luni, iunie 04, 2018

Cu ultima suflare, Paul Kalanithi

Am citit cartea in 2007, dar inca o port cu mine in suflet. O carte atat de profunda, cu atat mai mult cu cat este reala, este viata unui om aflat pe moarte. Subiectul ma marcheaza profund in general si nu de putine ori ma pun in situatia de a ma intelege - ce as face, cum m-as simti daca as mai avea un timp clar definit de a mai trai. Eu ma gandesc cu groaza, sincer, sa stiu ca la o distanta de 2-3 saptamani sau 2-3 luni sau un an ajung dincolo (s-ar putea ca in realitatea sa ajung dincolo azi, sau maine, insa nu este atat de clar definita aceasta limita in viata de zi cu zi, deci nici constientizarea nu este atat de acuta mereu...). Mi s-a parut cu atat mai sfasietoare cartea cu cat, Paul fiind medic (si unul care promitea extrem de mult), era capil de a intelege singur drumul ce i se asternea. Si-a pus diagnosticul inainte de a i-l pune oricine altcineva. Dar a luptat - caci dincolo de orice diagnostic, exista in noi o speranta si dincolo de orice logica, exista o credinta care, nu de putine ori, face minuni. Si el era constient de asta. A luptat pana in ultima clipa si ne-a lasat o imagine despre cum ar fi bine sa ne traim viata si, nu in ultimul rand, moartea. Acestea sunt cuvintele pe care le-am scris la data respectiva pe goodreads (si le cred inca valabile): O carte de exceptie care te face sa (re)evaluezi viata -a ta si in general, prioritatile... o carte grea, cu o morala pe masura. Mult timp vei ramane ancorat in ea si, probabil, va ramane o borna a vietii tale.

vineri, mai 18, 2018

Zeita orezului, Rani Manicka

Atunci cand m-am apucat de aceasta carte, aveam asteptari mari de la ea, in ceea ce priveste descrierile, cel putin. Asteptarile mi-au fost nu doar implinite, ci intrecute prin profunzimea explorarii sufletului si mintii umane, prin amplele descrieri comportamentale si, nu in ultimul rand, a descrierii culturii malaysiene.
Procedeul povestii in poveste ma acapareaza din ce in ce mai mult. Avem astfel posibilitatea de a cunoaste in si mai multa profunzime personaje, evenimente, din mai multe perspective, ceea ce nu aduce decat si mai multa bogatie lecturii.
La 14 ani, Lakshami este nevoita sa renunte la copilaria edenica din Ceylonul "magic, cel mai frumos loc din lume", pentru a-si urma sotul in Malaysia. Fiind trasa pe sfoara intr-o casatorie care se presupunea a fi aceea a unei aproape-regine, Lakshami isi saruta pentru ultima data in viata mama si pleaca impreuna cu sotul sau. De-a lungul vietii corespondeaza cu aceasta, dar nu mai ajunge sa o revada.
Odata ajunsa la destinatie, este confruntata cu un adevar dureros: sotul sau urat, nu doar ca nu este extrem de bogat, dar este genul de om care nu isi doreste mai mult de la soarta, care este impacat si multumit cu o existenta fada. Ceea ce nu este deloc cazul lui Lakshami. Pusa in fata adevarului brut, aceasta se va transforma intr-o clipita: isi incinge inima cu un zid masiv de piatra si se hotaraste sa lupte pentru A AVEA.
Sotul sau, Ayah, o iubeste profund si singura ambitie in viata este ca Lakshami sa ajunga sa il iubeasca - am plans mult cand acesta a murit si mai inteleapta Lakshami de la batranete ajunge sa inteleaga unde si cat a gresit, atat fata de ea, cat si fata de sot si, implicit, fata de copii.
Odata cunoscand povestea cuplului, suntem adanciti in viata lor, prin intermediul povestirilor pe care cei patru copii ai cuplului le deapana pentru urmasii lor. Si povestea se continua cu povestile nepotilor... Avem astfel o imagine profunda a vietii unei familii, o saga de exceptie.
Cat priveste titlul, la un moment dat aflam ca personajul nucleu al romanului este comparat cu zeita orezului: "Cum pe cine, pe Datatoarea de viata! In Bali, spiritul ei traieste in efigiile realizate din snopi de orez. Din tronul ei de lemn, instalat in hambarul familiei, protejeaza recolta bogata in campurile de orez. Este asa de sfanta incat pacatosilor le este interzis sa intre in prezenta ei sau sa consume un singur bob din figurina care o reprezinta!"
Pe langa viata acestei familii, aflam diverse informatii despre razboiul cu Japonia - descrieri care pe mine m-au marcat profund (urasc razboiul din tot sufletul si nu ii gasesc nici un motiv de existenta). Aflam cum cea mai buna prietena a lui Lakshami, Mui Tsai, multiplu inselata si batjocorita de catre stapan si sotiile acestuia (violata de catre acesta, cel putin incipial si furandu-i-se copiii pentru a fi crescuti de nevestele acestuia), ajunge sa fie violata de catre armata japoneza in masa...
Rani Manicka ne povesteste vizual si olfactiv despre preparatele si condimentele utilizate in aceasta parte a lumii, astfel incat citind aceasta carte o traim, pot spune la multiple nivele.
Cartea m-a impresionat profund si cred ca este o carte pe care iubitorii literaturii de orice fel ar trebui sa o citeasca!

