesteapta a lui Henry, care devine, in cele din urme, o botanista care isi concentreaza intreaga cariera pe evolutia plantelor si pe cea umana, ca urmare a studierii muschiului pe o perioada de treizeci de ani.
Alma se indragosteste de Ambrose Pike, o fiinta aflata la polul opus fata de ea, care este desteapta si foarte analitica, cu picioarele bine infipte in pamant, in timp ce Ambrose este o persoana inclinata spre misticism, traind pentru descoperirea unor teluri mai inalte ale vietii. Acesta deseneaza cele mai frumoase si vii orhidee. Ceea ce au in comun cei doi este o nevoie intensa de a fi intelesi si de a intelege, ei insisi, misterele vietii.
Descoperind plantele, dragostea, idei si concepte, urmarind personajele din Anglia in Peru, Tahiti, Philadelphia si Amsterdam, suntem cufundati intr-o extraordinara aventura, nestiind cum ajungem catre sfarsitul povestii.

luni, iunie 04, 2018

Cu ultima suflare, Paul Kalanithi

Am citit cartea in 2007, dar inca o port cu mine in suflet. O carte atat de profunda, cu atat mai mult cu cat este reala, este viata unui om aflat pe moarte. Subiectul ma marcheaza profund in general si nu de putine ori ma pun in situatia de a ma intelege - ce as face, cum m-as simti daca as mai avea un timp clar definit de a mai trai. Eu ma gandesc cu groaza, sincer, sa stiu ca la o distanta de 2-3 saptamani sau 2-3 luni sau un an ajung dincolo (s-ar putea ca in realitatea sa ajung dincolo azi, sau maine, insa nu este atat de clar definita aceasta limita in viata de zi cu zi, deci nici constientizarea nu este atat de acuta mereu...). Mi s-a parut cu atat mai sfasietoare cartea cu cat, Paul fiind medic (si unul care promitea extrem de mult), era capil de a intelege singur drumul ce i se asternea. Si-a pus diagnosticul inainte de a i-l pune oricine altcineva. Dar a luptat - caci dincolo de orice diagnostic, exista in noi o speranta si dincolo de orice logica, exista o credinta care, nu de putine ori, face minuni. Si el era constient de asta. A luptat pana in ultima clipa si ne-a lasat o imagine despre cum ar fi bine sa ne traim viata si, nu in ultimul rand, moartea. Acestea sunt cuvintele pe care le-am scris la data respectiva pe goodreads (si le cred inca valabile): O carte de exceptie care te face sa (re)evaluezi viata -a ta si in general, prioritatile... o carte grea, cu o morala pe masura. Mult timp vei ramane ancorat in ea si, probabil, va ramane o borna a vietii tale.

vineri, mai 18, 2018

Zeita orezului, Rani Manicka

Atunci cand m-am apucat de aceasta carte, aveam asteptari mari de la ea, in ceea ce priveste descrierile, cel putin. Asteptarile mi-au fost nu doar implinite, ci intrecute prin profunzimea explorarii sufletului si mintii umane, prin amplele descrieri comportamentale si, nu in ultimul rand, a descrierii culturii malaysiene.
Procedeul povestii in poveste ma acapareaza din ce in ce mai mult. Avem astfel posibilitatea de a cunoaste in si mai multa profunzime personaje, evenimente, din mai multe perspective, ceea ce nu aduce decat si mai multa bogatie lecturii.
La 14 ani, Lakshami este nevoita sa renunte la copilaria edenica din Ceylonul "magic, cel mai frumos loc din lume", pentru a-si urma sotul in Malaysia. Fiind trasa pe sfoara intr-o casatorie care se presupunea a fi aceea a unei aproape-regine, Lakshami isi saruta pentru ultima data in viata mama si pleaca impreuna cu sotul sau. De-a lungul vietii corespondeaza cu aceasta, dar nu mai ajunge sa o revada.
Odata ajunsa la destinatie, este confruntata cu un adevar dureros: sotul sau urat, nu doar ca nu este extrem de bogat, dar este genul de om care nu isi doreste mai mult de la soarta, care este impacat si multumit cu o existenta fada. Ceea ce nu este deloc cazul lui Lakshami. Pusa in fata adevarului brut, aceasta se va transforma intr-o clipita: isi incinge inima cu un zid masiv de piatra si se hotaraste sa lupte pentru A AVEA.
Sotul sau, Ayah, o iubeste profund si singura ambitie in viata este ca Lakshami sa ajunga sa il iubeasca - am plans mult cand acesta a murit si mai inteleapta Lakshami de la batranete ajunge sa inteleaga unde si cat a gresit, atat fata de ea, cat si fata de sot si, implicit, fata de copii.
Odata cunoscand povestea cuplului, suntem adanciti in viata lor, prin intermediul povestirilor pe care cei patru copii ai cuplului le deapana pentru urmasii lor. Si povestea se continua cu povestile nepotilor... Avem astfel o imagine profunda a vietii unei familii, o saga de exceptie.
Cat priveste titlul, la un moment dat aflam ca personajul nucleu al romanului este comparat cu zeita orezului: "Cum pe cine, pe Datatoarea de viata! In Bali, spiritul ei traieste in efigiile realizate din snopi de orez. Din tronul ei de lemn, instalat in hambarul familiei, protejeaza recolta bogata in campurile de orez. Este asa de sfanta incat pacatosilor le este interzis sa intre in prezenta ei sau sa consume un singur bob din figurina care o reprezinta!"
Pe langa viata acestei familii, aflam diverse informatii despre razboiul cu Japonia - descrieri care pe mine m-au marcat profund (urasc razboiul din tot sufletul si nu ii gasesc nici un motiv de existenta). Aflam cum cea mai buna prietena a lui Lakshami, Mui Tsai, multiplu inselata si batjocorita de catre stapan si sotiile acestuia (violata de catre acesta, cel putin incipial si furandu-i-se copiii pentru a fi crescuti de nevestele acestuia), ajunge sa fie violata de catre armata japoneza in masa...
Rani Manicka ne povesteste vizual si olfactiv despre preparatele si condimentele utilizate in aceasta parte a lumii, astfel incat citind aceasta carte o traim, pot spune la multiple nivele.
Cartea m-a impresionat profund si cred ca este o carte pe care iubitorii literaturii de orice fel ar trebui sa o citeasca!

miercuri, mai 09, 2018

Tuareg


Alberto Vázquez-Figueroa s-a născut la Santa Cruz de Tenerife în 1936. Familia sa a fost deportată în Africa, în 1937, din motive politice. A fost instructor de scufundări, apoi a urmat cursuri de jurnalism, devenind, în 1962, corespondent al mai multor ziare de prestigiu, precum Destino şi La Vanguardia, şi, mai târziu, al tele­viziunii spaniole. A vizitat peste o sută de ţări şi a fost martor, printre altele, la războaiele şi revoluţiile din Guineea, Ciad, Congo, Republica Dominicană şi Guatemala. A publi­cat peste patruzeci de romane, multe dintre ele dedicate ţinuturilor şi populaţiilor exotice, dintre care amintim: Tuareg (Polirom, 2005, 2014), Pământ virgin (Polirom, 2006), Iguana (Polirom, 2007, 2008), Ochii tuaregului (Polirom, 2007), Bora Bora (Polirom, 2008), Iubire pe o insulă blestemată (Polirom, 2011).
In primul rand incep prin a spune ca stilul lui Vasquez-Figueroa m-a marcat profund. Descrierile pline de lumina, incarcate emotional, te transpun intr-o poveste venita de pe alte taramuri.
"Tuareg" sau berber-exista oare vreo deosebire? Pana la aceasta carte nici eu nu făceam o mare diferenta. Tuaregii sunt demnii urmasi ai unui popor care isi are radacinile in antichitate, valorile sale cele mai de pret fiind libertatea si onoarea - propriile legi nescrise.
« Pentru noi, tuaregii, libertatea este intotdeauna cel mai important lucru. Atat de important, incat nu ne construim case de piatra, pentru ca ne sufocam cand simtim ziduri in jurul nostru. Imi place sa stiu ca pot ridica oricare dintre peretii jaimei mele, sa vad imensitatea desrtului de cealalta parte. Si imi place sa simt cum vantul trece printre trestiile din sheriba…Allah nu ne poate vedea cand ne ascundem sub acoperisuri de piatra.»
Tuaregii sunt un neam mandru. Eei se conduc dupa un cod moral diferit de cel al arabilor. Adevarati fii ai desertului, ei supravietuiesc ca nimeni altul in mijlocul fierbinte al pustietatii.
Personajul principal, Gacel Sayah, tuareg din neamul Poporul Vălului, fuge de civilizatie intr-un colt departat al desertului atat de drag lui. Nobilul Gacel este stapanul absolut al unor vaste teritorii. Acesta trăiește cu familia si sclavii sai in cateva corturi, iar camilele reprezinta cel mai de pret bun. Atat de mare este izolarea sa, incat nu stie ca de doua decenii tara sa (notiune care de altfel pentru el nu are sens, caci tuaregii nu cunosc hotarele) si-a obtinut independenta fata de francezi.
Gacel e liber si mandru de ceea ce este. Nu poate sa inteleaga cum un om ar putea sa traiasca fara sa fie liber si mandru de propria identitate. E precum un copac secular ce-si trage seva din traditii milenare. Bucuros de inlemnirea lui in lumea sa, printre dunele sale, in singurătatea sa. Daca lui Gacel ii pui în primejdie traditiile care ii conferă identitate, este ca si cand i-ai taia radacinile. Drama lui Gacel este drama unei vointe incredibile de a lupta pentru pastrarea si promovarea propriei identitati. Este o drama a inradacinarii, opuse celei care ne marcheaza astazi profund pe noi, occidentalii: dezradacinarea.
Existenaa pasnica a lui Gacel e tulburata de doi fugari care ajung la corturile sale, primesc ospitalitatea tuaregului însa sunt unul omorat, iar celalat rapit de un grup de militari. Pentru Gacel încalcarea legii milenare a ospitalitatii de catre militari reprezinta un afront personal.
Urmeaza o cursa impotriva tututor celor care i-au incalcat proprietatea si valorile, care devine extrem de palpitanta. Tuaregul rupt de civilizatie devine astfel chiar factorul care determina schimbarea tarii sale.
„Tuareg” este un roman de actiune, cu schimbari de situatie si numeroase cunostinte despre traiul in desert. Este de admirat faptul prin care rezistenta eroului este intarita prin tehnica meditatiei: cand temperatura creste insuportabil, el devine asemenea unei pietre care nu pierde energie prin ganduri ori batai ale inimii, suprimand funcțiile corpului in vederea conservarii. Nisipul izoleaza mai bine decat orice alt material fata de caldura ori de frigul noptii, iar sentimentele nu ajuta la nimic în aceasta aventura, ele sunt lasate la intrarea in desert.
M-au fascinat foarte mult peisajele descrise, obiceiurile si credintele unui popor inca nu foarte bine cunoscut, lupta pentru supravietuire, mijloacele inedite folosite.
Carţile lui Alberto Vázquez-Figueroa  sunt interesante, captivante, te tin cu sufletul la gura, nu poti lasa din mana romanul pana nu ii descoperi finalul.

miercuri, aprilie 04, 2018

Ultimul evreu - Noah Gordon

Actiunea romanului se plaseaza in Spania anilor 1400-1500, cand Inchizitia spaniola se afla la apogeu. Dupa secole de existenta in Spania, evreii sunt expulzati prin edict regal in 1492. Cei care vor sa ramana trebuie sa imbratiseze catolicismul ca unica religie. Evreii care vor sa isi pastreze religia, trebuie sa paraseasca Spania, multi dintre ei pierind pe drum sau chiar inainte de a apuca sa plece.
Yonah Toledano, fiul de 15 ani al unui renumit argintar evreu, este martor la uciderea fratelui mai mare, si ulterior a tatalui - crime care in astfel de timpuri trec aproape neobservate. In aceasta invalmaseala de fugari, Yonah isi pierde si singura familie ramasa in viata, pe fratele mai mic si pe unchiul si matusa sa, pe care nu mai ajunge sa ii revada niciodata. In urma acestor traume, hotaraste sa isi pastreze religia si sa ramana un fugar, alegand sa nu se converteasca niciodata.
Pe un magar numit Moise, tanarul evreu cutreiera Spania in lung si-n lat, incercand sa scape de ghearele Inchizitiei. In drumurile sale intalneste oameni buni si rai, oameni care ii marcheaza devenirea intr-un fel sau altul, si necontenit incearca sa dea de urma criminalilor familiei sale. Toate aceasta incercand sa nu iasa prin nimic in evidenta, astfel incat Inchizitia sa nu ii dea de urma.
Yonah devine, pe rand, pastor, faurar de armuri si, in final, doctor, in decursul anilor si meseriilor practicate invatand despre si sine si descoperindu-se neincetat, incercand sa pastreze o traditie si o limba care ii sunt din ce in ce mai indepartate, dar, reusind, intr-un final sa fie el insusi, evreul ascuns intr-un presupus catolic.
In cele din urma reuseste sa isi gaseasca si unica dragoste, in persoana Adrianei, o "noua crestina", care va imparti cu el nu doar existenta, ci si religia si traditiile stramosesti.
Cartea "Ultimul evreu" este un frumos roman istoric, narativ si descriptiv, in care Gordon impleteste in minunatu-i stil istoria, cultura, iubirea si descoperirea de sine. Daca vreti sa descoperiti o lume de mult uitata, cu binele si raul din ea, trebuie neaparat sa cititi aceasta carte.