sâmbătă, octombrie 24, 2009

si-am-facut-o-si-pe-asta2

Ma gandeam zilele trecute ca am ramas datoare cu o noua experienta in Beni Mellal, cu autobuzul, de data aceasta - aici este promisiunea :).A trecut experienta aceea, cu bine, nu odata, ci de cateva ori...insa, se pare, ca nu am mai resimtit aceeasi mandrie in sufletu-mi strengar. A fost ceva, asa, la ordinea zilei, cum s-ar zice. Insa am retrait acele sentimente de plinatate si de auto-suficienta, de mandrie si de exaltare intr-o alta experienta, pe care, ma gandesc sa o astern aici.
Intr-o seara, pe la 9-10, cand Alina era inca aici, ne-am hotarat ca a doua zi sa plecam la Fes, doar eu si cu ea, fireste. Vine Rachid acasa, il anunt de hotararea luata, la care urmatorul pas facut de el, este sa mearga la autogara sa intrebe la ce ora este in noaptea respectiva autobuz, pentru ca trebuia sa plecam undeva in jurul orelor 2-3 noaptea, ca sa ajungem in Fes pe la 8-9 dimineata, sa colindam souk-ul si seara sa ne intoarcem acasa. Nu sunt decat aproximativ 300 de km intre Kasba-Tadla si Fes.
Se intoarce Rachid cu o veste "proasta", cum ca singurul autobuz inspre Fes in acea seara era la ora 11, adica mai aveam maxim 10 minute sa ne pregatim, in cazul in care mai vroiam sa mergem tot a doua zi prin Fes. Asa ca...ne-am pus pe incropit fiecare bagajelul propriu si...la drum.
Mai fusesem o singura data la Fes, in urma cu un an si ceva, cu Rachid, tot pentru o zi. Aveam emotii pentru ca nu cunosteam orasul, pentru ca era si Alina cu mine (nevorbitoare de franceza sau araba) si daca i se intampla ceva (nu ma mai gandeam daca NI se intampla) eu eram responsabila...multe idei marete si crete imi circulau printre neuroni...insa inima in dinti, bagajelul la purtator si sari pe cai caci timpul trece.
Deci, am mers spre autogara, insotite de Rachid, care l-a anuntat pe sofer ca destinatia noastra finala este Fes, intrucat autobuzul mai inainta spre nord cateva sute de kilometri. Drum anevoios, cu multe curbe si altitudine din ce in ce mai mare, intrucat se traverseaza muntii Atlas in aceasta drumetie :). Am ajuns pe la 5 dimineata; normal, nimic deschis, decat in autogara unde forfota este mereu in toi, am stat, am baut fiecare ce ne-a dorit sufletul. Eram amandoua obosite insa...cu gustul aventurii pe buze.

(rasaritul in Fes)


(Bab Jloud - poarta vechiului oras si a souk-ului)
Souk-ul se deschide la 10 (de pe la 9 de fapt apar primii vanzatori). Pana la ora aceea ne-am plimbat pe strazile orasului de fapt (caci in acelasi perimetru se afla vechiul Fes - 14 km patrati, am aflat de la un ghid, care se oferise sa ne arate si sa ne initieze in "misterele" stradutelor unduioase si aproape identice). Am refuzat orice ajutor (sfat dat de catre Rachid care mi-a spus sa nu merg cu nimeni, sa intreb daca nu stiu, insa sa imi vad de drum, doar cu Alina alaturi) al ghidului (e plin de ghizi, mai mult sau mai putin instruiti) si ne-am plimbat prin oras de pe la 6-7 pana la 9-10, cand magazinele au deschis. Eram frante de oboseala deja :)). Insa...culoarea si noutatea (pentru Alina, cel putin) ne-a insuflat ceva viata si cu primele cumparaturi facute, Alina s-a mai inviorat, iar eu cu fiecare conversatie purtata (in araba, desigur) adaugam cate o pana la aripile aflate pe umerii mei. Mai aveam putin si imi luam zborul (tin sa precizez ca Alina a avut de la inceput incredere ca am sa ma descurc). Am conversat cu multe persoane si in autogara, si in bazar, am negociat si am scos preturi chiar bune (asta am aflat ulterior de la Rachid, care mi-a spus ca pe unele nici el nu le-ar fi scos: deci, BRAVO mie) la ceea ce si-a achizitionat Alina, si ne-am facut si un prieten, pe Hassan, daca imi amintesc bine numele, de la care Alina a cumparat 2 scaunele din piele. Si pentru ca ne era prieten de acum, Hassan ne-a dat cadou si cate un portmoneu (tot din piele, micut, de pastrat monezile).


 (magazinul lui Hassan)
Am terminat cu cumparaturile, am intrebat la ce ora avem autobuz de intoarcere (la 3, parca, ni s-a zis), oricum, mai aveam vreo 1 si ceva si pentru a vedea orasul nou.

Am ajuns si acolo, insa, din pacate, aparatul foto a facut figuri si nu vroia sa pozeze la lumina :(...Am stat la o terasa, ne-am tras sufletul si ne-am inapoiat la autogara sa luam autobuzul si sa ne intoarcem acasa.

(un bulevard din orasul nou)
Drumul de intorcere a fost un chin (nici nu vreau sa imi mai amintesc - pentru Alina saraca a fost dezastruos aproape), deoarece autobuzul nu era dintre cele mai comode si am avut parte si de niste "nespalati" chiar in nasul nostru. Am ajuns si acasa si primul lucru pe care l-am facut, a fost sa ii aratam lui Rachid ce am luat si sa ma impanez cu stiinta mea intr-ale comunicarii in limba-i materna...
Da...pot sa spun ca nu am pierdut un an aici, ci ca am acumulat si inca mai acumulez: experiente, vocabular, sentimente, nasteri si re-nasteri...toate cate imi sunt date, le accept, le traiesc si le pun in camarute ale sufletului, sa imi tina de cald, la nevoi :).

2 comentarii:

Roxana spunea...

Am zambit intr-una citind povestea calatoriei voastre la Fes. :-) Peripetii, curaj, aventura, incredere in fortele proprii ca te poti baza pe ceea ce stii si pe ce-ai mai invatat intre timp (la araba ma refer), oboseala, scurta odihna la o cafea, zgomote si culori multe, bucurie, satisfactie... frumos melanj de trairi pentru o singura zi! Una foarte plina, intr-adevar.
Bravo!! Ma bucur pentru tot ce-ai izbandit si dobandit pt tine, in urma experientei "2 in 1": de ghid si de turist in acelasi timp. ;-)

calatorprinlume spunea...

Roxana, ma bucur ca ne-ai insotit (chiar daca doar ulterior, si doar cu gandul) in peripetia noastra. Chiar a fost o zi plina, cu varf si indesat, dupa care crede-ma, ca am simtit nevoia sa stam si sa lancezim cred ca vreo 2 zile :)))).
Seara placuta si te mai astept (si in carne si oase)!