despre ce este vorba?

Despre ce este vorba? Avem tot ce ne trebuie, mai mult decat poate ca ne-am imaginat, de-a lungul istoriei, ca vom putea indeplini. Insa despre ce este vorba? De ce, in mod paradoxal, simtitm ca nu avem nimic? De ce simtim ca ne trebuie mai mult, si tot mai mult, si cu cat acumulam simtim ca avem din ce in ce mai putin? Care sa fie raspunsul? Care sa fie intrebarea corecta, pentru a ne afla raspunsul adevarat, real?
Oare acumulam din ce in ce mai multe lucruri de care, efectiv, nu avem nevoie? Oare aceasta sa fie motivul pentru care simtim ca avem din ce in ce mai putine? Ne ingropam spatiul personal, interior, de lucruri fara valoare, fara importanta, si astfel, ne simtim amenintati? Oare de ce avem nevoie ca sa ne simtim impliniti?
Cred ca raspunsul este personal, insa mai cred, si ca exista niste granite universale pentru acest raspuns. Si mai cred ca doar atunci cand oferim, ne simtim cu adevarat impliniti. Atunci cand oferim, din toata inima, ceea ce avem de oferit, atunci simtim o crestere in interiorul nostru, o pace si o buna-dispozitie.
Observ o tendinta, la nivel mondial, deja, in care oamenii simt nevoia sa beneficieze de cat mai putine lucruri materiale si sa se indrepte catre spiritualitate, catre natura, catre origini. Zic mondial, pentru ca am observat (prin intermediul internetului si al apropiatilor) ca oameni din toate colturile lumii simt nevoia de aceasta reintoarcere. Nu stiu cat de mare este fenomenul in sine, insa imi ridica semne de intrebare cu privire la societatea prezenta, la valorile nou-create...imi induce un sentiment de nesiguranta.
Despre ce este vorba si care este raspunsul? Tare mi-ar placea sa il aflu, tare mi-ar placea sa aflu raspunsurile fiecaruia...pentru ca nu cred ca suntem atat de diferiti pe cat ne credem, pentru ca observ cam aceleasi nemultumiri la majoritatea, aceleasi angoase si aceleasi anxietati.
Imi puteti spune despre ce este vorba? Si care va este raspunsul?

lumina

In noaptea-ntunecata, lumina tu imi esti...

Si la rascruci de drumuri,

Pe-a mea cale tu ma indrepti.

Pe fruntea-mi incordata, cu mana ta asterni

Stelute de lumina,

Caldura,asezare si liniste deplina.

ganduri in suflet

Sa merg, sa sper, sa pot cadea,

Sa ma ridic din nou

Atunci cand viata grea-mi va fi.

Sa te regasesc de fiecare data

La colt de suflet rasarind.

Ceva in mine nu ma lasa

Speranta sa o pierd de tot.

In inima, in gand, in casa

Alaturi mi-esti, iubitul meu.

Cand sufletul in mine plange,

Un colt de zambet imi asterni...

Cand uda pana la os in ploaie

Ma simt pierduta in neant,

Tu esti acolo ca o stanca

Si totodat-al meu alin...

si-am-facut-o-si-pe-asta2

Ma gandeam zilele trecute ca am ramas datoare cu o noua experienta in Beni Mellal, cu autobuzul, de data aceasta - aici este promisiunea :).A trecut experienta aceea, cu bine, nu odata, ci de cateva ori...insa, se pare, ca nu am mai resimtit aceeasi mandrie in sufletu-mi strengar. A fost ceva, asa, la ordinea zilei, cum s-ar zice. Insa am retrait acele sentimente de plinatate si de auto-suficienta, de mandrie si de exaltare intr-o alta experienta, pe care, ma gandesc sa o astern aici.

Intr-o seara, pe la 9-10, cand Alina era inca aici, ne-am hotarat ca a doua zi sa plecam la Fes, doar eu si cu ea, fireste. Vine Rachid acasa, il anunt de hotararea luata, la care urmatorul pas facut de el, este sa mearga la autogara sa intrebe la ce ora este in noaptea respectiva autobuz, pentru ca trebuia sa plecam undeva in jurul orelor 2-3 noaptea, ca sa ajungem in Fes pe la 8-9 dimineata, sa colindam souk-ul si seara sa ne intoarcem acasa. Nu sunt decat aproximativ 300 de km intre Kasba-Tadla si Fes.
Se intoarce Rachid cu o veste "proasta", cum ca singurul autobuz inspre Fes in acea seara era la ora 11, adica mai aveam maxim 10 minute sa ne pregatim, in cazul in care mai vroiam sa mergem tot a doua zi prin Fes. Asa ca...ne-am pus pe incropit fiecare bagajelul propriu si...la drum.
Mai fusesem o singura data la Fes, in urma cu un an si ceva, cu Rachid, tot pentru o zi. Aveam emotii pentru ca nu cunosteam orasul, pentru ca era si Alina cu mine (nevorbitoare de franceza sau araba) si daca i se intampla ceva (nu ma mai gandeam daca NI se intampla) eu eram responsabila...multe idei marete si crete imi circulau printre neuroni...insa inima in dinti, bagajelul la purtator si sari pe cai caci timpul trece.
Deci, am mers spre autogara, insotite de Rachid, care l-a anuntat pe sofer ca destinatia noastra finala este Fes, intrucat autobuzul mai inainta spre nord cateva sute de kilometri. Drum anevoios, cu multe curbe si altitudine din ce in ce mai mare, intrucat se traverseaza muntii Atlas in aceasta drumetie :). Am ajuns pe la 5 dimineata; normal, nimic deschis, decat in autogara unde forfota este mereu in toi, am stat, am baut fiecare ce ne-a dorit sufletul. Eram amandoua obosite insa...cu gustul aventurii pe buze.

(rasaritul in Fes)

(Bab Jloud - poarta vechiului oras si a souk-ului)

Souk-ul se deschide la 10 (de pe la 9 de fapt apar primii vanzatori). Pana la ora aceea ne-am plimbat pe strazile orasului de fapt (caci in acelasi perimetru se afla vechiul Fes - 14 km patrati, am aflat de la un ghid, care se oferise sa ne arate si sa ne initieze in "misterele" stradutelor unduioase si aproape identice). Am refuzat orice ajutor (sfat dat de catre Rachid care mi-a spus sa nu merg cu nimeni, sa intreb daca nu stiu, insa sa imi vad de drum, doar cu Alina alaturi) al ghidului (e plin de ghizi, mai mult sau mai putin instruiti) si ne-am plimbat prin oras de pe la 6-7 pana la 9-10, cand magazinele au deschis. Eram frante de oboseala deja :)). Insa...culoarea si noutatea (pentru Alina, cel putin) ne-a insuflat ceva viata si cu primele cumparaturi facute, Alina s-a mai inviorat, iar eu cu fiecare conversatie purtata (in araba, desigur) adaugam cate o pana la aripile aflate pe umerii mei. Mai aveam putin si imi luam zborul (tin sa precizez ca Alina a avut de la inceput incredere ca am sa ma descurc). Am conversat cu multe persoane si in autogara, si in bazar, am negociat si am scos preturi chiar bune (asta am aflat ulterior de la Rachid, care mi-a spus ca pe unele nici el nu le-ar fi scos: deci, BRAVO mie) la ceea ce si-a achizitionat Alina, si ne-am facut si un prieten, pe Hassan, daca imi amintesc bine numele, de la care Alina a cumparat 2 scaunele din piele. Si pentru ca ne era prieten de acum, Hassan ne-a dat cadou si cate un portmoneu (tot din piele, micut, de pastrat monezile).

 (magazinul lui Hassan)

Am terminat cu cumparaturile, am intrebat la ce ora avem autobuz de intoarcere (la 3, parca, ni s-a zis), oricum, mai aveam vreo 1 si ceva si pentru a vedea orasul nou.

Am ajuns si acolo, insa, din pacate, aparatul foto a facut figuri si nu vroia sa pozeze la lumina :(...Am stat la o terasa, ne-am tras sufletul si ne-am inapoiat la autogara sa luam autobuzul si sa ne intoarcem acasa.

(un bulevard din orasul nou)

Drumul de intorcere a fost un chin (nici nu vreau sa imi mai amintesc - pentru Alina saraca a fost dezastruos aproape), deoarece autobuzul nu era dintre cele mai comode si am avut parte si de niste "nespalati" chiar in nasul nostru. Am ajuns si acasa si primul lucru pe care l-am facut, a fost sa ii aratam lui Rachid ce am luat si sa ma impanez cu stiinta mea intr-ale comunicarii in limba-i materna...
Da...pot sa spun ca nu am pierdut un an aici, ci ca am acumulat si inca mai acumulez: experiente, vocabular, sentimente, nasteri si re-nasteri...toate cate imi sunt date, le accept, le traiesc si le pun in camarute ale sufletului, sa imi tina de cald, la nevoi :).

racoare...culinara

Azi am avut pofta de ceva dulce si ... racoros in acelasi timp. Asa ca m-am apucat sa prepar o altfel de ... prajitura Hawai. Am facut aceasta prajitura acum cateva luni bune prima data, si am gasit-o postata pe blogul lui Edith Frincu (edithfrincu.blogspot.com - pentru reteta originala), insa asa cum imi este bunul obicei, mai adaug, mai scot cate ceva, pana iese ceva aproape de original, insa cu ceva...nuante personale.
Dupa bunu-mi obicei, iata ce a iesit:

Prajitura Hawai cu rodie

Ingrediente:
2 rodii, 150 gr unt, 150 gr zahar, 1 praf de sare, 2 oua, 250 gr faina, 50 gr nuca de cocos (cateodata eu pun si mai multa), 1 praf de copt, 4 linguri zeama de lamaie amestecata cu zeama de portocale

Preparare:
Se curata rodiile si se separa bobita cu bobita, ca in imagine:

Untul, la temperatura camerei, impreuna cu zaharul, praful de sare si ouale, se mixeaza bine pana cand se topeste zaharul.

Faina, impreuna cu nuca de cocos si cu praful de copt se incorporeaza in amestecul de unt. Va arata un pic mai tare coca care se formeaza, ca in imaginea de desubt:

La sfarsit se adauga zeama de lamaie si portocale, impreuna cu fructele.
Aluatul se toarna in forma unsa si tapetata cu faina (si se niveleaza sa arate frumos si egal)

Se lasa la cuptorul preincalzit, la 200 de grade, timp de 50-60 de minute. Se incearca cu o scobitoare sa se vada daca prajitura este facuta.

Iata si cum arata produsul final.


Pofta mare!