joi, iunie 04, 2009

si am facut-o si pe asta...

Inedit! Noutate! Implinire! Mandrie! ...de ce? Pentru ca azi le-am trait din plin...am plecat singura la cumparaturi: credeti ca este nimic? Poate ca asa este, insa pentru mine au fost toate aceste sentimente si inca altele pentru care momentan nu am nume. Da, nu am mai fost singura la cumparaturi aici (in Maroc); sunt...11 luni de cand sunt stabilita aici si abia acum inima mea a avut curajul acesta (minus cele doua luni de rasfat in care am colindat pe la sora mea si pe la prieteni). Da, sunt foarte mandra de mine...Nu va mirati cand zic ca sunt mandra de mine pentru simplul si banalul motiv ca am fost singura la cumparaturi...Nu, asta este intr-adevar putin, dar, avand in vedere ca am fost la cumparaturi nu in orasul nostru (Kasba Tadla), ci in resedinta de judet (raportat la impartirea administrativa din Romania), Beni Mellal, care se afla la o distanta apreciabila de...33 de km fata de orasul nostru, precum si faptul ca nu sunt chiar campioana nici la vorbirea limbii arabe si nici la franceza (cele doua limbi care se vorbesc uzual in Maroc). Pentru a gasi Beni Mellal trebuie sa merg sa iau un taxi mare (unul dintre mijloacele de transport in comun existente nu doar in Maroc, ci in majoritatea, daca nu in toate tarile arabe), sa astept pana ce acesta se umple, sa merg impreuna cu ceilalti oameni in taxi...sa am rabdare sa se sfarseasca calatoria cu taxiul...si apoi sa imi continui drumul singura :) (adica ajutandu-ma de minimele cunostinte de limba, totusi sa ma descurc fara probleme).

http://www.ktadla.net/photos/gal28.php (site-ul de pe care va puteti informa mai mult despre Kasba Tadla, pentru cine doreste; sunt si poze vechi, istorice si noi pentru curiosi)
http://www.picsearch.com/pictures/travel/cities/africa/northern%20africa/morocco/beni%20mellal.html (poze cu orasul Beni Mellal)

Asa ca, zis si facut (de cu o zi inainte imi rasarise aceasta idee mareata in cap, pe care i-am impartasit-o lui Rachid si care a primit-o cu bucurie si entuziasm egal cu cele resimtite de propria persoana). M-am aranjat, l-am rugat pe Rachid sa ne intalnim in Beni Mellal dupa ce eu imi "fac de cap" si...mi-am luat zborul. A, pentru ca totusi emotiile erau mult prea mari, am vrut sa trisez si l-am intrebat pe Rachid daca nu cumva ar vrea sa ma insoteasca, dar de data aceasta el sa joace rolul meu si eu pe al lui (adica eu sa fiu cea care "ne descurca" pe amandoi). Dar am norocul ca Rachid e om cu cap si simte multe si...a zis nu, ne vedem acolo mai tarziu. Asa ca fruntea sus si...la drum!
Drumul il cunosc bine pentru ca am mers de multe ori cu Rachid, dar de fiecare data, dupa cum am spus, el le facea pe toate, iar eu doar il urmam (usor nu, sa te descurce cineva non-stop...:), dar am zis stop, vreau sa vad de ce sunt in stare si eu). Asa ca am cumparat un loc catre Beni Mellal dintre cele sase (6) destinate pasagerilor si am asteptat sa apara si ceilalti cinci, pentru ca taxiul dinainte tocmai se umpluse si se avanta pe drum... Asa ca am asteptat linistita colegii de drum vreo...10 minute; am avut si noroc, deoarece am fost de fapt 4 adulti si un copil, adica mai mult spatiu in taxi, ceea ce mi-a convenit de minune (3 femei in spate si cu copilul, si un barbat in fata, care a vrut sa plateasca pentru doua persoane, adica si-a cumparat doua locuri; eu mi-am refuzat acest "lux" deoarece am vrut sa merg asa cum "se merge", adica fara sa imi fac vreun confort nemeritat :)). (mai jos doar doua poze cu un parc din Beni Mellal - Eyn Asserdoun - Ochiul Calului (de tractiune; in limba araba exista diferite denumiri pentru diferitele tipuri de cai) pentru ca mi se incarca foarte greu pozele):

Si am ajuns si in Beni Mellal... Am coborat din taxi si fara sa imi dau seama, ma plimbam pe strazile orasului cu un zambet care imi inconjura fata...cand am realizat ca s-ar putea sa par totusi ridicola am incercat sa il mai micsorez: nici vorba, caposul nu vroia sa cedeze nici gand, asa ca mi-am vazut mai departe de drum, cu zambetul meu maret cu tot.
Am ajuns si la supermarket, am colindat si mi-am umplut cosul cu ce aveam nevoie (mentionez ca de data asta chiar m-am simtit in apele mele acolo, intrucat clientii erau cat se poate de putini, eu ajungand acolo in timpul normal al siestei si mi-am acordat timp sa ma uit peste tot cat vreau de mult, sa compar, sa analizez si cate si mai cate...sa imi fac de cap cu alte cuvinte). Am schimbat cateva replici cu vanzatoarea de la lactate si branzeturi si alte cateva replici cu vanzatorul care se ocupa de partea de mezeluri...si, minune pentru mine: au inteles ce le-am spus, am inteles ce mi-au raspuns si am luat si o lectie de limba (este ceva mai complicat, dar in limba araba pentru numararea substantivelor exista singularul, pluralul si cuplul, care se foloseste atunci cand este vorba despre doua lucruri impreuna-sau cam asa ceva, inca nu imi este total clar-...ei, mai sunt multe de invatat, dar drumul se pare ca este cel bun). Am ajuns si la casa unde am mai schimbat cateva vorbe si cu casierul si apoi am purces la drum; foarte mandra de mine dau sa il sun pe Rachid numai ca...nu mai aveam baterie la telefon...nu-i problema imi zic, am cartele telefonice si la primul telefon public ma opresc si sun...numai ca am mai intampinat o problema...mi-am adus mai greu aminte numarul lui de telefon (pe al meu nici macar nu il stiu-vina este aici a confortului oferit de catre telefonia mobila care nu ne mai incarca memoria "aiurea" cu numere de telefon...o cautare in agenda sau un buton si gata, numarul e format, iar memoria mea dormiteaza linistita); dupa cazne epuizante pentru orgoliul meu care se cerea laudat de catre Rachid, am format intr-un sfarsit numarul, a sunat si mi-a raspuns...era in asteptarea taxiului catre Beni Mellal, asa ca nu mai aveam mult de asteptat...in jurul a 30 de minute, plus cateva minute pe care le mai avea de asteptat pana la umplerea taxiului. Am hotarat sa ne vedem in cafeneaua in care mergem de obicei...doar ca atunci cand am ajuns acolo, nu aveam chef sa raman acolo, asa ca am mers mai departe, incercand sa il sun din nou pe Rachid sa stabilesc un nou punct de intalnire...numai ca Rachid nu ma auzea la telefon. Am zis, ei nu e nicio problema, eu ma mai plimb si cand ar cam fi timpul, ii ies in intampinare (sperand in sufletul meu sa mearga pe drumul cunoscut mie, caci normal ca sunt mai multe drumuri mai mult sau mai putin ocolitoare). Asa ca mi-am vazut mai departe de drum, multumita si incantata de realizarea mea...am si stat sa ma adun si sa imi asez sentimentul de implinire si de multumire ce ma inundase pur si simplu si apoi am mers in intampinarea lui Rachid...la vreo 200 de metri in fata mea il zaresc pe el si zambetul acela tembel care ma animase ceva mai devreme isi facu din nou aparitia...
Am mers impreuna cu Rachid la o alta cafenea, am baut cate o cafea, i-am povestit aventura mea si faptul ca data viitoare vreau sa o repet, dar de data asta sa merg cu autobuzul pentru ca: necesita ceva mai mult dialog pentru a lua autobuzul comparativ cu taxiul, autobuzul ma lasa ceva mai departe decat taxiul si va fi o noua experienta.
Iar pentru ca azi am fost atat de curajoasa, maine ne fac o pizza cu ingredientele cumparate cu atata truda si efort, dar si cu mandrie, liberate, implinire.

Si ca sa raspund la eventualele intrebari aparute in mintile si sufletele voastre privind banala activitate de a merge singura la cumparaturi si sentimentul de mandrie nascut in inima mea: faptul ca m-am descurcat nesperat de bine, imi da sentumentul si convingerea ca ma pot descurca oricand aici, ca pot ajunge unde vreau, cu conditia sa stiu unde vreau sa ajung.

2 comentarii:

Roxana spunea...

Bravo, bravo! Sunt mandra de tine si te cred ca te-ai simtit nemaipomenit pe faptul ca te-ai descurcat atat de bine singura.
Chiar daca, cunoscandu-te, nu as fi avut nici o indoiala ca va iesi bine, daca as fi stiut ca planuiesti o escapada atat de indrazneata!
Astept cu nerabdare si povestea urmatoarei aventuri - cea cu autobuzul :-).

calatorprinlume spunea...

Mersi mult :)...si pe curand (sper...).
Te pup!