Fata cu portocale by Jostein Gaarder
My rating: 5 of 5 stars

"Nu veni sa-mi spui ca natura nu este un miracol. Nu veni sa-mi spui ca lumea nu este o aventura. Cel care nu a inteles acest lucru este in pericol sa inteleaga numai in momentul cand aventura este pe punctul de a se termina. Atunci are o ultima sansa de a-si smulge ochelarii de cal, o ultima ocazie de a se freca la ochi de uimire, o ultima posibilitate de a se abandona acestui miracol de la care acum isi ia ramas bun, pentru ca il va parasi." Acesta este punctul in care cartea m-a vrajit, din care nu am mai putut lasa-o din mana. Desi, recunosc, am avut ceva probleme cu redudanta ideilor de la inceputul cartii: atunci cand autorul spunea ca, parafrazez, "nu iti voi povesti despre cutare sau cutare lucru ca nu e important" si apoi urmau pagini intregi despre respectiva idee. Dar abia spre mijlocul/sfarsitul povestirii, iti dai seama ca acele lucruri neimportante fac frumusetea unei minunate povesti de dragoste, a unei nemaipomenite deveniri umane (ma refer la Jan aici), a unei induiosetoare deveniri umane (si aici il am in vedere pe Georg).
"Nimeni nu a varsat vreo lacrima pentru ca va fi decuplat de la internet sau pentru ca va parasi tabla inmultirii, iti iei ramas bun de la lume, de la viata, de la aventura, iti mai iei la revedere de la un grup mic de oameni pe care ii iubesti cu adevarat."
Cartea nu este doar o poveste frumoasa de dragoste, atemporala, ci despre umanitate, despre devenirea persoanei, despre moarte si despre viata, in ultima instanta. Este o carte care ia in discutie atat marile probleme ale existentei noastre, cat si micile placeri si frumuseti, fara de care, existenta ne-ar fi anosta si insipida. Este o oda inchinata vietii si fiecarui ciitor in parte."Pentru mine aceasta lume a fost intotdeauna o lume magica, inca de cand eram mic si mult inainte de a incepe sa urmaresc o fata cu portocale pe strazile orasului Oslo. Am inca senzatia ca am vazut ceea ce nimeni altcineva nu vazuse inca."
Intrebarea esentiala din scrisoarea pe care Georg o primeste de la tatal sau, mort cand copilul abia avea 4 ani, este una de extrema importanta pentru devenirea noastra umana, o alegere existentiala: daca ai fi intrebat de catre existenta vrei sa traiesti, stiind ca traind vei muri, ce alegi: viata sau inexistenta? Este o intrebare marcanta, apoteetica. Din substratul profund, la inceputul cartii, si din cel explicit, ulterior, dezbat intrebari existentiale, filosofice, profunde, marcante pentru fiecare dintre noi. Si citind aceasta carte, avem si noi sansa de a veni cu raspunsul propriu.
Nu pot sa spun cat de mult mi-a placut cartea, lasand in urma sentimentele de redudanta pe care, abia mai tarziu le-am inteles.
Dar asa este si viata, nu? De multe ori intelegem lucrurile in antecedent si de prea putine ori in precedent...

View all my reviews

Căsătorie de plăcere by Tahar ben Jelloun
My rating: 5 of 5 stars

O poveste scoasa din raftul celor 1001 nopti si asezata pe un raft in care sentimentele se amesteca, se intrepatrund, se amalgameaza intr-un rezultat care iti lasa un gust pe care nu stii daca sa il descrii ca profund, placut, amar sau, poate, cate putin din toate...
Calatorind, impreuna cu Amir, personajul principal, prin Marocul din zorii independentei, intalnim obiceiuri, cutume, impresii care, pe alocuri, sunt inca prezente in Marocul cotidian. Intalnim casatoria, ca datina, datorie, atat pentru inaintasi, cat si pentru urmasi, datorie fata de religie. O casatorie contractuala, in care sentimentele sunt de un oarecare respect si, daca esti norocos, gasesti iubirea. Amir nu face parte dintre norocosi. Asa incat, in calatoriile de afaceri, in Senegal, se indragaosteste de frumoasa si senzuala Nabu, cu pielea neagra ca abanosul. Fiind un musulman practicant si un om de bun simt, Amir se casatoreste, de fiecare data cu Nabu, alaturi de care descopera tandretea, senzualitatea, iubirea. Se hotaraste sa o aduca cu el acasa, ceea ce deschide drumul problemelor in viata lui, dar, pe care, datorita firii lui si a lui Nabu, reusesc sa le faca fata intr-un mod cu totul onorabil.
Am sentimente contradictorii fata de acest personaj, desi, imi pare ca cele de intelegere, acceptare si respect capata intaietate.
Ben Jelloun povesteste cu talc despre iubire, religie, respect, rasism si handicap intr-o carte care te vrajeste si te tine prizonier pana la sfarsit si care, odata terminata, te intoarce catre ea din cand in cand, sa ii mai arunci cate o privire, ca unei vechi iubiri.
"-Acest copil este un noroc, un semn de la Dumnezeu, un bine pe care Dumnezeu vi l-a trimis. Sunt copii care nu cunosc raul si e peste puterile lor sa se abata de la calea binelui. Trebuie iubiti, caci afectiunea pe care o poarta ei este infinita. " - si asa va ramane mereu Karim, fiul cel mic din casatoria de cutuma, pentru Amir.
"-E momentul sa imbratisezi aceasta religie care, daca este bine inteleasa, poate fi de mare ajutor. Dintotdeauna oamenii au avut nevoie sa-si potoleasca temerile. Ma gandesc ca au creat religiile ca sa suporte viata si misterele ei, moartea fiind principala enigma pe care n-a dezlegat-o nimeni niciodata. Eu dau crezare tuturor profetilor. "
"Destinul este plin de gropi. Moartea trebuie sa fie intr-una din ele."
"Tanger, orasul tuturor posibilitatilor, de pe coastele sale se vad pamanturile spaniole, europene."
O carte profunda, o carte care ne deschide usa catre alte culturi, obiceiuri si oameni, care, in aparenta atat de diferiti, sfarsim prin a intelege ca sunt asemeni noua.

View all my reviews

Pride and Prejudice by Jane Austen
My rating: 5 of 5 stars

O carte clasica, nu? Evident ca nu mai intalnim pe nicaieri in Anglia din zilele noastre manierismul acesta atat de mult dus in extrema pudica, incat il face hilar (desi, probabil ca e mai de dorit decat imbecilitatea zilelor noastre...). Nu o sa mai gasim o dragoste atat de profunda si de idilica, atat de simpla si atat de complexa in acelasi timp. Si, desigur, ca niciun barbat nu se mai simte astazi jignit daca sora sau mama sau verisoara sau fiica (intelegeti ideea) fuge cu un "neica nimeni" cum obisnuia tatal meu sa spuna.
Nu, descrierea personajelor, a situatiilor a naturii, are un romantism profund. Desigur ca orice lucru care este dus in extrema devine hilar, si de aici humorul nascut in aceasta capodopera.
O opera clasica ce trebuie citita de fiecare dintre noi.

View all my reviews