cad frunzele...

A inceput acum ceva timp, poate ca o saptamana in urma, poate ca mai mult sau mai putin, a inceput timid...dudul mare din gradina isi dezbraca crengile. Semn ca toamna este pe aici pe aproape, insa soarele, stapanul absolut al astor locuri, nu cedeaza inca din teritoriu. Ziua este inca sufocanta, seara parca mai adie ceva vant...Ba chiar, acum doua seri, a dat prima ploaie dupa amar de vreme, o ploaie calda de vara, torentiala si involburata. In cinci minute totul era ud si inzdravenit, in aer miros de curat, de ploaie, de pamant...Imi place vantul, imi place ploaia, imi place chiar si dictatorul soare, imi place cerul imbarcat in haina-i instelata imi place doamna luna. Aici le am din plin, le simt si le traiesc pe toate la timpul lor, cu toata fiinta. Aici am invatat sa dansez in ploaie, asa cum dansam si alergam copil fiind, in ploile de vara acasa. Aici am invatat sa traiesc asa cum traiesc copiii - cu intensitate si cu inocenta - sa ma bucur si sa ma tem din plin. Am invatat sa accept natura, chiar cu aspectele ei mai putin placute mie (gaze si ganganii de toate felurile si tipurile, lilieci zburatori in noapte, insecte si cate si mai cate), am invatat sa accept ca si ele isi au locul lor, pe deplin cuvenit, pe acest pamant. Mai am multe de invatat si asta nu face decat sa ma bucure. Am invatat ca si atunci cand am zis "Gata! Nu mai vreau, nu mai pot!", pot si vreau, insa dupa un timp de repaos.