miercuri, mai 09, 2018

Tuareg


Alberto Vázquez-Figueroa s-a născut la Santa Cruz de Tenerife în 1936. Familia sa a fost deportată în Africa, în 1937, din motive politice. A fost instructor de scufundări, apoi a urmat cursuri de jurnalism, devenind, în 1962, corespondent al mai multor ziare de prestigiu, precum Destino şi La Vanguardia, şi, mai târziu, al tele­viziunii spaniole. A vizitat peste o sută de ţări şi a fost martor, printre altele, la războaiele şi revoluţiile din Guineea, Ciad, Congo, Republica Dominicană şi Guatemala. A publi­cat peste patruzeci de romane, multe dintre ele dedicate ţinuturilor şi populaţiilor exotice, dintre care amintim: Tuareg (Polirom, 2005, 2014), Pământ virgin (Polirom, 2006), Iguana (Polirom, 2007, 2008), Ochii tuaregului (Polirom, 2007), Bora Bora (Polirom, 2008), Iubire pe o insulă blestemată (Polirom, 2011).
In primul rand incep prin a spune ca stilul lui Vasquez-Figueroa m-a marcat profund. Descrierile pline de lumina, incarcate emotional, te transpun intr-o poveste venita de pe alte taramuri.
"Tuareg" sau berber-exista oare vreo deosebire? Pana la aceasta carte nici eu nu făceam o mare diferenta. Tuaregii sunt demnii urmasi ai unui popor care isi are radacinile in antichitate, valorile sale cele mai de pret fiind libertatea si onoarea - propriile legi nescrise.
« Pentru noi, tuaregii, libertatea este intotdeauna cel mai important lucru. Atat de important, incat nu ne construim case de piatra, pentru ca ne sufocam cand simtim ziduri in jurul nostru. Imi place sa stiu ca pot ridica oricare dintre peretii jaimei mele, sa vad imensitatea desrtului de cealalta parte. Si imi place sa simt cum vantul trece printre trestiile din sheriba…Allah nu ne poate vedea cand ne ascundem sub acoperisuri de piatra.»
Tuaregii sunt un neam mandru. Eei se conduc dupa un cod moral diferit de cel al arabilor. Adevarati fii ai desertului, ei supravietuiesc ca nimeni altul in mijlocul fierbinte al pustietatii.
Personajul principal, Gacel Sayah, tuareg din neamul Poporul Vălului, fuge de civilizatie intr-un colt departat al desertului atat de drag lui. Nobilul Gacel este stapanul absolut al unor vaste teritorii. Acesta trăiește cu familia si sclavii sai in cateva corturi, iar camilele reprezinta cel mai de pret bun. Atat de mare este izolarea sa, incat nu stie ca de doua decenii tara sa (notiune care de altfel pentru el nu are sens, caci tuaregii nu cunosc hotarele) si-a obtinut independenta fata de francezi.
Gacel e liber si mandru de ceea ce este. Nu poate sa inteleaga cum un om ar putea sa traiasca fara sa fie liber si mandru de propria identitate. E precum un copac secular ce-si trage seva din traditii milenare. Bucuros de inlemnirea lui in lumea sa, printre dunele sale, in singurătatea sa. Daca lui Gacel ii pui în primejdie traditiile care ii conferă identitate, este ca si cand i-ai taia radacinile. Drama lui Gacel este drama unei vointe incredibile de a lupta pentru pastrarea si promovarea propriei identitati. Este o drama a inradacinarii, opuse celei care ne marcheaza astazi profund pe noi, occidentalii: dezradacinarea.
Existenaa pasnica a lui Gacel e tulburata de doi fugari care ajung la corturile sale, primesc ospitalitatea tuaregului însa sunt unul omorat, iar celalat rapit de un grup de militari. Pentru Gacel încalcarea legii milenare a ospitalitatii de catre militari reprezinta un afront personal.
Urmeaza o cursa impotriva tututor celor care i-au incalcat proprietatea si valorile, care devine extrem de palpitanta. Tuaregul rupt de civilizatie devine astfel chiar factorul care determina schimbarea tarii sale.
„Tuareg” este un roman de actiune, cu schimbari de situatie si numeroase cunostinte despre traiul in desert. Este de admirat faptul prin care rezistenta eroului este intarita prin tehnica meditatiei: cand temperatura creste insuportabil, el devine asemenea unei pietre care nu pierde energie prin ganduri ori batai ale inimii, suprimand funcțiile corpului in vederea conservarii. Nisipul izoleaza mai bine decat orice alt material fata de caldura ori de frigul noptii, iar sentimentele nu ajuta la nimic în aceasta aventura, ele sunt lasate la intrarea in desert.
M-au fascinat foarte mult peisajele descrise, obiceiurile si credintele unui popor inca nu foarte bine cunoscut, lupta pentru supravietuire, mijloacele inedite folosite.
Carţile lui Alberto Vázquez-Figueroa  sunt interesante, captivante, te tin cu sufletul la gura, nu poti lasa din mana romanul pana nu ii descoperi finalul.

miercuri, aprilie 04, 2018

Ultimul evreu - Noah Gordon

Actiunea romanului se plaseaza in Spania anilor 1400-1500, cand Inchizitia spaniola se afla la apogeu. Dupa secole de existenta in Spania, evreii sunt expulzati prin edict regal in 1492. Cei care vor sa ramana trebuie sa imbratiseze catolicismul ca unica religie. Evreii care vor sa isi pastreze religia, trebuie sa paraseasca Spania, multi dintre ei pierind pe drum sau chiar inainte de a apuca sa plece.
Yonah Toledano, fiul de 15 ani al unui renumit argintar evreu, este martor la uciderea fratelui mai mare, si ulterior a tatalui - crime care in astfel de timpuri trec aproape neobservate. In aceasta invalmaseala de fugari, Yonah isi pierde si singura familie ramasa in viata, pe fratele mai mic si pe unchiul si matusa sa, pe care nu mai ajunge sa ii revada niciodata. In urma acestor traume, hotaraste sa isi pastreze religia si sa ramana un fugar, alegand sa nu se converteasca niciodata.
Pe un magar numit Moise, tanarul evreu cutreiera Spania in lung si-n lat, incercand sa scape de ghearele Inchizitiei. In drumurile sale intalneste oameni buni si rai, oameni care ii marcheaza devenirea intr-un fel sau altul, si necontenit incearca sa dea de urma criminalilor familiei sale. Toate aceasta incercand sa nu iasa prin nimic in evidenta, astfel incat Inchizitia sa nu ii dea de urma.
Yonah devine, pe rand, pastor, faurar de armuri si, in final, doctor, in decursul anilor si meseriilor practicate invatand despre si sine si descoperindu-se neincetat, incercand sa pastreze o traditie si o limba care ii sunt din ce in ce mai indepartate, dar, reusind, intr-un final sa fie el insusi, evreul ascuns intr-un presupus catolic.
In cele din urma reuseste sa isi gaseasca si unica dragoste, in persoana Adrianei, o "noua crestina", care va imparti cu el nu doar existenta, ci si religia si traditiile stramosesti.
Cartea "Ultimul evreu" este un frumos roman istoric, narativ si descriptiv, in care Gordon impleteste in minunatu-i stil istoria, cultura, iubirea si descoperirea de sine. Daca vreti sa descoperiti o lume de mult uitata, cu binele si raul din ea, trebuie neaparat sa cititi aceasta carte. 

