vineri, mai 18, 2018

Zeita orezului, Rani Manicka

Atunci cand m-am apucat de aceasta carte, aveam asteptari mari de la ea, in ceea ce priveste descrierile, cel putin. Asteptarile mi-au fost nu doar implinite, ci intrecute prin profunzimea explorarii sufletului si mintii umane, prin amplele descrieri comportamentale si, nu in ultimul rand, a descrierii culturii malaysiene.
Procedeul povestii in poveste ma acapareaza din ce in ce mai mult. Avem astfel posibilitatea de a cunoaste in si mai multa profunzime personaje, evenimente, din mai multe perspective, ceea ce nu aduce decat si mai multa bogatie lecturii.
La 14 ani, Lakshami este nevoita sa renunte la copilaria edenica din Ceylonul "magic, cel mai frumos loc din lume", pentru a-si urma sotul in Malaysia. Fiind trasa pe sfoara intr-o casatorie care se presupunea a fi aceea a unei aproape-regine, Lakshami isi saruta pentru ultima data in viata mama si pleaca impreuna cu sotul sau. De-a lungul vietii corespondeaza cu aceasta, dar nu mai ajunge sa o revada.
Odata ajunsa la destinatie, este confruntata cu un adevar dureros: sotul sau urat, nu doar ca nu este extrem de bogat, dar este genul de om care nu isi doreste mai mult de la soarta, care este impacat si multumit cu o existenta fada. Ceea ce nu este deloc cazul lui Lakshami. Pusa in fata adevarului brut, aceasta se va transforma intr-o clipita: isi incinge inima cu un zid masiv de piatra si se hotaraste sa lupte pentru A AVEA.
Sotul sau, Ayah, o iubeste profund si singura ambitie in viata este ca Lakshami sa ajunga sa il iubeasca - am plans mult cand acesta a murit si mai inteleapta Lakshami de la batranete ajunge sa inteleaga unde si cat a gresit, atat fata de ea, cat si fata de sot si, implicit, fata de copii.
Odata cunoscand povestea cuplului, suntem adanciti in viata lor, prin intermediul povestirilor pe care cei patru copii ai cuplului le deapana pentru urmasii lor. Si povestea se continua cu povestile nepotilor... Avem astfel o imagine profunda a vietii unei familii, o saga de exceptie.
Cat priveste titlul, la un moment dat aflam ca personajul nucleu al romanului este comparat cu zeita orezului: "Cum pe cine, pe Datatoarea de viata! In Bali, spiritul ei traieste in efigiile realizate din snopi de orez. Din tronul ei de lemn, instalat in hambarul familiei, protejeaza recolta bogata in campurile de orez. Este asa de sfanta incat pacatosilor le este interzis sa intre in prezenta ei sau sa consume un singur bob din figurina care o reprezinta!"
Pe langa viata acestei familii, aflam diverse informatii despre razboiul cu Japonia - descrieri care pe mine m-au marcat profund (urasc razboiul din tot sufletul si nu ii gasesc nici un motiv de existenta). Aflam cum cea mai buna prietena a lui Lakshami, Mui Tsai, multiplu inselata si batjocorita de catre stapan si sotiile acestuia (violata de catre acesta, cel putin incipial si furandu-i-se copiii pentru a fi crescuti de nevestele acestuia), ajunge sa fie violata de catre armata japoneza in masa...
Rani Manicka ne povesteste vizual si olfactiv despre preparatele si condimentele utilizate in aceasta parte a lumii, astfel incat citind aceasta carte o traim, pot spune la multiple nivele.
Cartea m-a impresionat profund si cred ca este o carte pe care iubitorii literaturii de orice fel ar trebui sa o citeasca!

Niciun comentariu: