negura si descarcare

In urma cu cateva zile, 10 poate, ma plimbam cu Alina pe strazile micului oras in care am ales sa imi continui soarta... Era cald si soare, era multa lumina, insa dintr-o data, pe nepusa masa cum este vorba noastra, cu fiecare pas pe care il faceam, se innopta din ce in ce mai mult. Nori din ce in ce mai grosi, mai grei si mai negrii se adunau deasupra orasului. Cu fiecare pas pe care il faceam, intunericul devenea de netaiat, de nedespartit. Doar tunetele fi fulgerele indrazneau sa se avante in negurii vremii.Ne-am grabit spre casa si, odata ajunse, ropote de ploaie ne-au acompaniat in gradina. A plouat cu setea pamantului neudat...a plouat cu dragoste de apa si de pamant...torential, in zbateri de aripi de pasari prinse in lant...si apoi, la fel cum s-au adunat, norii s-au raspandit, insa deja se inserase afara.
A fost frumos...a fost purificator, atat pentru natura, cat si pentru spiritele innabusite de atata caldura.