marți, martie 27, 2018

Diamantul Ierusalimului, Noah Gordon

In acest roman, Noah Gordon ne spune povestea fascinanta a, poate, celui mai ravnit diamant al lumii. Numit "diamantul Ierusalimului", "diamantul Inchizitiei" sau "diamantul din Kaaba", in functie de posesorul diamantului, acesta strabate secolele istoriei, fara a fi capabil de a pricepe "razboaiele" ce la naste sau le lasa in urma.
Mergand pe firul istoriei, Harry Hopeman, un evreu american care se trage dintr-un lung sir de slefuitori de diamante, este solicitat din mai multe parti sa achizitioneze diamantul galben pe care il revendicau mai multe tari si religii. Odata antrenat in aceasta aventura, Harry va trebui sa calatoreasca in Israel si nu numai, sa se confrunte direct cu originile proprii, ajungand astfel sa se descopere pe sine asa cum nu se cunostea, intalneste oameni diversi care ajung sa joace diverse roluri in.viata lui si, nu in ultimul rand, se va indragosti.
Povestea diamantului incepe odata cu jefuirea Templului lui Solomon din Israel, de catre armata lui Nabucodonosor. Preotii reusesc sa ascunda mare parte din artefactele de cult, impreuna cu acestea fiind si diamantul. Locatiile erau cunoscute de un singur scrib care, datorita varstei sau bolii, la putin timp dupa scrierea manuscrisului (sau chiar inainte de terminarea lui, motiv pentru care aparea alt scrib) murea, luand astfel cu el secretul. Odata terminat, manuscrisul este pus intr-un tub de arama si ingropat, fiind descoperit in secolele urmatoare.
In Israel, Harry il cunoaste pe profesorul David Leslau, insarcinat cu descifrarea manuscrisului si, in consecinta, cu descoperirea vechilor obiecte de cult. Intre cei doi se leaga o prietenie trainica, Harry ajutandu-l pe profesor la descifrarea acestuia.
In incercarea de a achizitiona diamantul, Harry este fortat sa primeasca ajutorul unei frumoase evreice, Tamar, de care se indragosteste. Deasemenea, este obligat sa mearga pe urma lui in desert, si nu numai, sa intre in diverse situatii riscante si sa negocieze cu oameni care, initial, nu par persoane cu care in mod normal ar negocia.
Povestea diamantului ne spune, intr-un fel, povestea lui Harry si aflam impreuna cu acesta un fapt ce a fost ascuns de-a lungul a generatii, fapt ce va las pe voi sa il descoperiti cu aceeasi placere ca si mine.

marți, martie 06, 2018

Leon Africanul - Amin Maalouf

"Eu, Hassan, fiul lui Mohamed masuratorul, eu, Giovanni Leone de Medici, circumcis de mana unui barbier si botezat de mana unui papa, sint poreclit azi Africanul, dar eu nu ma trag nici din Africa, nici din Europa si nici din Arabia. Mi se mai spune si Granadinul, Fasiotul, Zayyati, numai ca eu nu vin din nici o tara, din nici o cetate, din nici un trib. Sint fiul drumurilor, patria mea e caravana, iar viata mea, cea mai neasteptata dintre pribegii."
Incursiune in ciocnirea a doua civilizatii, islamul si crestinatatea, Leon Africanul il are in centrul naratiunii pe Hassan ibn Muhammad al-Wazzan al-Fassi, personaj real cunoscut in Europa secolelor XV-XVI drept Leon Africanul sau, asa cum l-a numit Papa, Giovanni Leone de Medici. Pe parcursul vietii, acesta devine bogat, supravietuieste razboaielor, este luat ostaetc de pirati, apoi adoptat de Papa. Maalouf ne picteaza a lume bogata, minunat impodobita cuprinzand Mediterana, Africa de Nord, Sahara, teritoriile berbere, Cairo si ajungand pana in Italia primilor ani ai Renasterii.
Nascut in Spania, in Granada, ajunge la Fes impreuna cu familia, apoi la Cairo, in ajunul cuceririi acestuia de catre otomani. Fiind rapit, in urma unor imprejurari, de catre niste sicili eniin slujba Papei, ajunge sa invete turca si sa predea araba. In timpul "sechestrului" din Italia, este martorul distrugerii Romei de catre luterani.
"(...)intelepciunea mea a trait la Roma, pasiunea la Cairo, nelinistea la Fes, iar la Granada inca mai vietuieste nevinovatia mea."
Calatorind impreuna cu Leon Africanul, intalnim numeroase personaje contemporane lui: Columb, Papa Leon al X-lea, familia Medici, Martin Luther si Soliman Magnificul.
Din punct de vedere tehnic, romanul este impartit in patru carti (capitole), fiecare fiind dedicata unei anumite perioade si unei anumite "calatorii": Cartea de la Granada este dedicata, in special primei copilarii pe care Leon si-o petrece in Spania; CArtea de la Fes (cea mai lunga) este destinata copilariei si tineretii;

