Tuareg

Alberto Vázquez-Figueroa s-a născut la Santa Cruz de Tenerife în 1936. Familia sa a fost deportată în Africa, în 1937, din motive politice. A fost instructor de scufundări, apoi a urmat cursuri de jurnalism, devenind, în 1962, corespondent al mai multor ziare de prestigiu, precum Destino şi La Vanguardia, şi, mai târziu, al tele­viziunii spaniole. A vizitat peste o sută de ţări şi a fost martor, printre altele, la războaiele şi revoluţiile din Guineea, Ciad, Congo, Republica Dominicană şi Guatemala. A publi­cat peste patruzeci de romane, multe dintre ele dedicate ţinuturilor şi populaţiilor exotice, dintre care amintim: Tuareg (Polirom, 2005, 2014), Pământ virgin (Polirom, 2006), Iguana (Polirom, 2007, 2008), Ochii tuaregului (Polirom, 2007), Bora Bora (Polirom, 2008), Iubire pe o insulă blestemată (Polirom, 2011).

In primul rand incep prin a spune ca stilul lui Vasquez-Figueroa m-a marcat profund. Descrierile pline de lumina, incarcate emotional, te transpun intr-o poveste venita de pe alte taramuri.
"Tuareg" sau berber-exista oare vreo deosebire? Pana la aceasta carte nici eu nu făceam o mare diferenta. Tuaregii sunt demnii urmasi ai unui popor care isi are radacinile in antichitate, valorile sale cele mai de pret fiind libertatea si onoarea - propriile legi nescrise.
« Pentru noi, tuaregii, libertatea este intotdeauna cel mai important lucru. Atat de important, incat nu ne construim case de piatra, pentru ca ne sufocam cand simtim ziduri in jurul nostru. Imi place sa stiu ca pot ridica oricare dintre peretii jaimei mele, sa vad imensitatea desrtului de cealalta parte. Si imi place sa simt cum vantul trece printre trestiile din sheriba…Allah nu ne poate vedea cand ne ascundem sub acoperisuri de piatra.»
Tuaregii sunt un neam mandru. Eei se conduc dupa un cod moral diferit de cel al arabilor. Adevarati fii ai desertului, ei supravietuiesc ca nimeni altul in mijlocul fierbinte al pustietatii.
Personajul principal, Gacel Sayah, tuareg din neamul Poporul Vălului, fuge de civilizatie intr-un colt departat al desertului atat de drag lui. Nobilul Gacel este stapanul absolut al unor vaste teritorii. Acesta trăiește cu familia si sclavii sai in cateva corturi, iar camilele reprezinta cel mai de pret bun. Atat de mare este izolarea sa, incat nu stie ca de doua decenii tara sa (notiune care de altfel pentru el nu are sens, caci tuaregii nu cunosc hotarele) si-a obtinut independenta fata de francezi.
Gacel e liber si mandru de ceea ce este. Nu poate sa inteleaga cum un om ar putea sa traiasca fara sa fie liber si mandru de propria identitate. E precum un copac secular ce-si trage seva din traditii milenare. Bucuros de inlemnirea lui in lumea sa, printre dunele sale, in singurătatea sa. Daca lui Gacel ii pui în primejdie traditiile care ii conferă identitate, este ca si cand i-ai taia radacinile. Drama lui Gacel este drama unei vointe incredibile de a lupta pentru pastrarea si promovarea propriei identitati. Este o drama a inradacinarii, opuse celei care ne marcheaza astazi profund pe noi, occidentalii: dezradacinarea.
Existenaa pasnica a lui Gacel e tulburata de doi fugari care ajung la corturile sale, primesc ospitalitatea tuaregului însa sunt unul omorat, iar celalat rapit de un grup de militari. Pentru Gacel încalcarea legii milenare a ospitalitatii de catre militari reprezinta un afront personal.
Urmeaza o cursa impotriva tututor celor care i-au incalcat proprietatea si valorile, care devine extrem de palpitanta. Tuaregul rupt de civilizatie devine astfel chiar factorul care determina schimbarea tarii sale.
„Tuareg” este un roman de actiune, cu schimbari de situatie si numeroase cunostinte despre traiul in desert. Este de admirat faptul prin care rezistenta eroului este intarita prin tehnica meditatiei: cand temperatura creste insuportabil, el devine asemenea unei pietre care nu pierde energie prin ganduri ori batai ale inimii, suprimand funcțiile corpului in vederea conservarii. Nisipul izoleaza mai bine decat orice alt material fata de caldura ori de frigul noptii, iar sentimentele nu ajuta la nimic în aceasta aventura, ele sunt lasate la intrarea in desert.
M-au fascinat foarte mult peisajele descrise, obiceiurile si credintele unui popor inca nu foarte bine cunoscut, lupta pentru supravietuire, mijloacele inedite folosite.
Carţile lui Alberto Vázquez-Figueroa  sunt interesante, captivante, te tin cu sufletul la gura, nu poti lasa din mana romanul pana nu ii descoperi finalul.