Padurea spanzuratilor - Liviu Rebreanu

"In amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul romanesc, in anul 1917", asa incepe aceasta magistrala poveste.
Apostol Bologa, un tanar ofiter il condamnă la spanzurare in cadrul unei Curti Martiale pe un ofiter ceh, Svoboda, motivul fiind dezertarea. Gandul ca isi face datoria il impaca cu decizia uciderii unui om, astfel incat merge personal sa supravegheze executia. Disperarea lui Apostol cunoaste, odata cu intalnirea pe care o are cu capitanul Klapka (care, in urma experientelor personale pe front ajunge sa inteleaga ca certitudinile militare nu pretuiesc nimic, si ca singura scapare se afla in iubire si in Dumnezeu), imediat tensiuni insuportabile care il fac sa se gandească la dezertare.
"In mijlocul tuturor ispitelor vietii, ai ramas fiul parintelui tau, Apostole! N-ai uitat invataturile lui, ci le-ai purtat pururea in sangele tau fierbinte… Ti-aduci aminte cum ne spunea, de cate ori venea prin Nassud, serios si impunator, parc-ar fi vorbit cu niste barbati: “Niciodata sa nu uitati ca sunteti romani!”… Vijeliile vietii indoaie sufletul omului, dar nu pot smulge dintr-insul radacinile cele nepieritoare!... Placut este domnului dumnezeului nostru acela care se jertfește de buna voie pentru neamul parintilor sai si pentru credinta lor in vecii vecilor!”
Aceste cuvinte pe care preotul Constantin Boteanu i le spune tanrului Apostol, ar trebui sa ii fie o consolare tarzie pentru sufletul chinuit de indoieli si remuscari. Dar acestea contin in ele un adevar mult mai profund: admiratia completa pe care preotul (care este smerit nu in fata lui Dumnezeu, ci a dusmanului) o poarta tanarului soldat.
"-Lege, datorie, juramant sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta!intrerupse Apostol cu vioiciune. Nicio datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului (...)."
Deceptionat  in urma unei iubiri frivole, Apostol ajunge sa se inroleze in armata, teren al mortii in care ajunge sa descopere iubirea de oameni, deschizandu-si astfel sufletul pentru gasirea de sine ce vine in forma unei iubiri neconditionate pentru o alta femeie. Aceasta din urma este singura care-i va aduce pacea si alinarea sufleteasca atunci cand este prins dezertand, refuzand categoric sa lupte impotriva celor de un neam. Insa acest proces evolutiv al iubirii naste un puternic conflict interior intrucat intră in contradictie cu ratiunea razboiului.
Pentru a-i intelege zbuciumul sufletesc, este important de știut ca Apostol a fost profund influentat de catre o mama foarte iubitoare, extrem de credincioasa si de un tata impunator mai degraba prin absenta, nationalist convins, un om foarte rational, care a stat la inchisoare pentru convingerile sale. Apostol Bologa isi mosteneste ambii parinti in credintele lor cele mai puternice, de unde se naste si antagonismul dintre mintea si sufletul sau. Daca pe vreme de pace acest conflict ar fi fost doar o dilema existentiala de fundal, razboiul il aduce in prim plan si il transforma intr-un chin permanent.
Ajutat de catre cei care il iubesc si il respecta, Bologa ar putea obtine o sentinta favorabila la acuzatia de tentativa de dezertare si tradare, pe care acesta o refuza. In urma zbuciumului care ii devasteaza mintea si ii rascoleste sufletul, nu te poti intreba ce anume il face pe tanarul Apostol sa refuze viata si sa imbratiseze moartea.
"Pretul vietii e viitorul si viitorul lui i se parea zavorat ca o poarta de fier in care si-a zdrobit pumnii batand zadarnic. Neputinta in fata vietii acuma mai mult il ingrozea decat revolta."
"Numai cand e singur omul cu sufletul sau, numai atunci exista un echilibru intre lumea lui cea mica dinlauntru si restul universului; indata ce intervine realitatea de-afara, omul devine o jucarie neputincioasa, fara vointa adevarata, mergand incotro il mana puteri si hotarari straine de fiinta lui..."
Cartea este foarte bine scrisa, armonios structurata, cu personaje foarte bine cosntruite, urmarind o profunda si bine accentuata analiza a psihicului uman. Ultimele pagini sunt cathartice, cuprinzand in ele abandonuri si sperante coplesitoare, nadejdea redobandirii unei vieti normale, urmata de negarea oricarei sperante la viata, iubirii patimase i se opune o uitare completa, datorita disperarii pe care Bologa o experimenteaza. Este un profund roman psihologic si spiritual, o legenda a a unei iubiri fraterne.