Padurea spanzuratilor - Liviu Rebreanu

"In amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul romanesc, in anul 1917", asa incepe aceasta magistrala poveste.
Apostol Bologa, un tanar ofiter il condamnă la spanzurare in cadrul unei Curti Martiale pe un ofiter ceh, Svoboda, motivul fiind dezertarea. Gandul ca isi face datoria il impaca cu decizia uciderii unui om, astfel incat merge personal sa supravegheze executia. Disperarea lui Apostol cunoaste, odata cu intalnirea pe care o are cu capitanul Klapka (care, in urma experientelor personale pe front ajunge sa inteleaga ca certitudinile militare nu pretuiesc nimic, si ca singura scapare se afla in iubire si in Dumnezeu), imediat tensiuni insuportabile care il fac sa se gandească la dezertare.
"In mijlocul tuturor ispitelor vietii, ai ramas fiul parintelui tau, Apostole! N-ai uitat invataturile lui, ci le-ai purtat pururea in sangele tau fierbinte… Ti-aduci aminte cum ne spunea, de cate ori venea prin Nassud, serios si impunator, parc-ar fi vorbit cu niste barbati: “Niciodata sa nu uitati ca sunteti romani!”… Vijeliile vietii indoaie sufletul omului, dar nu pot smulge dintr-insul radacinile cele nepieritoare!... Placut este domnului dumnezeului nostru acela care se jertfește de buna voie pentru neamul parintilor sai si pentru credinta lor in vecii vecilor!”
Aceste cuvinte pe care preotul Constantin Boteanu i le spune tanrului Apostol, ar trebui sa ii fie o consolare tarzie pentru sufletul chinuit de indoieli si remuscari. Dar acestea contin in ele un adevar mult mai profund: admiratia completa pe care preotul (care este smerit nu in fata lui Dumnezeu, ci a dusmanului) o poarta tanarului soldat.
"-Lege, datorie, juramant sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta!intrerupse Apostol cu vioiciune. Nicio datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului (...)."
Deceptionat  in urma unei iubiri frivole, Apostol ajunge sa se inroleze in armata, teren al mortii in care ajunge sa descopere iubirea de oameni, deschizandu-si astfel sufletul pentru gasirea de sine ce vine in forma unei iubiri neconditionate pentru o alta femeie. Aceasta din urma este singura care-i va aduce pacea si alinarea sufleteasca atunci cand este prins dezertand, refuzand categoric sa lupte impotriva celor de un neam. Insa acest proces evolutiv al iubirii naste un puternic conflict interior intrucat intră in contradictie cu ratiunea razboiului.
Pentru a-i intelege zbuciumul sufletesc, este important de știut ca Apostol a fost profund influentat de catre o mama foarte iubitoare, extrem de credincioasa si de un tata impunator mai degraba prin absenta, nationalist convins, un om foarte rational, care a stat la inchisoare pentru convingerile sale. Apostol Bologa isi mosteneste ambii parinti in credintele lor cele mai puternice, de unde se naste si antagonismul dintre mintea si sufletul sau. Daca pe vreme de pace acest conflict ar fi fost doar o dilema existentiala de fundal, razboiul il aduce in prim plan si il transforma intr-un chin permanent.
Ajutat de catre cei care il iubesc si il respecta, Bologa ar putea obtine o sentinta favorabila la acuzatia de tentativa de dezertare si tradare, pe care acesta o refuza. In urma zbuciumului care ii devasteaza mintea si ii rascoleste sufletul, nu te poti intreba ce anume il face pe tanarul Apostol sa refuze viata si sa imbratiseze moartea.
"Pretul vietii e viitorul si viitorul lui i se parea zavorat ca o poarta de fier in care si-a zdrobit pumnii batand zadarnic. Neputinta in fata vietii acuma mai mult il ingrozea decat revolta."
"Numai cand e singur omul cu sufletul sau, numai atunci exista un echilibru intre lumea lui cea mica dinlauntru si restul universului; indata ce intervine realitatea de-afara, omul devine o jucarie neputincioasa, fara vointa adevarata, mergand incotro il mana puteri si hotarari straine de fiinta lui..."
Cartea este foarte bine scrisa, armonios structurata, cu personaje foarte bine cosntruite, urmarind o profunda si bine accentuata analiza a psihicului uman. Ultimele pagini sunt cathartice, cuprinzand in ele abandonuri si sperante coplesitoare, nadejdea redobandirii unei vieti normale, urmata de negarea oricarei sperante la viata, iubirii patimase i se opune o uitare completa, datorita disperarii pe care Bologa o experimenteaza. Este un profund roman psihologic si spiritual, o legenda a a unei iubiri fraterne. 

duminică, martie 04, 2018

Samarkand, Amin Maalouf

"Calatorii sunt prea grabiti in zilele noastre, grabiti sa ajunga la tinta, sa ajunga cu orice pret, dar nu se ajunge doar la capatul drumului. In fiecare etapa ajungem undeva, la fiecare pas putem descoperi o fata ascunsa a planetei, e de ajuns sa privim, sa dorim, sa credem, sa iubim."
Samarkand are actiunea impartita in doua: prima jumatate este dedicata viatii astronomului, poetului, filosofului si matematicianului persan Omar Khayyam, analizand in principal Rubaiatele, o lucrare de mare interes despre care se discuta si in zilele noastre. Rubaiatele reprezinta catrene ale creatorilor din popor, privite ca avand o importanta marginala in raport cu poezia clasica. Ganduri despre vin, lume, iubire, si viata, scrise sub forma de catrene, au fost cuprinse de Khayyam intr-un manuscris pastrat in siguranta, departe de ochii lumii. Acest manuscris este pierdut si regasit de mai multe ori in cei 800 de ani de existenta, urmand sa dispara definitiv odata cu scufundarea vasului Titanic in 1912. "Pe fundul Oceanului Atlantic se afla o carte. (...) cand s-a scufundat Titanicul, in noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, in largul Insulei Terra Nova, cea mai prestigioasa dintre victime era o carte, unicul exemplar al Rubaiatelor lui Omar Khayyam, intelept persan, poet, astronom." A doua jumatate a cartii il urmareste pe Benjamin O. Lesage (O fiind initiala de la Omar, nume pus in cinstea marelui Khayyam), un american de origine franceza ce calatoreste in Persia la inceputul secolului trecut in cautarea manuscrisului original al lui Khayyam.
Pe cand Omar Khayyam interactioneaza cu personaje istorice precum vizirul Nizam-al Mulk (ale carui teorii politice anticipeaza Principele lui Machaivelli) sau misionarul Hassan al-Sabah (un personaj cel putin egal cu Khayyam, dar care, odata discreditat, ajunge sa devina intemeietorul ordinului Asasinilor), Benjamin prinde revolutia constitutionala din Persia (1905-1911), fiind implicat direct în anumite evenimente.
Cartea este o recomandare excelenta pentru orice iubitor de lectura, precum si un punct de pelcare in cautarea mai multor date istorice, atat despre "Samarkand, cel mai frumos chip pe care Pamantul l-a indreptat vreodata spre soare", personajele reale ale cartii, literatura, dar si evenimente istorice reale. Stilul lui Maalouf exceleaza inca odata si cititorul se va gasi alaturi de personaje intr-o minunata calatorie pe taramul celor 1001 de nopti.

