Cu ultima suflare, Paul Kalanithi

Am citit cartea in 2007, dar inca o port cu mine in suflet. O carte atat de profunda, cu atat mai mult cu cat este reala, este viata unui om aflat pe moarte. Subiectul ma marcheaza profund in general si nu de putine ori ma pun in situatia de a ma intelege - ce as face, cum m-as simti daca as mai avea un timp clar definit de a mai trai. Eu ma gandesc cu groaza, sincer, sa stiu ca la o distanta de 2-3 saptamani sau 2-3 luni sau un an ajung dincolo (s-ar putea ca in realitatea sa ajung dincolo azi, sau maine, insa nu este atat de clar definita aceasta limita in viata de zi cu zi, deci nici constientizarea nu este atat de acuta mereu...). Mi s-a parut cu atat mai sfasietoare cartea cu cat, Paul fiind medic (si unul care promitea extrem de mult), era capil de a intelege singur drumul ce i se asternea. Si-a pus diagnosticul inainte de a i-l pune oricine altcineva. Dar a luptat - caci dincolo de orice diagnostic, exista in noi o speranta si dincolo de orice logica, exista o credinta care, nu de putine ori, face minuni. Si el era constient de asta. A luptat pana in ultima clipa si ne-a lasat o imagine despre cum ar fi bine sa ne traim viata si, nu in ultimul rand, moartea. Acestea sunt cuvintele pe care le-am scris la data respectiva pe goodreads (si le cred inca valabile): O carte de exceptie care te face sa (re)evaluezi viata -a ta si in general, prioritatile... o carte grea, cu o morala pe masura. Mult timp vei ramane ancorat in ea si, probabil, va ramane o borna a vietii tale.