Zeita orezului, Rani Manicka

Atunci cand m-am apucat de aceasta carte, aveam asteptari mari de la ea, in ceea ce priveste descrierile, cel putin. Asteptarile mi-au fost nu doar implinite, ci intrecute prin profunzimea explorarii sufletului si mintii umane, prin amplele descrieri comportamentale si, nu in ultimul rand, a descrierii culturii malaysiene.
Procedeul povestii in poveste ma acapareaza din ce in ce mai mult. Avem astfel posibilitatea de a cunoaste in si mai multa profunzime personaje, evenimente, din mai multe perspective, ceea ce nu aduce decat si mai multa bogatie lecturii.
La 14 ani, Lakshami este nevoita sa renunte la copilaria edenica din Ceylonul "magic, cel mai frumos loc din lume", pentru a-si urma sotul in Malaysia. Fiind trasa pe sfoara intr-o casatorie care se presupunea a fi aceea a unei aproape-regine, Lakshami isi saruta pentru ultima data in viata mama si pleaca impreuna cu sotul sau. De-a lungul vietii corespondeaza cu aceasta, dar nu mai ajunge sa o revada.
Odata ajunsa la destinatie, este confruntata cu un adevar dureros: sotul sau urat, nu doar ca nu este extrem de bogat, dar este genul de om care nu isi doreste mai mult de la soarta, care este impacat si multumit cu o existenta fada. Ceea ce nu este deloc cazul lui Lakshami. Pusa in fata adevarului brut, aceasta se va transforma intr-o clipita: isi incinge inima cu un zid masiv de piatra si se hotaraste sa lupte pentru A AVEA.
Sotul sau, Ayah, o iubeste profund si singura ambitie in viata este ca Lakshami sa ajunga sa il iubeasca - am plans mult cand acesta a murit si mai inteleapta Lakshami de la batranete ajunge sa inteleaga unde si cat a gresit, atat fata de ea, cat si fata de sot si, implicit, fata de copii.
Odata cunoscand povestea cuplului, suntem adanciti in viata lor, prin intermediul povestirilor pe care cei patru copii ai cuplului le deapana pentru urmasii lor. Si povestea se continua cu povestile nepotilor... Avem astfel o imagine profunda a vietii unei familii, o saga de exceptie.
Cat priveste titlul, la un moment dat aflam ca personajul nucleu al romanului este comparat cu zeita orezului: "Cum pe cine, pe Datatoarea de viata! In Bali, spiritul ei traieste in efigiile realizate din snopi de orez. Din tronul ei de lemn, instalat in hambarul familiei, protejeaza recolta bogata in campurile de orez. Este asa de sfanta incat pacatosilor le este interzis sa intre in prezenta ei sau sa consume un singur bob din figurina care o reprezinta!"
Pe langa viata acestei familii, aflam diverse informatii despre razboiul cu Japonia - descrieri care pe mine m-au marcat profund (urasc razboiul din tot sufletul si nu ii gasesc nici un motiv de existenta). Aflam cum cea mai buna prietena a lui Lakshami, Mui Tsai, multiplu inselata si batjocorita de catre stapan si sotiile acestuia (violata de catre acesta, cel putin incipial si furandu-i-se copiii pentru a fi crescuti de nevestele acestuia), ajunge sa fie violata de catre armata japoneza in masa...
Rani Manicka ne povesteste vizual si olfactiv despre preparatele si condimentele utilizate in aceasta parte a lumii, astfel incat citind aceasta carte o traim, pot spune la multiple nivele.
Cartea m-a impresionat profund si cred ca este o carte pe care iubitorii literaturii de orice fel ar trebui sa o citeasca!

Tuareg

Alberto Vázquez-Figueroa s-a născut la Santa Cruz de Tenerife în 1936. Familia sa a fost deportată în Africa, în 1937, din motive politice. A fost instructor de scufundări, apoi a urmat cursuri de jurnalism, devenind, în 1962, corespondent al mai multor ziare de prestigiu, precum Destino şi La Vanguardia, şi, mai târziu, al tele­viziunii spaniole. A vizitat peste o sută de ţări şi a fost martor, printre altele, la războaiele şi revoluţiile din Guineea, Ciad, Congo, Republica Dominicană şi Guatemala. A publi­cat peste patruzeci de romane, multe dintre ele dedicate ţinuturilor şi populaţiilor exotice, dintre care amintim: Tuareg (Polirom, 2005, 2014), Pământ virgin (Polirom, 2006), Iguana (Polirom, 2007, 2008), Ochii tuaregului (Polirom, 2007), Bora Bora (Polirom, 2008), Iubire pe o insulă blestemată (Polirom, 2011).