Stanca lui Tanios - Amin Maalouf

Incep prin a spune ca Domnul Orient, asa cum este denumit in tara sa de adoptie, m-a cucerit de la prima lectura.
Stanca lui Tanios ne vorbeste despre cautarea identitatii in minunata lume a Orientului Mijlociu din prima jumatate a secolului al 19-lea. Stilul liric al lui Maalouf te transpune in mijlocul lecturii, auzindu-i, parca glasul, ca un susur, depanand firul povestii din care acum faci parte.
Cadrul de desfasurare al povestii este undeva in muntii Libanului, unde istoria si legenda isi dau intalnire, in punctul culminant al istoriei in care Imperiul Otoman se destrama in doua entitatti: Asia Mica, cu centrul la Istanbul si zona arabo-africana, cu centrul la Cairo, Libanul fiind zona de interes a puterilor afalate in joc, cat si a Europei.Pe acest fond, legenda unui erou prinde viata, invaluita in mister, suspans, tragedie si melancoloie.
Adevarat frumusete se ragaseste in stilul autorului, in detaliile de epoca, in descrierile personajelor si ale peisajelor, precum si in "treceri" - fragmente din cronica unui calugar si fiintand ca motto-uri ale fiecarui capitol.
Carte scrisa sub semnul fatalismului, ne aduce in prim plan povestea lui Tanios, a carui nastere este invaluita in mister. De la o existenta incetosata, acesta ajunge sa isi asume un destin iesit din comun. Devenit un strain printre cei dragi, Tanios trebuie sa aleaga intre acceptarea fatalitatii sau exilul, modalitatea prin care se poate regasi si isi poate asuma propria existenta, ramand fidel inimii sale.
"Pe vremea aceea, cerul era atat de jos, ca niciun om nu indraznea sa stea drept. Cu toate astea, existau viata, dorintele si sarbatorile. Si daca oamenii nu asteptau niciodata ce e mai bun pe lumea asta, nadajduiau in fiecare zi sa scape de ce era mai rau."
"Exista totusi femei care nu izbutesc sa-si ascunda frumusetea. Sau poate ca Ii displace Creatorului lor sa o vada ascunsa; dar, Doamne!, cate patimi in jurul lor!"

sâmbătă, martie 03, 2018

Regina desculta - Ildefonso Falcones

Actiunea acestui roman se petrece in Sevilia secolului al 18-lea, in cartierul Triana, locuit de catre romi, unde Caridad (numita Cachita), o sclava cubaneza eliberata ajunge din intamplare. Aici se imprieteneste cu Milagros Carmona, o tanara tiganca rebela, libera si mandra, exact opusul lui Caridad: mama a doi copii, abuzata, infricosata, plina de sevitute. Ambele se schimba pe parcursul povestii si ambele sunt influentate de prietenia care le leaga.
Prietenia celor doua este nucleul romanului, plin de intrigi, pasiune si cruzime. Milagros doreste sa se casatoreasca cu persoana iubita, chiar daca este constienta ca acest lucru va atrage mania parintilor si a intregii comunitati de tigani. Viata tiganilor spanioli este descrisa romantat, dar descoperim realitatea lor prin faptul ca sunt obligati sa supravietuiasca prin talharie, siretlicuri si intrigi. In acest roman, autorul ne aduce in plan si un eveniment marcant: marea intemnitatrea a tiganilor, eveniment real, care a dus la starpirea lor. Tiganii ramasi au fost eliberati 14 ani mai tarziu, dar, asa cum vom vedea, identitatea le-a fost rapita.
Este un roman plin de invataminte, un roman despre descoperirea de sine (asa cum vom vedea personajele feminine centrale), despre puterea sexului "slab" (in acest roman femeile sunt in prim plan, femei puternice, libere, darze, femei care fura din stralucirea semenilor de gen masculin).

Catedrala marii, Ildefonso Falcones

Actiunea se petrece in Spania secolului al 14-lea, o Spanie in care feudalii sunt la putere si cand Barcelona, singurul oras aflat in plina ascensiune, poate fi scaparea celor care vor o soarta mai buna.
Locuitorii Riberei, o mahala simpla de pescari, hotarasc sa ridice cel mai maret templu inchinat vreodata Fecioarei Maria, Santa Maria del Mar.  cartea se desfasoara pe aceste doua planuri: cel al dobandirii libertatii si cel al realizarii celui mai mare templu inchinat Fecioarei Maria.Ca si in Cazul cartii Mana Fatimei, romanul este foarte bine documentat din punct de vedere istoric. Romanul este "povestea unei calatorii", lungi, plina de capcane, obositoare, impovaratoare, este o poveste a descoperirii de sine. Este povestea mea si a ta, este povestea noastra, a tuturor.
La inceput totul este despre libertate: un serb isi doreste libertatea mai mult decat isi doreste viata. este dispus sa plateasca oricat pentru a-si depasi conditia. Astfel, e;l fuge de pe pamanutrile seniorului sau si ajunge in Barcelona, singurul loc care iti poate garanta libertatea, atata timp cat nu esti prins si adus in sclavie. Acesta are un baietel nou-nascut, Arnau, care, datorita faptului ca mama ii moare la nastere si povestilor spuse de propriul tata, creste crezand ca Fecioara Maria ii este mama. Acesta ii vorbeste in fiecare zi in interiorul unei biserici care avea sa devina una dintre cele mai frumoase catedrale din Spania.
Ciuma decimeaza populatia Barcelonei. Arnau, cel care a avut extrem de mult de suferit pe parcursul vietii si care pierde totul, ajunge instarit si o adopta pe fiica celui mai de seama caraus, mort din cauza bolii. Pe aceasta Arnau ajunge sa o iubeasca, dar, inca odata, sortii ii sunt potrivnici: cel in care are cea mai mare incredere il tradeaza.
Cartea este extrem de complex, frumos scrisa, cu stilul de povestitor al lui Falcones care pe mine m-a captivat, dar pastrand realitatea istorica. Asa cum ne-a invatat, autorul ne aduce in aceasta poveste ingrediente apetisante: iubire, cautare de sine, tradare, pierderi, regasiri. 

Ildefonso Falcones - Mana Fatimei

In primul rand incep prin a spune ca in ultimii ani, scriitori spanioli mi-au cucerit inima. Povesti scoase din 1001 de nopti, in care se amesteca istoria, pasiunea, scretele, si multe alte ingrediente care te fac sa nu lasi cartea din mana. Ildefonso Falcones este unul dintre acestia.
Cartea de fata este un roman extraordinar de bine documentat, prezentand in detaliu istoria moriscilor (crestini noi sau musulmani convertiti cu forta) din a doua jumatate a secolului al 16-lea. Naratiunea debuteaza in anul 1568 si incepe in Alpujarras Granda, o regiune din Andaluzia, unde maurii sunt in continuu surghiuniti de vechii crestini, motiv pentru care acestia, intr-un final, se ridica la lupta impotriva celor din urma. Personajul principal, Hernando Ruiz, este fiul "bastard" al unei fete musulmane si al unui preot catolic. Respins de propria comunitate si, ocazional, chiar de propria familie, el trece printr-un razboi civil, devine caligraf, ingrijitor de cai, translator, tradator, jucator de jocuri de noroc, spion, ajunge in nivelurile superioare ale societatii spaniole, pentru ca apoi sa fie dat afara printr-un decret regal, din cauza prerogativelor sale incerte. Datorita mostenirii sale duble, crestine si musulmane, devine convins ca poate juca un rol insemnat in reconcilierea celor doua religii, el osciland intre cele doua religii pe parcursul cartii.
Carteane vorbeste despre xenofobie, lupta pentru putere si intoleranta relogioasa, in acelasi timp in care ne canta dragostea dintre tanarul maur si frumoasa Fatima, cea cu ochiii negri, care va fi iubirea vietii lui.
Acuratetea istorica face din Mana Fatimei un roman epic de exceptie: descrierile peisagistice, profanarea Moscheii din Cordoba si vechiul cartier arabesc, fascineaza cititorul.
In concluzie, este o carte excelenta ce cred ca trebuie citita, din care aflam multe despre o perioada extrem de dificila prin care au trecut locuitorii Spaniei in secolul al 16-lea. Este o carte care te urmareste in timp si pe care, cred ca o poti reciti, neavand vreodata impresia ca te poti plictisi. Trebuie spus, totusi, ca episoadele in care cruzimea umana iese la suprafata, sunt extrem de bine detaliate, astfel incat, eu, una, m-am confruntat cu sentimente de durere, neputinta, anxietate, disperare, revolta.

Spionul lui Dumnezeu - Juan Gomez Jurado

"Aproape toate personajele cartii au fost inspirate de persoane reale. Aceast roman este de fictiune, dar foarte aproape de realitate in ce priveste modul de functionare intern al Vaticanului si Institutului Sfantul Matei. Totusi, lucrul cel mai alarmant din acest roman nu sunt faptele povestite, ci faptul ca ar putea fi adevarate" (n.a.). Nu este asa ca este un inceput care atrage? Este vorba despre Vatican si despre religie, despre puteri care au ras in fata istoriei...
Cartea incepe prin prezentarea unui eveniment urmarit cu sufletul la gura de o lume intreaga: alegerea unui nou Papa, odata cu trecerea in nefiinta a Papei Ioan Paul al II-lea. Arhicunoscuta Piata a Vaticanului, San Pietro, este plina pana la refuz de credinciosii veniti sa aduca un ultim omagiu unui Papa extrem de iubit. Papa era atat de venerat incat deja existau voluntari care strangeau semnaturi pentru canonizarea Papei, care este, aproape sigura, peste 2 ani, in 2007. 
In tot acest talmes-balmes, ceva se intampla. Cei mai importanti candidati spre a-i urma lui Paul al II-lea, sunt ucisi cu sange rece de un preot, pedofil si criminal in serie, moment in care apare in scena Spionul lui Dumnezeu.
Viktor Karoski, emigrat impreuna cu familia din Polonia in America la o vrasta frageda, este abuzat in copilarie de un tata denaturat si alcoolic si tratat cu dispret de o mama schizofrenica si habotnica, ceea ce face ca tanarul sa devina un adult cu multe probleme psihice.A apucat calea smereniei, devine preot şi, abuzeaza de adeptii bisericilor sale. Vaticanul tace, cazurile de pedofilie ale preotilor din America de Nord iau amploare, ceea ce duce la creerea unui institut specializat in tratarea slujitorilor confuzi sexuali ai Bisericii. De fapt, intitutul, condus de un diabolic preot ,inrautateste situatia pacientilor, astfel ca atunci cand Karoski dispare din institut, in urma unui tratament revoltator, cu eticheta unui criminal, lucrurile iau o intorsatura nu tocmai placuta.
Paola Dicanti este noua inspectoare a Centrului de Cercetare a Crimelor Violente din Roma si cea care primeste cazul ultra-secret al cardinalilor ucisi. In mod neasteptat, parintele Fowler, dupa indelungi cercetari, ii dezvaluie numele criminalului. Intre cei doi se naste o poveste de iubire, pe care va las pe voi sa vedeti daca si cum este impartasita...impreuna cu raspunsul la intrebarea: Cine este, de fapt, Spionul lui Dumnezeu

