Incep, astazi, seria unor noi calatorii: in lumea cartilor.
Prima carte despre care am sa vorbesc este "Flori pentru Algernon" de Daniel Keyes.
Cartea m-a impresionat placut si cred ca "ataca" mai multe teme si intrebari existentiale. Prima si, probabil, cea mai evidenta, fiind locul persoanelor cu handicap (aici fiind vorba despre un retard mintal) in societate, felul in care aceste persoane sunt integrate si acceptate, dar si modalitatea in care ceilalti, "normalii", se raporteaza la aceasta categorie de persoane (sunt multe de discutat, dar ma opresc aici).
O alta teza fundamental existentiala este (auto)depasirea. Cu totii incercam sa fim mai buni, mai frumosi, mai destepti (in cazul de fata al romanului) mai sus decat altii si decat noi insine. Cu totii incercam sa depasim barierele impuse de noi, de catre ceilalti sau de catre Viata insasi. Intervin aici sentimentele profunde de angoasa, nemultumire, anxietatea, sentimentele de insuficienta, de a nu fi "destul" de...
Si tema care m-a atins cel mai mult este aceea a masurii in care putem interveni in creatia divina, a incapacitatii umane de a intelege lucrurile in profunzime, de a intelege ca dincolo de ceea ce vedem, simtim etc, exista o alta fata a monedei pe care, cel putin la ora actuala (inclusiv in prezentul trait de noi), suntem incapabili de a o vedea (intelegerea iese, deci, din context). Faptul ca nu suntem pregatiti sa intelegem lucrurile la nivel micro- sau macrocosmic. Atat adevarata profunzime, cat si imaginea totala ne scapa vederii (cel putin la stadiul la care suntem astazi).
Cartea mi-a trezit sentimente de mila (da, ce sa fac?!), indignare (mai ales cand Charlie incepea sa inteleaga ca prietenii sai isi radeau de el, in cele mai multe cazuri, dar si cand el, geniul parvenit a ajuns sa ii trateze cu aceeasi bataie de joc -evident sub alta forma- pe cei care ii erau de acum net inferiori intelectual), o bucurie umbrita de tristete (atunci cand am inteles ca Charlie a inteles ca starea lui este trecatoare, ca stralucirea lui va tine atat de putin). Am plans de-a dreptul cand isi planifica retragerea la caminul pentru persoane cu handicap- ceea ce m-a zguduit de-a dreptul a fost modul clar, taios de intelegere a ceea ce urma sa se intample: pierderea "luminii" si, odata cu ea, revenirea la stadiul incipient, posibil chiar mai jos decat atat si, inevitabil, moartea. M-a marcat profund si relatia dintre Charlie si Algernon, felul in care, inevitabil, Charlie s-a identificat cu soricelul.
Desi sunt atat de multe de spus, ma opresc aici si recomand aceasta carte minunata.