De multe ori stau si ma gandesc la ce s-a vrut a fi si la ce este. Ca sa ma fac mai inteleasa am sa dau un exemplu, poate ca mai multe, in functie de starea pe care o am si de ceea ce imi va dicta mintea. Ma gandesc acum la motivele pentru care s-au inventat atatea masinarii, tehnici (la tehnica si la tehnologie). Au fost descoperite in speranta ca timpul de munca sa se micsoreze pentru a se mari astfel timpul acordat familiei, petrecerii timpului liber, altor activitati atat de necesare sanatatii mentale si spirituale a omului. Si unde am ajuns? Am ajuns sa muncim mai mult decat s-a muncit vreodata in istoria omenirii. Suntem slugile muncii, banilor, sistemelor din care facem parte. Noi le-am inventat, insa ele ne stapanesc. Cum oare s-a ajuns aici? Si de ce?Ma gandesc, oare eu sunt "deraiata" sau majoritatea este "deraiata"? Daca ma iau dupa regula majoritatii, atunci raspunsul este cat se poate de clar. Eu sunt cea "deraiata". Insa daca ma iau dupa legile naturale, umane, atunci lucrurile stau cu totul altfel. Si atunci nu ma mai mir de ce societatile sunt anomice, nu ma mir de ce oamenii sunt a-umani asta ca sa nu zic inumani... Nu ma mai mira ca totul este un haos si ca tot ce este valoare nu mai are valoare. Nu ma mai mir ca nu mai putem visa... Astfel totul are un inteles...pentru mine, cel putin.
Avem atatea canale de comunicare...insa clar nu mai comunicam, am uitat ce inseamna comunicarea, am uitat ce inseamna empatia si adeziunea. Avem posibilitatea de a fi langa oameni aflati la mii de kilometri, insa alegem sa fim impotriva lor, sa ii hulim, sa ii negam, sa le interzicem existenta alaturi de noi...Cine ne da aceste drepturi? Si de ce o facem? Chiar nu putem vedea ca este loc pentru toti? Nu ne trebuie decat putin umanism, nu trebuie decat sa ne indreptam spre propriile radacini ca sa putem accepta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu