Incep prin a spune ca Domnul Orient, asa cum este denumit in tara sa de adoptie, m-a cucerit de la prima lectura.
Stanca lui Tanios ne vorbeste despre cautarea identitatii in minunata lume a Orientului Mijlociu din prima jumatate a secolului al 19-lea. Stilul liric al lui Maalouf te transpune in mijlocul lecturii, auzindu-i, parca glasul, ca un susur, depanand firul povestii din care acum faci parte.
Cadrul de desfasurare al povestii este undeva in muntii Libanului, unde istoria si legenda isi dau intalnire, in punctul culminant al istoriei in care Imperiul Otoman se destrama in doua entitatti: Asia Mica, cu centrul la Istanbul si zona arabo-africana, cu centrul la Cairo, Libanul fiind zona de interes a puterilor afalate in joc, cat si a Europei.Pe acest fond, legenda unui erou prinde viata, invaluita in mister, suspans, tragedie si melancoloie.
Adevarat frumusete se ragaseste in stilul autorului, in detaliile de epoca, in descrierile personajelor si ale peisajelor, precum si in "treceri" - fragmente din cronica unui calugar si fiintand ca motto-uri ale fiecarui capitol.
Carte scrisa sub semnul fatalismului, ne aduce in prim plan povestea lui Tanios, a carui nastere este invaluita in mister. De la o existenta incetosata, acesta ajunge sa isi asume un destin iesit din comun. Devenit un strain printre cei dragi, Tanios trebuie sa aleaga intre acceptarea fatalitatii sau exilul, modalitatea prin care se poate regasi si isi poate asuma propria existenta, ramand fidel inimii sale.
"Pe vremea aceea, cerul era atat de jos, ca niciun om nu indraznea sa stea drept. Cu toate astea, existau viata, dorintele si sarbatorile. Si daca oamenii nu asteptau niciodata ce e mai bun pe lumea asta, nadajduiau in fiecare zi sa scape de ce era mai rau."
"Exista totusi femei care nu izbutesc sa-si ascunda frumusetea. Sau poate ca Ii displace Creatorului lor sa o vada ascunsa; dar, Doamne!, cate patimi in jurul lor!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu