tanjesc...

Sunt, cred, doua saptamani de cand ne-am intors de la mare (ocean mai bine zis, caci am fost la Rabat, care este situat la malul Atlanticului). Imi place...fac parte din el si face parte din mine, desi nu m-am nascut la mare, nu sunt o inotatoare de nota zece, nu am niciuna dintre aceste calitati...ci doar un dor nespus de apa, de miros de sare si de briza racoroasa, de cantecul tanguitor sau salbatic al apei, de vantul aspru cand isi intra in drepturi.Nu mi-am dorit niciodata sa locuiesc la mare, pana cand nu m-am intalnit pentru prima data cu oceanul, acum cativa ani, tot in Rabat. Era cand noaptea se certa cu zorile pentru teritoriu, pentru permisiunea de a fi, era briza si apa era neagra, misterioasa si adanca...Iti dadea voie sa fii oricine si orice, sa speri si sa visezi la tot ce vrei, oricat de nepermis ar fi fost.Mi-a patruns in vene, in sange, mai adanc decat as fi crezut, s-a contopit cu mine si m-am contopit cu el de la prima intalnire: iubire neconditionata de la prima privire. Ma cheama si recheama mereu, ma striga aproape zilnic in sufletul meu, imi tine locul meu acolo pana cand ajungem sa ne revedem, sa ne re-cunoastem, sa ne re-simtim.
In sufletul meu canta oceanul, un cantec dulce de dor sau cantece pline de viata si de bucurie...Ma cheama neincetat la el si vreau neincetat sa il re-descopar.
La fiecare intalnire totul este nou si cunoscut in acelasi timp...acelasi cantec, insa alte tonuri, aceeasi culoare, insa alte nuante, acelasi miros, insa intensitatea diferita, acelasi nisp, insa alta structura...aceeasi fauna si totusi alta...acelasi ocean si totusi altul de fiecare data!
Sunt zile cand ii simt gustul si mirosul in propria-mi casa (desi suntem despartiti de sute de kilometri), cand ii aud glasul de parca ar fi langa mine...
Tanjesc aproape zilnic dupa el...si sper ca intr-o zi sa fim in acelasi loc impreuna...