In primul rand incep prin a spune ca stilul lui Vasquez-Figueroa m-a marcat profund. Descrierile pline de lumina, incarcate emotional, te transpun intr-o poveste venita de pe alte taramuri.
"Tuareg" sau berber-exista oare vreo deosebire? Pana la aceasta carte nici eu nu făceam o mare diferenta. Tuaregii sunt demnii urmasi ai unui popor care isi are radacinile in antichitate, valorile sale cele mai de pret fiind libertatea si onoarea - propriile legi nescrise.
« Pentru noi, tuaregii, libertatea este intotdeauna cel mai important lucru. Atat de important, incat nu ne construim case de piatra, pentru ca ne sufocam cand simtim ziduri in jurul nostru. Imi place sa stiu ca pot ridica oricare dintre peretii jaimei mele, sa vad imensitatea desrtului de cealalta parte. Si imi place sa simt cum vantul trece printre trestiile din sheriba…Allah nu ne poate vedea cand ne ascundem sub acoperisuri de piatra.»
Tuaregii sunt un neam mandru. Eei se conduc dupa un cod moral diferit de cel al arabilor. Adevarati fii ai desertului, ei supravietuiesc ca nimeni altul in mijlocul fierbinte al pustietatii.
Personajul principal, Gacel Sayah, tuareg din neamul Poporul Vălului, fuge de civilizatie intr-un colt departat al desertului atat de drag lui. Nobilul Gacel este stapanul absolut al unor vaste teritorii. Acesta trăiește cu familia si sclavii sai in cateva corturi, iar camilele reprezinta cel mai de pret bun. Atat de mare este izolarea sa, incat nu stie ca de doua decenii tara sa (notiune care de altfel pentru el nu are sens, caci tuaregii nu cunosc hotarele) si-a obtinut independenta fata de francezi.
Gacel e liber si mandru de ceea ce este. Nu poate sa inteleaga cum un om ar putea sa traiasca fara sa fie liber si mandru de propria identitate. E precum un copac secular ce-si trage seva din traditii milenare. Bucuros de inlemnirea lui in lumea sa, printre dunele sale, in singurătatea sa. Daca lui Gacel ii pui în primejdie traditiile care ii conferă identitate, este ca si cand i-ai taia radacinile. Drama lui Gacel este drama unei vointe incredibile de a lupta pentru pastrarea si promovarea propriei identitati. Este o drama a inradacinarii, opuse celei care ne marcheaza astazi profund pe noi, occidentalii: dezradacinarea.
Existenaa pasnica a lui Gacel e tulburata de doi fugari care ajung la corturile sale, primesc ospitalitatea tuaregului însa sunt unul omorat, iar celalat rapit de un grup de militari. Pentru Gacel încalcarea legii milenare a ospitalitatii de catre militari reprezinta un afront personal.
Urmeaza o cursa impotriva tututor celor care i-au incalcat proprietatea si valorile, care devine extrem de palpitanta. Tuaregul rupt de civilizatie devine astfel chiar factorul care determina schimbarea tarii sale.
„Tuareg” este un roman de actiune, cu schimbari de situatie si numeroase cunostinte despre traiul in desert. Este de admirat faptul prin care rezistenta eroului este intarita prin tehnica meditatiei: cand temperatura creste insuportabil, el devine asemenea unei pietre care nu pierde energie prin ganduri ori batai ale inimii, suprimand funcțiile corpului in vederea conservarii. Nisipul izoleaza mai bine decat orice alt material fata de caldura ori de frigul noptii, iar sentimentele nu ajuta la nimic în aceasta aventura, ele sunt lasate la intrarea in desert.
M-au fascinat foarte mult peisajele descrise, obiceiurile si credintele unui popor inca nu foarte bine cunoscut, lupta pentru supravietuire, mijloacele inedite folosite.
Carţile lui Alberto Vázquez-Figueroa  sunt interesante, captivante, te tin cu sufletul la gura, nu poti lasa din mana romanul pana nu ii descoperi finalul.