vineri, martie 02, 2018

dulciuri amare - Roopa Farooki

De ce acest titlu? De ce dulciuri si de ce amare? Dulciuri pentru ca, probabil, unele dintre personaje isi petrec mare parte din timp langa dulciuri: le savureaza, le prepara, le cumpara si...le savureaza mereu. Amare...pentru ca dincolo de dulciuri avem adevaruri amare, adevaruri ascunse sub plase frumos crosetate... Minciuna este elementul de legatura al unor generatii intr-o familie de pakistanezi. Odata cu ruperea minciunii, adevarul apare la iveala si, desi mai amar decat dulcea minciuna, este, totusi, mai binefacator.
Henna, o adolescenta, il atrage in mrejele sale pe romanticul incurabil Ricky Karim si, astfel, printr-o complexa tesatura de urzeli si minciuni, impreuna cu tatal sau viclean si lipsit de scrupule, il "forteaza" intr-o casatorie, pe care, de-a lungul anilor, ambii incearca doar sa o suporte. Vraja se destrama pentru Karim, inca din noaptea nuntii, atunci cand afla adevarul despre cea cu care "alege" sa isi imparta viata: este doar o simpla fata, lenesa si analfabeta a unui simplu proprietar de magazin.
Istoria se repeta si cu fiica lor, Shona, care, desi alege sa se marite din dragoste, incepe incet incet sa impleteasca in jurul ei si a vietii sale o mreja de minciuni.
Odata cu intrarea in viata a propriilor copii deveniti adulci, Shona incepe sa inteleaga ceea ce a facut pe parcursul vietii: mantia feerica nu facea decat sa ingreuneze vietile tuturor (in loc sa le usureze, asa cum dorea initial prin conceperea fiecarei mici minciuni). Astfel, intr-un final, alege sa traiasca altfel. Cum... va las pe voi sa descoperiti, alaturi de personajele acestei carti pline de suspans, intrigi, minciuni, inselatorii, dezradacinari, iubire...si multe alte ingrediente care fac dulciurile amare si adevarul dulce...

duminică, februarie 25, 2018

Saga Familie Cole - Noah Gordon

Din aceasta serie fac parte trei carti: Doctorul, Shaman si Casa de pe colina. Prima carte a seriei il are in centrul sau pe Rob Cole, fiul unei familii cu multi copii, al carui tata face parte din bresla tamplarilor. Actiunea incepe in anul 1020. In momentul in care parintii mor, copiii, precum si bunurile ramase, sunt impartite vecinilor si prietenilor. Astfel, Rob ajunge in "grija" unui barbier-felcer, care il invata pe Rob tot felul de activitati menite sa atraga clientela: jongleria, desenul, vinzarea de potiuni miraculoase, dar si tot ceea ce stie el despre medicina, ceea ce il acapareaza pe Rob. Odata cu moartea barbierului-felcer, Rob devine stapanul "averii" acestuia si, astfel, manat de dorinta arzatoare de a sti cat mai multe despre corpul uman si despre modul de vindecare, ajunge in Persia, acolo, unde, prin diverse mijloace si intamplari, ajunge sa fie ucenicul lui Avicena. Odata ajuns in Persia, viata tanarului Rob devine o aventura fascinanta: dragoste, mandrie, supunere, istorie... Va las pe voi sa descoperiti  fascinanta aventura a tanarului Cole.
A doua carte a seriei, Shaman, il are in centrul actiunii pe Shaman, asa cum il cunoaste oricine, fiul cunoscutului doctor Rob J. Cole - urmas al legendarului doctor al secolului al 11-lea, Robert Jeremy Cole, cel care a lasat ca mostenire generatiilor viitoare un fapt mai rar intalnit: fiul cel mare trebuie sa aiba acelasi nume - Robert - si aceasi initiala mijlocie - J.-, precum si aceeasi cariera - medicina - si, nu in ultimul rand, un "al saselea simt" in ceea ce priveste diagnosticarea bolilor si a iminentei mortii. Problema cu care Shaman se confrunta este mutenia sa. El trebuie sa lupte cu societatea pentru a fi acceptat ca doctor, odata cu moartea tatalui sau. Odata cu lupta de gasire a identitatii, Shaman, impreuna cu o intreaga America, sunt "inghititi" de conflictul ce se va isca intre Nord si Sud. O carte plina de istorie, practici medicale, dragoste si lupta interioara catre descoperirea de sine.
Actiunea ultimei carti a trilogiei, Mattares of Choice (Casa de pe colina, in romaneste), are loc in epoca moderna. R.J. Cole, de data aceasta o femeie, duce mai departe mostenirea Cole. Lasand in urma o cariera nepromitatoare in avocatura, se indreapta catre medicina, "chemarea sufletului". In urma activarii intr-o clinica de avorturi, este deplasata intr-un spital mic, dintr-o localitate oarecare. Datorita destramarii casatoriei, Cole hotaraste sa devina medic de tara. In noua localitate, Cole se reindragosteste si, in urma unor evenimente, ajunge sa faca, in secret, un avort pentru fiica barbatului de care este indragostita. Lucrurile iau o intorsatura nedorita, pe care va las sa o descoperiti singuri.
Ce mi-a placut foarte mult este stilul lui Gordon, precum si impletirea datelor reale, istorice, cu fictiunea. Talentul sau este nemasurat si in ceea ce priveste exploatrea psihicului si sufletului uman. Recomand cu caldura aceasta serie.

