Este frig, insa ciudat, ii este numai bine. Cerul innorat lasa tousi, cumva, loc luminii. Nu va ploua...Vantul urla ca un apucat, nascand in vazduh o simfonie a frunzelor: culoare si sunet. Este si un miros puternic in aer, insa placut. Un miros poate a curat si a umed in acelasi timp, a putreziciune si a aroma de conifere... Pe fata simte palmele violente ale vantului, parul ii fuge in toate directiile, insa ea merge linistita mai departe, cufundandu-se in dansul lin sau agitat al frunzelor, ametecand culoarea terna a pardesiului ei printre miile de nuante ale frunzelor dansante. Se simte bine, desi nu este soare, lumina are o tenta gri datorita norilor atarnand grei pe cerul suparat, iar vantul ii plesneste fata cu multa ura. Le primeste pe toate cu bucurie, caci fac parte din Natura, din Viata, din Ceea Ce Este. Le lasa sa o atinga, sa se scufunde in ea si sa revina...
Este bine. Este frumos. Si ce frumos va fi soarele dupa aceea...isi presimte bucuria atunci cand degetele aurite ii vor mangaia, la fel ca un bland amant, fata...
Insa acum este timpul pentru zbucium, pentru fuga, pentru alergare...este timpul pentru un pas mai vioi si mai repede... Este timpul sa salti mai sus, sa cazi mai jos, sa te impotmolesti, sa te ridici si sa te indarjesti... Este timpul sa te zbarlesti, sa te infigi mai adanc in tine, sa te tii bine de tine...sa nu iti dai drumul, caci altfel te pierzi in acest placut vals al naturii... Cantecul dulce al frunzelor o cheama spre ele...danseaza impreuna cu ele, fara a-i pasa de ochii iscoditori ai celor aflati, intamplator, pe aceeasi podea de vals impreuna cu ea. Ei aleg sa mearga imbufnati, ea alege sa danseze si sa cante odata cu frunzele... Este nebuna? Poate... insa ce mai conteaza, frumusetea aceasta cu gust, miros si sunet de toamna ii inunda spiritul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu