cartofi cu carne la cuptor

Desi este extrem de cald afara azi am stat mai mult in bucatarie decat in ultimul timp. Si asta pentu ca nu stiam ce as vrea sa mananc, orice imi trecea prin cap imi provoca greata, asa ca am inceput sa calatoresc printre retetele atragatoare de pe net, de pe blogg-uri, sa vizualizez, sai mi imaginez...sa vad care dintre minunatiile prezentate care de care mai sofisticat imi face cu ochiul, sa vad de unde ma pot inspira, sa vad ce as putea manca astazi. Asa ca dintr-una intr-alta am ajuns si pe blogul amei, la o friptura cu cartofi la cuptor. Asa ca zis si facut asta am sa fac, deoarece intotdeauna mi-au placut cartofii, chiar si atunci cand copil fiind, zbieram din toti plamanii la masa ca mie nu imi place cutare si cutare mancare, fara ca macar sa am bunul simt sa gust macar si apoi sa incep concertul. Asta nu se intampla atunci cand pe masa existau cartofi, sub orice forma: ciorba de cartofi, piure de cartofi, cartofi prajiti, tocanita de cartofi etc.

Ingrediente
4-5 cartofi
1 ardei rosu
1 ardei galben
1 ceapa rosie
6-7 catei de usturoi
marar tocat - eu am avut uscat
2 pulpe de pui
1 cana de iaurt
zeama de la o lamaie
ulei de masline 
4-5 foi de dafin
sare, piper, condimente - eu am pus ras-el-hanot, o mxtura cu diverse condimente, printre care curcuma, ghimbir, chimen, piper, cuisoare, cardamon etc (sunt foarte multe condimente)
Am curatat, spalat si taiat cubulete cartofii; am spalat si taiat marunt fiecare ardei si i-am amestecat cu cartofii. Ceapa am curatat-o, taiat-o marunt si am pus-o peste cartofii amestecati cu ardeii. Am adaugat usturoiul pisat si 1 lingurita marar tocat. Am condimentat cu sare, piper si ras-el-hanot. Am adaugat zeama de la lamaie si putin ulei de masline. Si am lasat sa se amestece aromele.
In alt recipient am pus carnea spalata, am condimentat-o cu sare si piper si am adaugat cana de iaurt. Am lasat toate ingredientele sa se patrunda 1/2h. Am rasturnat carnea peste cartofi (cu tot cu sosul de iaurt), am mai lasat 10 minute, am pus intr-un recipient si am bagat la cuptor, adaugand si foile de dafin(am folosit un recipient pe care l-am acoperit cu folie de aluminiu, la sfarsit, am lasat recipientul neacoperit 10 min). Se lasa pana ce cartofii se patrund bine.
S-a servit cu mare pofta, de catre toti membrii familiei - inclusiv Oscar.

Pofta buna!

placinta cu branza de vaci

Dintre toate placintele d epe lumea asta, cred ca este favorita mea (cel putin dintre toate sortimentele mancate de mine vreodata). Tin minte, copil fiind, ca aveam, cred, la ordinea zilei cate o placinta cu branza sau cu mere in casa. Nu ma mai lungesc cu vorba si trec la scris reteta:
Aluat:
500 gr faina
250 gr unt
2 oua
6 pliculete zahar vanilinat (50 gr)
2-3 linguri zahar
100 ml apa
1 lingura zeama de lamamie
1 plic amoniac alimentar

Untul cu zaharul vanilinat si cu zaharul se amesteca foarte bine, pana devine o crema. Ouale se bat bine, separat, si apoi se incorporeaza incet incet in crema de unt, amestecand continuu. Amoniaculs e stinge cu zeama de la lamaie (sau cu otet) si se toarna peste unt. Se adauga faina utin cate putin, iar cand s-a intarit aluatul putin, se adauga si apa tot putin cate putin, amestecandu-se in conitnuu. Cand toata apa s-a adaugat, se amesteca bine pana ce aluatul devine o coca moale si lipicioasa. Se mai adauga faina putin cate putin, iar cand este pregatit aluatul pentru a fi lucrat pe blat, se imprastie faina  pe blat si se lucreaza cam 5-10 minute aluatul. Acesta trebuie sa fie elastic si lucios. Se invelste intr-o folie de plastic si se lasa la frigider minim o ora (cu cat e lasat mai mult cu atat este mai fraged si este de preferat sa se lase de pe o zi pe alta la rece).
Se scoate de la rece, se imparte in 2 parti egale, se intinde cu sucitorul prima foaie si se pune in tava tapetata cu hartie de copt, sau cu ulei si putina faina (eu am facut o  tava mare de cuptor). Se inteapa aluatul cu furculinta dn loc in loc, pt a nu se umfla in cuptor.

Peste aceasta prima foaie se aseaza umplutura:
500 gr branza de vaci
3 oua intregi si un albus
2 iaurturi de vanilie
2 pliculete zahar vanilinat
50 gr zahar
4 linguri de gris
1 pahar de lapte
un varf de sare
stafide (eu nu am pus ca nu imi place)
Se face un gris cu lapte din gris, lapte si zahar, la care se adauga, dupa ce s-a racit un pic, iaurturile de vanilie, zaharul vanilinat, sarea, si ouale intregi plus albusul. (eu aici am adaugat si 2 bucati de branza topita) Se amesteca foarte foarte bine si la sfarsit se adauga branza de vaci. Se amesteca totul foarte bine. (la mine a iesit mai galbena din cauza galbenusurilor).

Peste crema se aseaza a doua foaie, la fel ca si prima, intepandu-se cu furculita din loc in loc. Se unge cu galbenusul ramas de la albus. Se baga pentru 40 d eminute la cuptor la foc mic spre mediu. Cand este aurita deasupra se scoate. Se pudreaza cu zahar pudra si se serveste calda sau rece - este la fel de gustoasa. (nu a mai rezistat sa fac poza la placinta intreaga :) )

Pofta buna!

minuni

Cateva celule bezmetice, se prind de mana si formeaza un mic conglomerat din care se naste o samanta de susan, apoi un sambure de mar care se dezvolta rapid intr-o capsuna, care, la randul ei, devine un fel de mic omulet cu trasaturile si carcteristicile unui om matur:). Asa incepe viata noastra, a fiecaruia, asa incepe noua mea calatorie :).

un bilet dus

Ne grabim mereu...nu avem timp sa sedem si sa simtim, sa intelegem, sa ne placa sau nu...nu avem timpul necesar pentru a lasa impresiile, lucruile, experientele, oamenii sa ne atinga sufletul, cel mult ne adie la surafata pielii...si, din pacate, devenim constienti mult prea tarziu ca pentu calatoria numta viata, avem un sigur bilet: dus!
Mergem in vacante si concedii, de cel mult 10 zile, in hoteluri luxoase de 5 stele, "all-inclusive", si ne intoacem cu un sentiment de deznadejde: cat de bine este la altii, si cat de rau este la noi...Insa, daca am trai si la noi in hoteluri luxoase, daca am trai precum turistii la noi acasa, am vedea ca si la noi se traieste "bine". Si daca am lasa jos de pe noi haina turistului si ne-am amesteca in lumea "cealalta", daca am incerca sa devenim un pic de-ai locurilor, am intelege ca peste tot sunt oameni fericiti si mai putin fericiti, ca peste tot se traieste mai bine sau mai putin bine, am realiza ca nu toate nenorocirile sunt la noi acasa, si ca nici toate lucrurile bune in posesia celorlalti. Daca in loc de hoteluri de 5 stele, pentru care muncim un an intreg, am merge la o pensiune modesta, de bun simt, curata si ordonata, daca ne-am amesteca printre oamenii locului, daca am vedea lucrurile prin prisma locuitorilor, si daca , in loc de a ne chinui un an intreg pentru 10 zile, mai bine am face cate ceva pentru noi mai des, mai putin excentric, si mai putin "fitos", am vedea ca stam la fel de bine la noi acasa, asa cum altii stau la ei acasa, si am avea si concedii frumoase...Am castiga prin faptul ca  traim in lumea reala, si nu in cea de fatada, a turistilor, in cea de profunzime, in care lucrurile reale te ating, si nu doar imaginea stralucitoare, care, de cele mai multe ori, ascunde un interior putred...
Am avut ocazia sa vad oameni din diverse tari: Franta, Italia, Anglia, Spania etc, cazati la hoteluri cu un minimum de confort (pat, dus), pentru ca au venit in concedii sa se plimbe, sa vada, sa guste viata locului, si nu sa cheltuiasca sute de euro pe un hotel in care stau cateva ore cand dorm...Poate ca avem de invatat de la altii, sau poate ca nu...

... (Scarile levantului)

" "De la ultima noastra intalnire am tot chibzuit si acum stiu fara nicio urma de indoiala ca sunt indragostit de tine. Esti femeia vietii mele, acum si pentru totdeauna. Te iubesc cu tot sufletul cand esti aici si te iubesc cand nu esti. Daca nu simti acelasi lucru, n-am sa staruiesc, e vorba de un sentiment cat se poate de puternic si de fulgerator, trebuie sa te copleseasca, nu-i doar o inclinatie pe care s-o dobandesti cu timpul. Prin urmare, daca nu-l traiesti, peste un minut o sa schimbam vorba si n-am sa te mai plictisesc in veci. Dar daca, din intamplare, simti si tu ceea ce simt eu, atunci voi fi cel mai fericit om din lume si te voi intreba: Clara, vrei sa fii sotia mea? Te voi iubi pana la moarte..."
...
"Da."
A spus "da".
Era cel mai frumos si mai simplu raspuns, dar si cel la care ma asteptam cel mai putin.
...
Am privit-o naucit, temator.
Era adevaratul "da", cel mai curat "da". Spus cu ochii in lacrimi si cu un suras de femeie iubita." - Amin Maalouf, Scarile levantului, Ed. Polirom, 2006, p.128-129