vineri, ianuarie 12, 2018

Fata cu portocaleFata cu portocale by Jostein Gaarder
My rating: 5 of 5 stars

"Nu veni sa-mi spui ca natura nu este un miracol. Nu veni sa-mi spui ca lumea nu este o aventura. Cel care nu a inteles acest lucru este in pericol sa inteleaga numai in momentul cand aventura este pe punctul de a se termina. Atunci are o ultima sansa de a-si smulge ochelarii de cal, o ultima ocazie de a se freca la ochi de uimire, o ultima posibilitate de a se abandona acestui miracol de la care acum isi ia ramas bun, pentru ca il va parasi." Acesta este punctul in care cartea m-a vrajit, din care nu am mai putut lasa-o din mana. Desi, recunosc, am avut ceva probleme cu redudanta ideilor de la inceputul cartii: atunci cand autorul spunea ca, parafrazez, "nu iti voi povesti despre cutare sau cutare lucru ca nu e important" si apoi urmau pagini intregi despre respectiva idee. Dar abia spre mijlocul/sfarsitul povestirii, iti dai seama ca acele lucruri neimportante fac frumusetea unei minunate povesti de dragoste, a unei nemaipomenite deveniri umane (ma refer la Jan aici), a unei induiosetoare deveniri umane (si aici il am in vedere pe Georg).
"Nimeni nu a varsat vreo lacrima pentru ca va fi decuplat de la internet sau pentru ca va parasi tabla inmultirii, iti iei ramas bun de la lume, de la viata, de la aventura, iti mai iei la revedere de la un grup mic de oameni pe care ii iubesti cu adevarat."
Cartea nu este doar o poveste frumoasa de dragoste, atemporala, ci despre umanitate, despre devenirea persoanei, despre moarte si despre viata, in ultima instanta. Este o carte care ia in discutie atat marile probleme ale existentei noastre, cat si micile placeri si frumuseti, fara de care, existenta ne-ar fi anosta si insipida. Este o oda inchinata vietii si fiecarui ciitor in parte."Pentru mine aceasta lume a fost intotdeauna o lume magica, inca de cand eram mic si mult inainte de a incepe sa urmaresc o fata cu portocale pe strazile orasului Oslo. Am inca senzatia ca am vazut ceea ce nimeni altcineva nu vazuse inca."
Intrebarea esentiala din scrisoarea pe care Georg o primeste de la tatal sau, mort cand copilul abia avea 4 ani, este una de extrema importanta pentru devenirea noastra umana, o alegere existentiala: daca ai fi intrebat de catre existenta vrei sa traiesti, stiind ca traind vei muri, ce alegi: viata sau inexistenta? Este o intrebare marcanta, apoteetica. Din substratul profund, la inceputul cartii, si din cel explicit, ulterior, dezbat intrebari existentiale, filosofice, profunde, marcante pentru fiecare dintre noi. Si citind aceasta carte, avem si noi sansa de a veni cu raspunsul propriu.
Nu pot sa spun cat de mult mi-a placut cartea, lasand in urma sentimentele de redudanta pe care, abia mai tarziu le-am inteles.
Dar asa este si viata, nu? De multe ori intelegem lucrurile in antecedent si de prea putine ori in precedent...

View all my reviews

vineri, ianuarie 05, 2018

Căsătorie de plăcereCăsătorie de plăcere by Tahar ben Jelloun
My rating: 5 of 5 stars

O poveste scoasa din raftul celor 1001 nopti si asezata pe un raft in care sentimentele se amesteca, se intrepatrund, se amalgameaza intr-un rezultat care iti lasa un gust pe care nu stii daca sa il descrii ca profund, placut, amar sau, poate, cate putin din toate...
Calatorind, impreuna cu Amir, personajul principal, prin Marocul din zorii independentei, intalnim obiceiuri, cutume, impresii care, pe alocuri, sunt inca prezente in Marocul cotidian. Intalnim casatoria, ca datina, datorie, atat pentru inaintasi, cat si pentru urmasi, datorie fata de religie. O casatorie contractuala, in care sentimentele sunt de un oarecare respect si, daca esti norocos, gasesti iubirea. Amir nu face parte dintre norocosi. Asa incat, in calatoriile de afaceri, in Senegal, se indragaosteste de frumoasa si senzuala Nabu, cu pielea neagra ca abanosul. Fiind un musulman practicant si un om de bun simt, Amir se casatoreste, de fiecare data cu Nabu, alaturi de care descopera tandretea, senzualitatea, iubirea. Se hotaraste sa o aduca cu el acasa, ceea ce deschide drumul problemelor in viata lui, dar, pe care, datorita firii lui si a lui Nabu, reusesc sa le faca fata intr-un mod cu totul onorabil.
Am sentimente contradictorii fata de acest personaj, desi, imi pare ca cele de intelegere, acceptare si respect capata intaietate.
Ben Jelloun povesteste cu talc despre iubire, religie, respect, rasism si handicap intr-o carte care te vrajeste si te tine prizonier pana la sfarsit si care, odata terminata, te intoarce catre ea din cand in cand, sa ii mai arunci cate o privire, ca unei vechi iubiri.
"-Acest copil este un noroc, un semn de la Dumnezeu, un bine pe care Dumnezeu vi l-a trimis. Sunt copii care nu cunosc raul si e peste puterile lor sa se abata de la calea binelui. Trebuie iubiti, caci afectiunea pe care o poarta ei este infinita. " - si asa va ramane mereu Karim, fiul cel mic din casatoria de cutuma, pentru Amir.
"-E momentul sa imbratisezi aceasta religie care, daca este bine inteleasa, poate fi de mare ajutor. Dintotdeauna oamenii au avut nevoie sa-si potoleasca temerile. Ma gandesc ca au creat religiile ca sa suporte viata si misterele ei, moartea fiind principala enigma pe care n-a dezlegat-o nimeni niciodata. Eu dau crezare tuturor profetilor. "
"Destinul este plin de gropi. Moartea trebuie sa fie intr-una din ele."
"Tanger, orasul tuturor posibilitatilor, de pe coastele sale se vad pamanturile spaniole, europene."
O carte profunda, o carte care ne deschide usa catre alte culturi, obiceiuri si oameni, care, in aparenta atat de diferiti, sfarsim prin a intelege ca sunt asemeni noua.

View all my reviews
Pride and PrejudicePride and Prejudice by Jane Austen
My rating: 5 of 5 stars

O carte clasica, nu? Evident ca nu mai intalnim pe nicaieri in Anglia din zilele noastre manierismul acesta atat de mult dus in extrema pudica, incat il face hilar (desi, probabil ca e mai de dorit decat imbecilitatea zilelor noastre...). Nu o sa mai gasim o dragoste atat de profunda si de idilica, atat de simpla si atat de complexa in acelasi timp. Si, desigur, ca niciun barbat nu se mai simte astazi jignit daca sora sau mama sau verisoara sau fiica (intelegeti ideea) fuge cu un "neica nimeni" cum obisnuia tatal meu sa spuna.
Nu, descrierea personajelor, a situatiilor a naturii, are un romantism profund. Desigur ca orice lucru care este dus in extrema devine hilar, si de aici humorul nascut in aceasta capodopera.
O opera clasica ce trebuie citita de fiecare dintre noi.

View all my reviews